La situation géopolitique des différentes zones de la Roumanie, pays « frontalier » (une des plus complexes et intéressantes étant la région de Timisoara), inclue les citoyens et les artistes roumains dans plusieurs histoires à la fois, en interdisant, dans la modernité locale, l'Histoire unique, le principal paradoxe dont notamment l'art a joué dans ce pays étant celui de la marge, qui pourrait mener à une re-interprétation globale du contemporain comme co-temporanéité (ou « collage ») d'identités, situation de plus en plus caracteristique du monde mondialisé.
*
Legătura artei (româneşti: reprezentativitate deci) cu istoria. Intimitatea şi chiar somatizarea istoriei, prin/ca artă. Arta face istorie acolo unde istoria e inaccesibilă. Arta re-intimizează legătura cu istoria, altfel imposibilă. Pentru că istoria interzisă se "depune" ca habitus.Perspectivă timişoreană asupra istoriei şi istoriei artei. Pluri-identitate - pluri-imperialitate - pluri-periferialitate. Imperialitate - periferialitate - "imperiferialitate" ("imperiferiu": un imperiu este numai provincii, o adunare de provincii, de periferii, de margini, de linii de graniţă; cubism cartologic).
Exemplul grupului timişorean Sigma: decalaj + recuperare + supracompensare. "Sîntem atît de departe de orice, de toate, încît sîntem liberi". Marge: margine şi marjă; marginea "transvaluată" sau "supracompensată" ca marjă (de joc, de libertate). Singura experientă, singura situaţie estic-românească universalizabilă azi. Nu se vede pentru că sîntem pe poziţia şi în situaţia de omniprezenţă invizibilă a traducerii.
A face parte din mai multe istorii deodată, dar la marginea şi în afara lor, a fi la mai multe margini deodată, între mai multe margini deodată, a avea identitatea, figura desenată de graniţe, de linii de margine: colaj de periferii. Timişoara, România, Est. Post-identitate, inter-identitate.
*
Amestecul de modernizare (nu modernitate: modernitatea nu există, nu există decît modernizare continuă, permanentă, în act: comunismul "procesual" nu a fost decît o metonimie a modernităţii-modernizare: de neatins, dar de tins) şi arhaism al comunismului românesc - al oricărui comunism istoric. Omologie în artă: arta salvează, "sublimează" situaţia, combinaţia. Arta ca atare, în ansamblul ei, este în omologie cu situaţia istorică.De fapt, cu interzicerea realităţii, a accesului la realitate, la istorie, blocarea accesului la realitate-istorie. Arta, atunci, re-face acest accest, de-blochează accesul la realitatea-istorie, re-dă accesul imediat (manual, corporal, performativ) la istoria ca plasticitate infinită: asta, în primul rînd, voiam să spun prin "Performing History": că arta performează istoria. Asta este formula, singura universalizabilă, traductibilă, a artei "estice", a artei în situaţie de "Est". A exista în istorie este o artă plastică.
Concurenţă artişti/Partid, artă/idelogie (propagandă) în combinaţie de nou/vechi, de nou prin vechi, de modernizare prin arhaism (Brâncuşi tutelar). Vezi muzica Phoenix (Timişoara!), dar şi tot "tracismul" sau "păgînismul" rock-folk ca modă a momentului: a căuta în vechime, dar în sub-strat, în pre-istorie, dincolo (dincoace) de creştinism şi de Biserica Ortodoxă, care au fost preluate, acaparate deja propagandistic, ca unic cod local, de politic, de comunism, de "naţional-comunism".
*
Ideea de colaj şi de hartă: simultaneitate fără temporalitate, co-temporaneitate pură. Existenţă pur cartologică. Esenţa spaţial-cartologică, politico-spaţială, non-temporală sau de-temporalizată, a istoriei în "Est". Istoria "Estului" este fără timp, extra-temporală sau chiar "a-temporală".
Această situaţie istoric-a-temporală este impusă, dată, este datul artei, fiind "sublimată" de aceasta ca datorie inconştientă, spontană, "înnăscută", ţinînd de habitus.
Fiecare artist lucrează pe această schemă/temă dată, pe acest sol: inventează formula de "sublimare", adică nu de depăşire, ci, mereu, de re-dare, de întoarcere, de re-facere a legăturii cu istoria-realitate, de re-dare a accestului la plasticitatea ontologică a istoriei. Aici, în "Est", accesibilă doar artistic, deviat-deviant, prin artă. Artistul ne naşte fără să vrea ca om politic providenţial, mesianic, cu datoria de a re-da acces la realitatea-istorie, la timp.
De aceea aici (azi, Lumea-"Est") arta este imanent, inerent politică, deja politică, pre-politică, gata-politică, infra-politizată. La periferii şi la margini, pe arhi-meta-marginea dintre marginea-periferie şi marginea-marjă de joc (în "Est", dar cine nu e, azi, aşa?), nu poate exista artă ne-politică, arta constînd tocmai în a elibera politicul, în a re-disponibiliza politicul, accesul la el, în a converti marginea în marjă, datul în dar.
În România ca "Est" mondial, fiecare artist (contemporan) lucrează pe aceeaşi schemă/temă modernizare-prin-arhaism, nou/vechi, încercînd să o sustragă politicului-propagandă: inventează formule de sublimare ale formulei fatale - de de-fatalizarea ei.
Dialectică, aufhebung pură: depăşire-conservare.
Rupturi căutate în trecut.
(Sous le national-communisme), tout art était déjà politisé, la censure n'était pas - uniquement ou premièrement, principalement et principiellement - négative, mais positive : à la fois normative et créatrice. Les artistes étaient dès le début, initialement, fondamentalement, par définition et condition, ex-propriés, donc littéralement des dissidents, des déviants, la dissidence et la déviance étaient leur condition de base : par le refus, le retrait « intimiste-bourgeois ». Mais combien atypique ou exotique cette situation de l'art aujourd'hui, dans le monde fondamentalement et pathologiquement, expressément, cliniquement car fobiquement anti-communiste actuel? D'où le privilège « méthodologique » de visibilité et de lisibilité des régimes forts par rapport aux démocraties « floues » et « moues », des pauvres petites « îles » ridicules par rapport à la gravité des gros « continents » sérieux.