Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Divina traducere - pretutindeni şi nicăieri


Bogdan Ghiu

24.03.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Europa-traducere (un manifest)
 
Între 15 şi 18 martie s-a desfăşurat ediţia 2019 a Salonului de Carte de la Paris (Livre Paris).
 
  • "Cu ocazia alegerilor europene care vor avea loc în luna mai 2019, cetăţenii celor 28 de ţări membre ale Uniunii Europene vor fi chemaţi să voteze pentru a alege în ce fel de Europă îşi doresc să trăiască. Cu această ocazie, Livre Paris doreşte să celebreze în felul său bogăţia şi diversitatea patrimoniului literar european, şi rolul pe care scriitorii şi gînditorii îl au în construirea unei Europe deschise şi plurale. Vom face, prin urmare, excepţie de la tradiţia Salonului de a avea în fiecare an, ca invitat de onoare, cîte o ţară, pentru a primi, pentru prima oară, ca invitat de onoare un continent: Europa. (...) Europa reprezintă viitorul nostru, iar cultura constituie mai mult ca oricînd soclul pe care se impune să construim acest viitor" (Sébastien Fresneau, Directorul Salonului de Carte de la Paris).
 
În anul unor alegeri europene mai mult decît problematice pentru însăşi ideea de Uniune Europeană - mai exact, pentru proiectul de realizare al acesteia, care pare a fi obligat, prin presiuni din afară (aşa-numita criză a refugiaţilor şi, în general, presiunile migratorii asupra Bătrînului Continent, dar şi "îndepărtarea continentelor", adică disocierea Occidentului prin "trădarea" Statelor Unite ale Americii, adică prin transformarea Americii, "mari din nou", într-un stat foarte mic) combinate, reacţionar-reactiv, cu presiunile disruptive, centrifuge, neonaţionalist-populiste dinăuntru, dacă nu să se reformuleze din temelii, măcar să adopte anumite corecţii... esenţiale -, ideea ca în loc de o ţară să inviţi un continent, Continentul însuşi, propriul continent ca invitat de onoare este o excelentă idee de diplomaţie publică, culturală, în cel mai pur spirit neo-francez, dacă se poate spune aşa, adică în cel mai bun spirit macronian.
 
Europa, dintotdeauna şi pentru viitor, se scrie, înseamnă, aşadar, cultură în primul rînd scrisă, altfel spus imaginaţie (ficţiune), dialog şi dezbatere (concurenţă de viziuni) şi circulaţie (comerţ de idei), iar forţa ei de a se impune (unii critici ar spune: de a se universaliza) şi necesitatea, acum, dacă nu de a se reformula ca proiect, măcar, aşa cum spuneam, de a se corecta (în primul rînd social şi, antitetic deocamdată, climatic), are nevoie de scriitori şi de gînditori, chemîndu-i, din nou, să iasă la rampă, aşa cum au făcut-o întotdeauna. Căci, mai mult ca oricînd, spre deosebire de trecut, de însăşi tradiţia europeană (care este tradiţia construcţiei europene), scriitorii şi gînditorii, sau ceea ce pînă de curînd încă se mai putea numi "intelectuali", nu se mai aud, stau deoparte, au fost excluşi şi/sau s-au retras ei înşişi.
 
Din nou însă, din tot acest luminos, demiurgic, tragic chiar, generos concert al creatorilor de cultură scrisă europeană, adică de "Europă", au lipsit - adică au fost uitaţi -, mai mult de jure decît de facto (ar fi imposibil), tocmai cei mai numeroşi şi mai activi, cei care nu doar scriu, ci ţes, împletesc (şi împlinesc) Europa, fiind, literal şi în toate sensurile, cei mai reprezentativi pentru spiritul Europei: traducătorii. Şi nu numai traducătorii ca profesie şi activitate, ci însăşi ideea de traducere, perspectiva traductorială sau traductivă asupra culturii şi asupra Europei însăşi, singura care a creat-o şi care o poate re-crea.
 
Nu ştiu ce au făcut alţii, alte ţări, începînd cu gazdele înseşi, dar eu, cînd am aflat de acest "truc" al organizatorilor francezi, am lansat imediat o idee de bun-simţ, care mi-a şi fost pe loc acceptată de către responsabilii români, astfel încît la standul României (organizat, ca în fiecare an, de Institutul Cultural prin Centru Cărţii) am avut plăcerea şi onoarea - responsabilitatea, misiunea - de a "anima", cum spun francezii, de a "modera", cum spunem noi (ambele verbe fiind la fel de valabile, căci atunci cînd o discuţie stagnează trebuie s-o "animi", s-o însufleţeşti, iar atunci cînd se aprinde prea tare, s-o "moderezi", să o domoleşti), o "linie" de dezbateri, sau o masă-rotundă în trei părţi, pornind de la o propoziţie devenită celebră, de fapt literal legendară şi chiar, deja, mitică pe care Umberto Eco o va fi spus (toţi spun asta) nu se ştie cînd şi unde: "Limba Europei este traducerea".
 
Deci vineri, 15 martie 2019, sîmbătă, 16 martie, şi duminică, 17 martie 2019, între 10.00 şi 11.00, i-am avut ca invitaţi pe Florica et Jean-Louis Courriol, Adriana Babeţi, Andreea Răsuceanu, Ioana Pârvulescu, Philippe Loubière, Matei Vişniec, Cristian Fulaş, Nicolas Cavaillès, Mirella Patureau, Alexandru Călinescu, pe care am încerct să-i determin să analizeze şi să proiecteze, să viseze Europa din perspectiva hiper-culturală sau intim-culturală (adică în acelaşi timp etică şi politică, care poate face ca morala şi pragmatismul să devină compatibile) a traducerii.
 
De ani buni, deja, sînt invitat să moderez/anim dezbateri şi mese-rotunde la standul României de la Livre Paris, şi de cîteva ori am făcut-o, deja, despre traducere, cu invitaţi străini. Anul acesta, însă, nu am mai fost prezent doar à titre personnel, ci şi instituţional, adică am reprezentat Asociaţia Română a Traducătorilor Literari (ARTLIT).
 
Pentru că adevărata, adică cu adevărat efectiva idee culturală sau literară care poate relansa ideea de Europa este traducerea. Traducerea înţeleasă atît în litera ei literară, ci şi în sipritul ei, ca politică-traducere. Doar ca traducere mai poate fi relansată, adică recunoscută, probabil, Europa.
 
La standul României de la Livre Paris am încercat deci să corectez fatalul lapsus al organizatorilor, care au avut buna idee de a reaminti că Europa este în primul rînd o idee culturală, dar au uitat să-i numească pe cei mai intim lucrători ai ei, europenii sau europenizanţii, europenizatorii în act care sînt traducătorii, "membranele celulare" care asigură metabolismul de bază al ideii de Europa.  
 
 
Propuneri pentru o Europă a cărţii, adică a traducerilor
 
Este de necrezut, dar, dintr-un punct de vedere esenţial, central, abia acum Europa încearcă să se apropie de ea însăşi, mai precis legislaţia şi instituţiile Uniunii Europene de originalul încă neinventat care e Europa.
 
Ce vreau să spun?
 
Trei zile la rînd, vineri, 15, sîmbătă, 16 şi duminică, 17 martie 2019, programul de lansări şi dezbateri organizat la standul României de la Livre Paris (Salonul de Carte de la Paris) a fost deschis, aşa cum anunţam săptămîna trecută, de o masă-rotundă în trei părţi pe care am iniţiat-o şi organizat-o, dar despre care am să povestesc pe larg cu altă ocazie. Ceea ce mă interesează să spun acum este că, pornind de la celebra maxima lui Umberto Eco, "Limba Europei este traducerea", i-am rugat pe toţi invitaţii de la această serie de întîlniri să formuleze propuneri sau doleanţe pe care să le duc mai departe, să le exprim, să le formulez în cadrul marii mese-rotunde organizate de Ministerul francez al Culturii, pe "Scena Europa" (principalul loc de dezbateri, cu mulţi invitaţi prestigioşi), luni, 18 martie 2019, cu tema (în traducere) "Europa de mîine: circulaţia autorilor, a cărţilor şi a cunoaşterilor".
 
Or, de ce spuneam mai sus că abia acum îndrăzneşte Europa să se apropie de ea însăşi dintr-un punct de vedere esenţial, central? Care ar fi acest punct de vedere esenţial, central? Ei bine, traducerea. Recunoaşterea ei.
 
În ce fel? Despre ce este, anume, vorba? Despre faptul, cît se poate de birocratic şi de tehnic, de precis, că, în momentul de faţă, în cadrul instituţiilor europene, programul de finanţare Europa Creativă să află în analiză şi în revizuire, şi că există - în sfîrşit! - propunerea ca, pentru perioada 2021-2027, să se înfiinţeze o linie de finanţare dedicată anume cărţii. Ceea ce, aşadar, pînă acum nu exista, decît în mod subordonat. Europa este o carte care se scrie.
 
Şi aşa se poate ajunge ca ideea de traducere să se afle în sfîrşit, aşa cum se cuvine, în centrul atenţiei. Cînd vorbim despre carte, în Europa, vorbim tot mai explicit despre traducere. Europa înseamnă traducere, dar, pentru Europa şi pentru lume, cultura, în sine, înseamnă traducere. Aceste idei voi încerca însă să le duc mai departe cu altă ocazie.
 
Ne aşteaptă, poate, vremuri mai bune, colegi scriitori, colegi traducători!
 
Ceea ce am făcut, aşadar, în cadrul acestei mari mese-rotunde, care s-a bucurat de audienţă record, a fost să preiau unele dintre propunerile invitaţilor pe care îi avusesem în zilele precedente, să le "prelucrez" şi să le transmit public, în numele ARTLIT (Asociaţia Română a Traducătorilor Literari), pe care de acum înainte, cînd vine vorba de traducere, o reprezint şi implic.
 
Începînd prin a-mi declina multipla identitate de poet-traducător estic de filosofie franceză, am denunţat multiplele şi fundamentalele disparităţi, inegalităţi, dezechilibre şi asimetrii care marchează Europa cărţii şi (adică) a traducerii. Am denunţat un anumit prezenteism şi ceea ce am numit "jeunism" ("tinerism"), variantă a segregării de tip "agist" (pe criterii de vîrstă), propunînd ca în loc de contemporaneitate să vorbim, în Europa, mai ales în domeniul culturii, şi de co-temporaneitate: Europa în acelaşi timp. Altfel spus - traducînd pentru cine se preface că nu înţelege - despre faptul că instituţiile care finanţează cultura în Europa nu trebuie să doar să urmeze piaţa, ci şi s-o corecteze, să-i contrabalanseze tendinţele reducţioniste de dezechilibrare a vieţilor culturale paralele care "scriu", care "traduc" Europa.
 
Am propus, pe scurt, o ecologie a genurilor (literare), a generaţiilor şi a sensurilor (direcţiilor), altfel spus reciprocitate. Şi echilibrarea, de exemplu, a ficţiunii (romanul) cu non-ficţiunea, altfel spus cu eseurile şi cercetarea, atît dinspre Vest spre Est, cît mai cu seamă dinspre Est spre Vest. Reciprocitate şi paritate.
 
Concret, am propus o legare mai intimă, prin finanţare, sau, mai exact, o recunoaştere a legăturii intime, intrinseci, dintre scriere şi rescrierea traductivă (traducere). Finanţarea contractuală a mobilităţii traducătorilor şi a întîlnirilor de lucru dintre scriitori şi traducători, care să fie, altfel spus, prevăzute în bugetele penntru cărţi.
 
Am propus, apoi, obligarea printr-o normă europeană a menţionării numelui traducătorilor pe coperta cărţilor.
 
Am mai propus înfiinţarea unui Premiu European pentru Traducere, a cărui modalitate de acordare poate avea mai multe variante, dar care ar putea fi acordat atît în fiecare ţară membră a Uniunii Europene, cît şi la nivel european unificat.
 
Am propus, apoi, înfiinţarea unui Premiu European pentru Eseu.
 
Am mai apropus, de asemenea, înfiinţarea unei Biblioteci a Europei, care să cuprindă traduceri ale valorilor literare patrimoniale ale diferitelor ţări europene.
 
Şi am propus, în sfîrşit, înfiinţarea unui fond european pentru achiziţionarea de către bibliotecile publice ale diferitelor ţări a traducerilor din literatura europeană.
 
Europa înseamnă traducere. Cultura, în totalitatea ei, înseamnă traducere. Europa continuă încă se trădeze pe sine. Adică încă se minte că ar putea fi altceva, cînd singurul lucru nu doar universalizabil şi universalizat, ci chiar universal pe care l-a propus lumii, şi prin care a şi cucerit-o fără să ştie, este tocmai traducerea.
 
Numai traducerea este universală, să nu ne mai opunem adevărurilor de bază, adevărurilor-cadru.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer