Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

IT+RO=AMOR(e)


Augustin Ioan

26.02.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
De la cucerirea Daciei de către Împăratul Traian (106 d.Chr.) şi până la retragerea dictată de Împăratul Aurelian, romanizarea provinciilor nord-dunărene a devenit un proces ireversibil. Conştiinţa apartenenţei la latinitate a fost prezentă şi în Evul Mediu, când cronicarul Grigore Ureche afirma: "Cu toţii de la Râm ne tragem". În perioada de după obţinerea independenţei de stat a României (1877) şi declararea Regatului României (1881), dar, mai ales, după Marea Unire din 1918, latinitatea limbii şi apartenenţa la lumea (post)romană au reprezentat ingrediente esenţiale ale procesului de nation-building. Dar, pentru că imitarea este cea mai sinceră formă de flatare, anii '30 rămân esenţiali în apropierea arhitecturii monumentale de stat de stile littorio, al Italiei. Românii spuneau, prin aceste edificii: ŞI NOI suntem latini! Ba chiar are loc o revenire a accentului pe latinitate în anii '60 şi '70, în timpul regimului comunist, când oraşele capitale de judeţ devin municipia, fiecare cu câte o piaţa civică (for) în centru, flancată de edificii ale partidului comunist şi administraţiei locale, inclusiv cu balcoane pentru apariţiile publice ale liderului Nicolae Ceauşescu.

Dar influenţa meşterilor italieni, a materialelor şi tehnicilor de construcţie din Veneto şi Florenţa, fie mediat, prin Transilvania, fie direct, aduşi de secretarul veneţian al Principelui Constantin Brâncoveanu, au fost active încă din secolele al XVI (prin Petru Cercel, domnitor efemer al Valahiei, cu studii de arhitectură la Padova), apoi prin Matei Basarab, domn renascentist care îl citise pe Machiavelli, până la domnitorii familiei Cantacuzino (retrasă în Valahia după căderea Bizanţului). Constantin Brâncoveanu, descendent al aceleiaşi familii avea legături financiare cu nordul Italiei şi ctitoriile sale se schimbă sub influenţa arhitecturii florentine şi neo-bizantine, dar pe filieră veneţiană. Moştenirea brâncovenească, o formă de augmentare a tradiţiei bizantine pe filieră italiană, a devenit similară, în timp, cu arhitectura românească tradiţională.

Parte din programele de augmentare urbană a marilor oraşe, din perioada interbelică, a reprezentat-o planul urbanistic pentru Bucureşti, din 1935. În afară de trasarea - în maniera raţionalistă a Epocii Luminilor - de axe urbane noi, proiectul prevedea şi pieţe urbane ample, care să cuprindă şi elemente de artă publică monumentală. Chiar şi când a început demolarea sistematică a Bucureştilor, în anii 1980, parte din argument a fost implementarea acestui proiect urbanistic major, din 1935 şi crearea de mari pieţe, în maniera centrelor civice (fori) deja implementate în multe dintre capitalele de judeţ din România în deceniile anterioare.

Foarte puţini arhitecţi din România interbelică au făcut studii în Italia anilor 1920-1930. Dar legăturile cu avangarda italiană au existat (fondatorii mişcării DADA au plecat din România, Tristan Tzara, rămas ulterior la Paris şi arhitectul Marcel Janco, care a revenit în ţară şi a construit blockhaus-uri şi vile remarcabile), iar câţiva arhitecţi cu studii la politehnicile nord-italiene au construit în regim privat blocuri de apartamente în Bucureşti. Mai interesante sunt influenţele asupra artiştilor şi arhitecţilor care, după fondarea în 1933 a Academia di Romania, de la Roma, sunt expuşi la influenţele italiene ale vremii lor şi le traduc, ulterior, în lucrări de arhitectură sau artă monumentală adosată acestora. Influenţa directă, probabil datorată rolului jucat de Regele Carol II, a însemnat preluarea influenţei italiene în edificiile de stat ale anilor 1930 (pavilioanele regale ale României din 1937 Paris şi 1939 New York sunt, în acest sens, semnificative).

Perioada interbelică a însemnat şi marcarea marilor oraşe ale României Mari cu edificii ale puterii de stat şi cu catedrale ortodoxe. Edificiile de stat însemnau sedii administrative locale (de pildă, circumscripţii financiare, bănci, sedii de firme majore şi regii ale monopolurilor statului) şi, în Bucureşti, sedii de ministere, dar şi Case ale Oştirii. Stilul neoromânesc de după 1918 era preferat pentru o parte din aceste noi edificii, dar, în anii 1930 şi ca o expresie a re-latinizării discursului de stat, clădirile centrale încep să se inspire din arhitectura raţionalistă italiană, mai cu seamă din stile littorio.

Deşi majoritatea arhitecţilor străini care au lucrat în România începutului de secol XX au fost francezi, printre aceştia s-a remarcat arhitectul Giulio Magni, cel care a acţionat ca un liant între arhitectura din peninsulă şi cea din ţara noastră. Invitat la Bucureşti în 1883 unde a rămas timp de zece ani, Giulio Magni e considerat de mulţi ca unul care a încercat să potenţeze în faţa întregii lumi occidentale originile latine ale poporului român. În acest sens, arhitectul italian a imaginat construcţia unui "For a lui Traian" care să stea mărturie a latinităţii noastre, asemenea Columnei lui Traian din Roma. Deşi acest vis al său a rămas nefinalizat, mai multe lucrări ale sale completează patrimoniul arhitectural al Bucureştiului.

Al doilea val de clădiri semnificative în ţară, după intermezzo-ul stalinist, datează după 1958 (plecarea armatei sovietice din ţară) şi este semnul unei distanţări ideologice faţă de Moscova, care, în naţionalismul ei devenit patologic în anii 1980, a însemnat şi păstrarea unui regim dictatorial opresiv nereformat până la sfârşit (1989). Într-o primă etapă, case de cultură ale sindicatelor s-au construit în oraşele mari, pentru ca acestea, împreună cu edificiile politice ale centrelor civice ridicate după 1967, să devină şi purtătoarele de mesaje preluate din arhitectura vernaculară rurală, dar la scară monumentală şi în beton armat. Foarte puţine clădiri, mai ales teatre de stat, au scăpat neatinse de mesajul naţionalist al anilor '60 şi '70.

 
 
 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer