Aceasta e amintirea unui autoportret: sărutul cu stresul, pentru că eu sunt stresul.
*
Începe uşor, simplu. Tu te apropii de el, el se apropie de tine şi deodată îţi aminteşti perechea de chei uitată pe birou, după care va trebui să te întorci acum, în timp ce faţa ta e apropiată de a lui. De fapt, doar te priveşti în oglindă şi ai impresia că urmează să simţi buzele altcuiva peste ale tale. Următoarea etapă e atingerea, şi când se întâmplă te trezeşti în bancă, la şcoală. Apare prima atracţie reală pentru el, iar parchetul din cameră devine o povară, trebuie să-l speli din ce în ce mai des, de fiecare dată când apare un fir nou de praf.
Faci duş cu el. Lipsit de senzualitate, te acaparează, crezi că dacă apa devine din ce în ce mai fierbinte o să poţi să-l alungi. Gândurile din cadă sunt limpezi. Nu te afli nici măcar puţin într-o relaţie de amor otrăvitoare.
Se aşază lângă tine, în autobuz, când e noapte şi tu te grăbeşti acasă unde te aşteaptă părinţii nedormiţi. Căştile puse în urechi şi o melodie bizară în franceză îl alungă, din nou, însă nu pentru mult timp.
El se întoarce abia mai târziu, când aceeaşi melodie se aude la boxe lângă o piscină, lângă un trotuar. L-am primit de data asta prefăcându-mă împlinită, pentru că am încercat aseară să-l alung cu sticlă de vin, dar el s-a întors de dimineaţă ca să-mi provoace o durere de cap şi să-mi murdărească parchetul. Poate că un duş rece îl sperie, dar parchetul rămâne nemăsurat şi te ajută să-l mături.
Nu contează, de fapt, dacă asta e o minciună; dacă te ajută sau dacă nu te ajută.
Îl iau pentru prima oară de bună voie cu mine la o petrecere, la piscina de lângă trotuar. Nu dansez bine în seara asta, şi nici el. Mişcările noastre sunt greşite şi, mai mult de atât, jenante, aşa că ne retragem în apă. Aici nu luminează niciun bec şi e prea rece pentru cei care n-au acceptat răceala. Putem să ne mişcăm în voie, pentru că toţi oamenii sunt departe şi stau înghesuiţi unul în altul pe ringul de dans, ei cred în puterea căldurii de a alunga stresul.
Mă strânge. Eu cedez şi îl sărut, mă apropii cu adevărat de el. Are gust amar, de frică şi dezamăgiri. El e o femeie uşoară, simt alte persoane în gura lui, le vizitează în duş. E prea târziu, pentru că deja sunt lângă el şi se simte ca un sărut singuratic, transparent, nu-l pot atinge.
Muzica se schimbă şi toţi cei din afara piscinei dansează haotic, în afară de mine, care am cedat. Însă cedează şi ei. Se aruncă în apa rece şi aduc cu ei căldura. Aduc roşul, roşul aduce nebunia şi stresul este peste tot. Toată piscină sărută pasional sărutul meu.
Apa se face fierbinte, mai fierbinte ca în duş şi ne arde braţele, apoi coapsele, apoi gâtul.
Mă scufund în alţi oameni care îmi fură uşor şi încet grijile; să mătur parchetul, să port fustă în loc de blugi, să vorbesc, să tac. Să-mi amintesc şi să uit.
*
Cea mai importantă devine uitarea: a temperaturii, a duşului şi a muzicii. Să uiţi că te-ai sărutat o singură dată cu stresul şi că te-ai îndrăgostit de el aşa de repede.