Înţeleptul de la Arunachala (2)

Citiţi un prim fragment aici.


15. Dl Evans-Wentz: Există yoghini care posedă puteri oculte. Care este părerea lui Maharshi despre aceasta?
M. Puterile acestor yoghini sunt cunoscute fie din auzite, fie prin demonstraţie. Este dovada că ele nu există decât în domeniul mentalului.
D. Dl Brunton menţionează existenţa la Madras a unui yoghin capabil de a comunica de la distanţă cu maestrul său aflat în Himalaya.
M. Aceasta nu este ceva mai extraordinar decât telepatia despre care a auzit toată lumea. Telepatia nu poate exista fără auditor, nici televiziunea fără spectator. Ce diferenţă este între a auzi de departe sau de aproape? Doar auditorul are importanţă. Fără auditor nu se poate concepe audiţia şi fără spectator nu se poate concepe vizionarea.
D. Mă îndemnaţi atunci să iau în consideraţie subiectul şi nu obiectul.
M. Subiectul şi obiectul nu apar decât atunci când mentalul este pus în mişcare. Mentalul le înglobează pe amândouă ca şi în cazul puterilor oculte.
D. Este adevărat că lumina (jyotish) este vizibilă pe vârful colinei Arunāchala?
M. Da.
D. Este adevărat că locurile sfinte precum muntele Kailāsa, Benares etc. produc efecte psihice asupra vizitatorilor?
M. Da.
D. Se obţine vreun folos spiritual murind la Benares?
M. Da, sensul morţii la Benares devine clar dacă se înţelege ce înseamnă adevăratul Benares şi adevărata moarte.
D. Vreţi să spuneţi că amândouă sunt în Sine?
M. Da.
D. Există şase centre repartizate în corp, adică în microcosmos, şi centrele corespunzătoare în macrocosmos, adică în univers?
M. Da. Ceea ce este în lume este şi în corp, iar ceea ce este în corp este şi în lume.
D. Caracterul sacru al oraşului Benares este o chestiune de credinţă interioară sau este un lucru exterior, real?
M. Şi una şi alta.
D. Unii sunt atraşi de un anumit loc de pelerinaj, alţii de alte locuri. Alegerea pe care o fac este dictată de temperamentul lor?
M. Da. Observă cum toţi cei care sunt reuniţi aici astăzi sunt născuţi în locuri diferite şi trăiesc chiar în străinătate. Care este deci forţa care te-a atras până aici? Dacă vei înţelege cum această forţă acţionează în tine, vei înţelege de asemenea cum acţionează şi în ei.

16. Dl Grant Duff: Unde poate fi situat sediul memoriei şi al uitării?
M. În mental (chitta).

17. Dl Evans-Wentz: Solitudinea este necesară pentru un jnānin?
M. Solitudinea nu este decât o atitudine mentală. Un om poate foarte bine să se afle în mijlocul mulţimii şi să-şi păstreze pacea sa. În acest caz, el se află efectiv în starea de singurătate. Un altul, dimpotrivă, poate rămâne singur, în mijlocul unei păduri liniştite şi să fie incapabil să-şi controleze mentalul. Acest om nu se află în starea de singurătate. Singurătatea este deci o funcţie mentală. Un om ataşat dorinţelor sale nu va fi niciodată în stare de solitudine, oriunde s-ar afla. Dimpotrivă, un om detaşat de orice dorinţă se află permanent în starea de solitudine.
D. Un om poate deci să se dedice unor activităţi şi să rămână în acelaşi timp detaşat şi astfel să se menţină într-o stare de solitudine?
M. Da. Munca îndeplinită cu dorinţa de a obţine un rezultat este o piedică, pe când munca executată cu detaşare nu afectează pe autorul său. Acesta din urmă, chiar atunci când execută o activitate, rămâne în starea de singurătate.
D. Se spune că există în Tibet numeroşi sfinţi trăind într-o stare de perfectă singurătate şi care totuşi aduc imense servicii umanităţii. Cum este aceasta posibil?
M. Da. Este posibil. Realizarea Sinelui este ajutorul cel mai preţios care poate fi adus umanităţii. Iată de ce se spune că sfinţii sunt binefăcători deşi rămân îndepărtaţi în pădurile lor. Dar nu trebuie uitat totuşi că solitudinea nu există numai în păduri. Poate fi de asemenea aflată în oraşe şi chiar în vălmăşagul ocupaţiilor vieţii cotidiene.
D. Nu este deci necesar ca sfinţii să trăiască printre oameni pentru a le fi acestora utili spiritual?
M. Doar Sinele constituie realitatea. Lumea şi celelalte nu sunt realitatea. O "fiinţă realizată" nu consideră că lumea este diferită de ea însăşi.
D. În consecinţă, realizarea acelor sfinţi contribuie automat la elevarea spirituală a umanităţii, fără ca aceasta să-şi dea seama. Aşa este?
M. Da. Ajutorul spiritual este imperceptibil, dar el nu se micşorează câtuşi de puţin prin aceasta. Un sfânt autentic ajută întreaga umanitate fără ştirea acesteia.
D. Oare nu ar fi totuşi de o utilitate mai mare dacă el ar fi în contact cu ceilalţi?
M. Nu există "alţii" cu care să poată intra în contact. Nu există decât Sinele, care este singura şi unica realitate.
D. Dar dacă ar exista în lume, de exemplu, vreo sută de oameni "realizaţi", oare omenirea întreagă nu ar beneficia de cele mai mari avantaje spirituale?
M. Când foloseşti expresia "realizat", exprimi pe Cel fără de limite, Sinele, dar când îi adaugi cuvântul "om", îi reduci semnificaţia. Nu există decât un Sine, Unic şi Infinit.
D. Da. Înţeleg! Sri Krishna spune în Bhagavad Gīta că trebuie să se lucreze fără a se ataşa de rezultatele lucrărilor respective şi că o astfel de activitate este de preferat trândăviei. Putem numi o astfel de atitudine Karma-Yoga?
M. Cuvintele înţelepţilor sunt adaptate temperamentului celor care îl ascultă.
D. În Europa, oamenii nu înţeleg că un om care trăieşte în solitudine poate să fie util aproapelui său. Ei îşi imaginează că numai oamenii angajaţi în activităţi terestre pot aduce un serviciu autentic. Când va înceta oare această confuzie? Oare starea de spirit europeană va continua încă timp îndelungat să se bălăcească în mocirla materialismului, sau va înţelege în sfârşit să realizeze adevărul?
M. Nu trebuie să te preocupe Europa sau America. Unde sunt oare cele două continente dacă nu în creierul tău, sub formă de reprezentare mentală? Realizează Sinele tău şi tot restul va fi realizat.
Atunci când visezi şi vezi în visul tău mai multe personaje, dacă te trezeşti brusc şi îţi aminteşti visul, tu nu cauţi să stabileşti dovada că personajele din visul tău există de asemenea în starea de veghe.
D. Ce opinie are Maharshi asupra teoriei iluziei universale (Māyā)?
M. Ce este Māyā? Nimic altceva decât realitatea.
D. Māyā nu este deci o iluzie?
M. Termenul de Māyā este utilizat pentru a simboliza diferitele manifestări ale realităţii. În consecinţă, Māyā este realitatea şi nimic altceva.
D. Anumite persoane afirmă că Sri Shankarāchārya nu era decât un intelectual şi că el nu era realizat. Aşa este?
M. De ce eşti preocupat de Shankarāchārya? Începe prin a realiza propriul tău Sine. Ceilalţi pot foarte bine să se îngrijească de ei înşişi.
D. Iisus Hristos vindeca bolnavii. Era numai o exercitare a puterilor oculte (siddhis)?
M. Îţi închipui că Iisus Hristos, în momentul în care acţiona, era conştient că vindecă oamenii de bolile lor? El nu putea fi conştient de puterile sale.
D. Iisus nu era o fiinţă perfectă, înzestrată cu puteri oculte?
M. Iisus nu putea, cu siguranţă, să fie conştient de faptul că el deţine puteri oculte.
D. Dar nu este un lucru bun să dobândeşti siddhis, precum telepatia etc.?
M. Telepatia sau radioul îţi permit să auzi şi să vezi la distanţă. Ele se raportează, în definitiv, la fenomenul de audiţie şi de vizionare. Fenomenul audiţiei este acelaşi, fie că se ascultă de aproape sau de departe. Factorul fundamental este auditorul, subiectul care ascultă. În absenţa auditorului sau a spectatorului nu poate avea loc audiţia sau vizionarea. Aceste două facultăţi sunt funcţii mentale. Chiar puterile oculte nu sunt altceva decât funcţii mentale. Ele nu sunt naturale Sinelui. Ceea ce nu e natural, ci a fost dobândit, nu poate fi permanent şi în consecinţă nu merită să-ţi dai osteneala pentru a-l obţine.
Siddhis implică puteri mai înalte pe care oamenii nu le deţin în mod obişnuit. Un om obişnuit are puteri limitate şi se simte deja nenorocit. El caută să amplifice puterile sale în scopul de a fi fericit. Va ajunge el cu adevărat la aceasta? Cine înţelege că oamenii sunt deja nenorociţi cu facultăţi de percepţie limitate, poate conclude că nenorocirile se vor agrava proporţional cu amplificarea acestora. Puterile oculte nu vor aduce niciodată fericire cuiva. Dimpotrivă, ele îl fac cu atât mai nenorocit.
Pe de altă parte, la ce servesc aceste puteri? Aşa-zisul ocultist (siddha) doreşte să uimească pe ceilalţi prin puterile sale astfel încât să dobândească aprecierea mulţimii. El caută aplauzele şi, dacă nu le primeşte, este nenorocit. Trebuie neapărat ca alţii să-l aprecieze. El poate chiar să întâlnească pe altcineva ale cărui puteri sunt superioare puterilor sale. El va încerca invidia şi va fi încă şi mai nefericit. Un mare ocultist poate oricând să întâlnească un ocultist mai mare decât el şi aşa mai departe până întâlneşte pe acela care îi va volatiliza toate puterile oculte într-o fracţiune de secundă. Un astfel de personaj este cel mai înalt adept (siddha). De fapt, este Dumnezeu sau Sinele.
Care este puterea veritabilă? Este creşterea bogăţiilor, sau mai degrabă instalarea păcii? Cea mai înaltă perfecţiune constă în a face să domnească pacea.
D. Dar cea mai mare parte a oamenilor din Europa sau din America nu apreciază deloc o astfel de atitudine. Ei preferă mai mult etalarea puterilor şi învăţăturile sub formă de conferinţe etc.
M. Conferinţele pot să placă oamenilor timp de ore în şir fără ca prin aceasta să le amelioreze situaţia. Tăcerea, dimpotrivă, este permanentă şi aduce servicii întregii umanităţi.
D. Dar nimeni nu înţelege liniştea.
M. Asta nu are nicio importanţă. Tăcerea înseamnă elocvenţă supremă. Conferinţele verbale nu sunt tot atât de elocvente ca tăcerea. Tăcerea nu înseamnă altceva decât elocvenţă neîncetată. Maestrul primordial, Dakshināmurti, este idealul de urmat. El îşi instruia discipolii săi, care erau mari rishis, doar prin tăcere.
D. Dar existau atunci, la acea epocă, astfel de discipoli. Era deci o situaţie perfectă. Astăzi este altfel. Trebuie mers în căutarea discipolilor pentru a-i ajuta.
M. Este o dovadă de ignoranţă. Puterea care te-a creat a creat lumea. Dacă această putere poate avea grijă de tine, ea poate avea de asemenea grijă de lumea întreagă.
D. Cum gândeşte Bhagavan relativ la "fiinţa pierdută" despre care vorbeşte Hristos?
M. Reflectează la ceea ce trebuie să fie pierdut. Este ceva ce trebuie pierdut? Ceea ce are cu adevărat importanţă este numai ceea ce este natural. Căci acesta este etern şi nu poate face obiectul unei experienţe. Ceea ce este născut trebuie să moară. Ceea ce este dobândit trebuie să fie pierdut. Eşti născut? Eşti dintotdeauna. Sinele nu poate fi pierdut vreodată.
D. Buddha consideră calea octuplă cea mai bună deoarece cuprinde toată lumea, astfel încât nimeni nu este abandonat.
M. Da. Hinduşii numesc această cale Rāja-yoga.
D. Această yoga este deci recomandată pentru un aspirant la spiritualitate?
M. Yoga favorizează controlul mentalului.
D. Dar yoga nu provoacă prin practicare puteri oculte care sunt, se pare, periculoase?
M. În întrebarea pusă te-ai referit la un aspirant la spiritualitate, ceea ce nu are nimic în comun cu un căutător de puteri oculte.

18. Dl E. Chettiar: De ce se spune că pentru cel ce se mărgineşte să asculte învăţătura sacră (shravana), cunoaşterea sa este şovăielnică pe când cunoaşterea izvorâtă din contemplare este stabilă şi definitivă?
M. Este echivalent cu a spune că nu este stabilă cunoaşterea rezultată din auzite (paroksha), pe când cea născută din propria realizare (aparoksha) este fermă.
Se spune de asemenea că stadiul de auditor (shravana) contribuie la dezvoltarea înţelegerii intelectuale a adevărului, pe când stadiul de meditaţie (manana) clarifică această înţelegere şi că în final stadiul de contemplare (nidhi-dhyāsana) provoacă realizarea adevărului. Se adaugă, în plus, că şi după realizare, cunoaşterea nu este stabilă şi definitivă. Ea nu este astfel decât atunci când devine la fel de transparentă şi de evidentă ca un fruct de zmeură ţinut în căuşul palmei.
Alţii pretind că simpla ascultare (shravana) este suficientă. Căci cei care au atins - poate în precedentele încarnări - un înalt grad de maturitate spirituală obţin adevărul, în timp ce alţii, mai puţin evoluaţi, trebuie să treacă prin diversele stadii descrise mai sus, shravana, manana, nidhi-dhyāsama, înainte de a se putea cufunda în samādhi.

19. Dna Piggot: Care este regimul alimentar prescris pentru un sādhak (cel care se dedică exerciţiilor spirituale)?
M. Hrana sattvică, în cantitate limitată.
D. Ce înseamnă hrană sattvică?
M. Pâine, fructe, legume, lapte etc.
D. În nordul Indiei se mănâncă peşte. Este aceasta permis?
Maharshi nu răspunde.
D. Noi, europenii, suntem obişnuiţi cu un regim alimentar determinat. O schimbare a regimului ne afectează sănătatea şi spiritul îşi pierde puterile. Ori, este necesar să ne menţinem starea de sănătate, nu-i aşa?
M. Fireşte. Dar chiar dacă trupul este slab, mentalul poate fi puternic.
D. În absenţa regimului nostru obişnuit, sănătatea noastră se deteriorează şi mentalul nostru îşi pierde forţa.
M. Ce înţelegi prin forţa mentalului?
D. Puterea de a elimina ataşamentele terestre.
M. Calitatea hranei exercită o influenţă capitală asupra mentalului. Structura acestuia este condiţionată de hrana care este asimilată.
D. Într-adevăr! Dar atunci cum ar putea europenii să se adapteze unei diete exclusiv "sattvice"?
M. (întorcându-se către Dl Evans-Wentz) Aţi mâncat hrana de aici mai mult timp. V-a afectat cumva negativ?
Dl Evans-Wentz: Nicidecum. Dar aceasta deoarece eu eram deja obişnuit cu ea.
Dna Piggot: Care este atunci soarta celor care nu sunt obişnuiţi cu acest mod de a se hrăni?
M. Obişnuinţa nu este altceva decât adaptarea la mediul înconjurător. Obişnuinţa mentală este cea importantă. De fapt, mentalul a fost educat să creadă că un anumit gen de hrană este savuroasă şi agreabilă. Corpul trebuie să absoarbă concret alimente sub formă materială, fie că regimul este vegetarian, sau nu. Dar mentalul nu doreşte decât mâncarea cu care s-a obişnuit şi pe care o consideră bună.
D. Restricţiile alimentare se aplică de asemenea oamenilor care sunt realizaţi?
M. Nu. Mentalul oamenilor realizaţi este perfect stabil şi el nu este afectat sau influenţat de hrană, oricare ar fi ea.
D. Oare un regim care conţine carne nu constituie o crimă contra vieţii?
M. Ahimsā, nonviolenţa, este una dintre primele cerinţe fundamentale ale eticii yoghinilor.
D. Dar plantele sunt de asemenea vii.
M. Şi pietrele pe care sunteţi aşezată sunt vii!
D. Trebuie să încercăm să ne obişnuim gradat cu hrana vegetariană?
M. Da. Este drumul cel bun.

20. Dl Evans-Wentz: Putem avea mai mulţi maeştri spirituali (guru)?
M. Ce este maestrul? În definitiv, el nu este altceva decât Sinele. Potrivit gradului de evoluţie spirituală, Sinele se manifestă uneori sub forma unui maestru fizic, în carne şi oase. Faimosul sfânt Avadhuta, din vechime, avea mai mult de douăzeci şi patru de maeştri. Maestrul este cel care te învaţă ceva. Gurul poate fi chiar şi un obiect neînsufleţit, ca în cazul lui Avadhuta. Dumnezeu, gurul, Sinele sunt identice.
Un om cu înclinaţii spirituale gândeşte că Dumnezeu este omniprezent şi îl ia pe Dumnezeu drept guru. Mai târziu, Dumnezeu îl pune în contact cu un guru în carne şi oase şi omul îl consideră ca pe Totul în tot. După aceea, aceeaşi persoană, prin graţia Maestrului său, este condusă la descoperirea faptului că propriul său Sine este realitatea supremă şi nimic altceva. Abia atunci el descoperă că Sinele este de fapt maestrul veritabil.
D. Sri Bhagavan îi iniţiază pe discipolii săi?
Maharshi nu răspunde, dar un membru din anturajul său îi spune:
"Maharshi nu vede pe nimeni în afara Sinelui său. Pentru el nu există, deci, discipoli. Graţia sa este omnipenetrantă, şi numai prin tăcerea sa el o acordă celui care o merită".
D. În ce măsură cunoştinţele dobândite din cărţi sunt favorabile realizării?
M. Ele ajută numai pentru orientarea spiritului către chestiunile spirituale.
D. Care este limita ajutorului furnizat numai de către intelect?
M. El este un ajutor până în momentul în care intelectul se pierde în eu şi în care eul se pierde în Sine.

21. Dna Piggott: De ce mâncaţi lapte şi nu mâncaţi deloc ouă?
M. Vacile pe care le avem aici produc mai mult lapte decât pot consuma viţeii lor. Ele încearcă o mare uşurare când sunt debarasate de laptele lor.
D. Dar ouăle nu sunt conţinute în găină.
M. În fiecare ou se află o viaţă în stare virtuală.
D. Gândurile mele se opresc brusc, şi sentimentul "Eu-Eu" apare deodată şi persistă un anumit timp. Nu este decât o senzaţie, nu o idee. Această experienţă este autentică?
M. Ea este cu siguranţă autentică. Gândurile trebuie să se oprească, iar raţionamentul trebuie să dispară dacă se doreşte ca sentimentul "Eu-Eu" să se dezvolte şi să fie trăit din plin. Senzaţia este elementul determinant şi nu raţionamentul.
D. Mai mult, această impresie nu este resimţită în cap, ci în piept, în partea dreaptă.
M. Aşa trebuie să fie. Acolo să află inima.
D. Dar când deschid ochii asupra lumii exterioare, această senzaţie dispare. Ce trebuie să fac?
M. Trebuie să rămâi acolo cât mai ferm posibil.
D. Dacă continui să mă dedic ocupaţiilor mele păstrând amintirea acestei senzaţii, oare diversele mele activităţi vor deveni drepte şi corecte?
M. În principiu, da. Dar persoanele care sunt în această stare nu se preocupă de faptul că acţiunile lor sunt bune sau rele. Acţiunile aparţin de fapt lui Dumnezeu şi ele sunt deci perfecte.
D. Pentru ce, atunci, să se impună restricţii alimentare acelor persoane?
M. Experienţa ta actuală se datorează influenţei atmosferei care te înconjoară. În afara acestei atmosfere, experienţa ta devine sporadică. Până în momentul în care va deveni permanentă, exerciţiile şi practica spirituală sunt indispensabile. Restricţiile alimentare favorizează repetarea acestei experienţe. Din momentul în care cineva se stabileşte în Adevăr, toate restricţiile dispar de la sine. Hrana exercită o influenţă decisivă asupra mentalului şi el trebuie să rămână pur.

22. Dl Narasimha Swami: Cine sunt eu? Cum să descopăr?
M. Trebuie să-ţi pui ţie însuţi această întrebare. Corpul fizic (annamāyā-kosha) şi funcţiile sale nu sunt "Eul". La fel, analizând mai departe, se descoperă că nici mentalul (manomāyā-kosha) şi nici funcţiile sale nu sunt "Eul".
Următoarea etapă conduce la întrebarea: "De unde izvorăsc gândurile mele?" Gândurile sunt spontane, superficiale sau analitice. Ele acţionează în intelect. Cine ia deci cunoştinţă de ele? Existenţa gândurilor, percepţia lor clară şi multiplele lor operaţii devin atunci evidente. Analiza duce la concluzia că individualitatea omului funcţionează în calitate de cunoscător al existenţei gândurilor şi al succesiunii lor. Această individualitate este "eul" pe care oamenii îl numesc în mod obişnuit "Eu". De fapt, intelectul (vijnāmāyā-kosha) nu este "Eul"; nu este decât învelişul său.
Dacă se continuă analiza, trebuie să te întrebi: Cine este acest Eu? De unde vine el? Acest "eu" nu era conştient în timpul somnului. Dar din clipa în care el apare, somnul se transformă în vis sau în stare de veghe. Pentru moment, nu ne ocupăm de vis. Cine sunt eu acum, în această stare de veghe? Dacă eu îmi am originea în starea de somn, "eul" meu era deci cufundat atunci în ignoranţă. Şi un astfel de eu ignorant nu poate fi ceea ce Scripturile pretind că este, nici ceea ce afirmă înţelepţii. Deci acest "Eu" trebuie să se afle dincolo de somn. Acest "eu" trebuie să existe acum şi aici. El trebuie să fie acelaşi cu cel care era în timpul somnului meu sau în timpul viselor mele, fără să fie afectat de aspectele acestor stări diverse. În consecinţă, acest "Eu" este substratul pur, lipsit de calificative, fundamental al celor trei stări de veghe, vis şi somn profund (depăşirea stării de ānandamāyā-kosha).
Pe scurt, "eul" este învăluit în cele cinci koshas sau învelişuri subtile. Ceea ce rămâne după ce s-a îndepărtat tot ceea ce nu este "eu", este Sinele, starea de Sat-Chit-Anānda.