O creatură diabolică, sinistră - Beria. Mâna dreaptă a lui Stalin

Citiţi un fragment din această carte.


Nici un regim totalitar nu poate fi construit şi impus fără complicitatea şi ajutorul unor indivizi lipsiţi de scrupule, care văd în noul regim o şansă personală de parvenire. Epoca stalinistă poate fi considerată un model în acest sens. Deşi Stalin a fost figura centrală, în jurul său au apărut şi dispărut de-a lungul anilor o serie de personaje care au rămas în mentalul colectiv ca întrupări ale răului şi cruzimii. Unii dintre ei s-au aflat pentru o perioadă în lumina reflectoarelor - până când au ajuns în puşcărie sau au fost executaţi, alţii au avut intuiţia de a rămâne oarecum în umbră, urzindu-şi de acolo cariera şi având grijă să se menţină în graţiile dictatorului. Unul dintre cei din urmă şi care a reuşit să îi supravieţuiască lui Stalin a fost Lavrenti Beria. Ironic, deşi a reuşit să se strecoare prin hăţişurile şi intrigile din perioada stalinistă, Beria a fost executat la ordinul lui Hruşciov după moartea dictatorului.

Publicată în Statele Unite în 1993, cartea lui Amy Knight intitulată Beria. Mâna dreaptă a lui Stalin şi apărută la editura Corint în 2018 îşi păstrează actualitatea. Volumul constituie una dintre puţinele biografii dedicate celui pe care Stalin l-a numit "moi Ghimmler" (Himmler al meu), atunci când l-a prezentat preşedintelui american Franklin D. Roosevelt la conferinţa de la Ialta din februarie 1945. Istoricul american încearcă să treacă dincolo de imaginea pe care mentalul colectiv i-a construit-o lui Beria, în care acesta apare ca un criminal şi trădător, semnificând tot ceea ce a fost mai rău în acea perioadă. Amy Knight îşi propune, aşadar, după cum ea însăşi declară, să scrie o istorie revizionistă în care să aducă în atenţia publicului faptul că Beria a fost un administrator inteligent şi eficient care a influenţat întreaga politică sovietică. De asemenea, consideră autoarea, unele dintre reformele post-staliniste îl au ca arhitect pe Beria, Hruşciov fiind reprezentantul aripii staliniste dure. Această ultimă teză eu, personal, o consider discutabilă având în vedere cariera politică a lui Beria până în acel moment.

Lavrenti Beria s-a născut, ca şi Stalin, în Georgia, dar la 20 de ani după acesta. Aşadar, deşi nu făcea parte din generaţia de revoluţionari a lui Stalin, Beria împărtăşea cu acesta limba, tradiţiile şi obiceiurile regiunii în care se născuseră. În plus, amândoi proveneau din familii sărace, în care mama a jucat rolul central, cei doi pierzându-şi taţii la vârste fragede. Conform mărturiilor, Beria a căutat să profite de acest avantaj fiind unul dintre puţinii care i se adresa lui Stalin frecvent în georgiană folosind apelativul Koba - numele din clandestinitate al dictatorului pe care acesta îl împrumutase dintr-un celebru roman georgian în care personajul cu acest nume întrupa trăsăturile bărbatului ideal. De asemenea, Beria a fost unul dintre puţinii care a înţeles că deşi dictatorul s-a rusificat la suprafaţă, şi-a păstrat, la nivel personal, influenţele moştenirii lui georgiene. Conform tradiţiei, un bărbat georgian trebuia să fie ospitalier şi să reziste la băutură. Beria îl flata pe Stalin la nesfârşit, se folosea de frica acestuia de trădare întreţinându-i suspiciunile, propunea toasturi interminabile în cinstea dictatorului şi făcea glume grosolane. Treptat a devenit indispensabil. Lipsit de scrupule, crud şi oportunist, Beria şi-a croit cu răbdare drum până în cele mai înalte sfere ale puterii.

Viclean şi mincinos încă din şcoală, după cum îşi amintesc foştii lui colegi, Beria a avut o copilărie dificilă. În 1917, după abdicarea ţarului şi instalarea guvernului provizoriu, s-a alăturat aripii bolşevice a Partidului Muncitoresc Social Democrat. A fost o alegere care s-a dovedit inspirată deşi în acel moment părea că aripa menşevică, mult mai puternică în Georgia, va avea câştig de cauză pe termen lung. În perioada care a urmat Beria şi-a început activităţile de spion în guvernul local din partea bolşevicilor ruşi, organizând chiar şi o reţea de spioni. Deşi a încercat să studieze arhitectura, treburile partidului l-au ţinut departe de şcoală. În 1920 se presupune că l-a întâlnit pentru prima oară pe Stalin şi tot atunci l-a cunoscut pe Sergo Ordjonikidze, membru important din anturajul lui Stalin, care i-a devenit protector şi mentor. În aceeaşi perioadă intră în Ceka georgiană, poliţia politică a epocii.

Din acest moment, Beria a fost toată viaţa un cekist, participând la cele mai sângeroase şi crude momente din istoria acestei instituţii odioase. Mâinile sale sunt pătate cu sângele a sute de mii de oameni, de multe ori la propriu pentru că, după cum se spune, îi plăcea să ia parte la interogatorii. Cartea lui Amy Knight tratează fiecare pas al carierei lui Beria folosind documente de arhivă, mărturii ale supravieţuitorilor şi articole din presă. Promisiunile nerespectate, intrigile împotriva celor care nu erau dispuşi să se plece şi să îi recunoască autoritatea, inventarea de probe care au dus la condamnări la moarte, presiuni inclusiv asupra armatei au făcut parte din arsenalul de metode folosit de Beria. Autoarea nu uită să precizeze rolul activ pe care Beria l-a avut în procesul de colectivizare şi deportare a chiaburimii, în consolidarea şi creşterea productivităţii Gulagului şi în proiectul primei bombe atomice sovietice. La toate acestea se adaugă plăcerea de a viola tinere femei pe care gărzile sale de corp le luau direct de pe străzile Moscovei. Chiar dacă studiul încearcă să prezinte un personaj complex, cu certe calităţi administrative şi logistice, ororile transpar printre rânduri. La fiecare pagină se mai vorbeşte de un asasinat, de o condamnare sau dosar fabricat care au avut drept scopi netezirea drumului pentru acest individ.

Beria este unul dintre cei care l-au convins pe Stalin că Germania lui Hitler nu va ataca Uniunea Sovietică. Deja şef al poliţiei secrete, rebotezate NKVD, Beria şi-a dorit să se implice inclusiv în politica externă. Partizan al alianţei cu Germania, a susţinut până în ziua invaziei că toate rapoartele care o anunţau erau false. Tot lui Beria i se datorează reintroducerea funcţiei de comisar politic în cadrul Armatei Roşii prin care partidul împărţea comanda cu armata, precum şi o mare parte din deciziile catastrofale din prima parte a războiului.

Cartea insistă foarte puţin pe viaţa personală a lui Lavrenti Beria. Autoarea recunoaşte acest lucru şi îl pune pe seama lipsei surselor şi corespondenţei personale, dar şi pe faptul că Beria şi-a dedicat o mare parte din timp partidului. Adică viaţa lui personală se confundă cu cea oficială. Până şi căsătoria lui pare să fi devenit de formă la un moment dat după naşterea fiului său, Sergo.

Dincolo de parcursul lui Beria, studiul lui Knight are meritul de a îl familiariza pe cititor cu istoria Georgiei şi a celorlalte state care au format Transcaucazia în perioada stalinistă. Şi acolo, ca şi în Ucraina sau statele baltice, mâna lungă a poliţiei politice a fost neiertătoare. Un număr imens de familii au fost afectate de acţiunile în care a fost implicat Beria la ordinul lui Stalin sau pur şi simplu din dorinţa de a îl impresiona pe acesta din urmă. Biografia lui Lavrenti Beria se construieşte printr-un şir nesfârşit de orori, aruncând o lumină neiertătoare asupra a ceea ce însemna să faci carieră în acea perioadă. Este o carte care invită la meditaţie, scrisă fără sentimentalism despre unul dintre cei mai odioşi oameni politici ai vremurilor nu prea îndepărtate.