Croitorii mei

Domnul şi doamna Chivu făceau croitorie. Locuiau cu două case mai la stânga de atelierul de remaiat de vizavi de noi. De asta îi era comod Mamaiei să-şi ducă lucrurile la retuşat la ei, n-avea decât să traverseze strada. Între ei doi, cred că adevăratul croitor era domnul Chivu. Doamna Chivu era mai degrabă cusătoreasă. În orice caz, el lua măsurile. Purta mereu un metru de croitorie atârnat de gât, aşa cum poartă medicii un stetoscop, în semn de recunoaştere profesională. Nu ştiu dacă aveau copii sau nu. Parcă-mi amintesc şi de o fată. Cred că între cei doi căsătoria fusese aranjată, nu-mi imaginez pe nimeni îndrăgostindu-se de un bărbat cu un picior mai scurt, cu ghete ortopedice. Dar nici ea nu era vreo frumuseţe, nici genul expansiv, ci mai degrabă supus şi tăcut, stătea jos şi cosea într-un colţ al camerei, aproape invizibilă. În timpul ăsta, domnul Chivu se agita, se învârtea şchiopătând încoace şi-ncolo. Nu ştiu de ce, dar nu mi-a fost niciodată simpatic. Oricum, n-am avut nevoie de serviciile lui decât târziu, când îi încercasem deja pe croitorii ceilalţi, de la cooperativa din colţul străzii.

Îmi comandasem acolo două perechi de pantaloni, când un unchi de modă veche, care se îmbrăca numai cu haine făcute pe măsură, se oferise să-mi plătească un costum de comandă. I-am zis că nu port costum decât la şcoală şi a decis ca în locul hainei să-mi comand o a doua pereche de pantaloni. Am cumpărat împreună cu el două feluri de stofă, un tergal şi o caşa, şi ne-am dus la cooperativa de la capătul străzii. Erau acolo doi croitori, unul pentru haine bărbăteşti şi altul de damă. Pe cel pentru bărbaţi îl chema Florea, cred. Când mi-a luat măsurile s-a purtat preţios, şi-a dat importanţă, îşi dregea mereu vocea, dorea să ne impresioneze. Mi s-a părut mai mult un croitor de operetă, dar nu mai aveam cum da înapoi. M-a măsurat în fel şi chip, şi-a notat o mulţime de date cu un creion bont pe un carneţel cu colţuri îndoite, după care mi-a pus întrebarea cheie: pe ce parte "mi-o ţin". I-am răspuns şi am plecat cât am putut mai repede de acolo. La vreo două săptămâni m-am dus la probă. Pantalonii erau aşa de strâmţi că aproape nu-i puteam închide. Mai scurţi cu vreo două degete decât trebuia. Domnul Florea a fost sincer mirat: "Bine, dar dumneavoastră sunteţi mai mare!". Am vrut să-l întreb mai mare decât ce. Decât ce a măsurat? Dar îmi venea să plâng de ciudă şi l-am întrebat doar dacă le mai poate da drumul. Mi-a spus că puţin, pentru că i-a tăiat cam din scurt. "Mi s-a părut mie că rămâne cam mult material când i-am croit", a adăugat el, mai mult pentru sine. Când m-am dus la proba următoare, îmi veneau doar puţin mai bine, i-am putut închide până la ultimul nasture numai sugându-mi burta şi ţinându-mi respiraţia. "Mai mult de atât nu se mai pot lărgi, nu mai e material", mi-a spus domnul Florea, dezolat. Am luat pantalonii acasă şi i-am mai probat încă o dată prin casă, fără să-mi vină să cred cum şi-a putut bate joc croitorul de ei. I-am făcut apoi sul şi i-am ascuns în fundul dulapului, unde au şi rămas până când i-am făcut cadou, să nu-i mai văd.

Cu experienţa asta în minte, atunci când m-am gândit să retuşez smoking-ul de nuntă al lui Tata, ca să-l port la nunta mea, ştiam că trebuie să evit cu orice preţ cooperativa din colţ. Alegerea evidentă era domnul Chivu. Smoking-ul trebuia micşorat, pentru că mi-era puţin larg. În rest, era însă impecabil. Tata nu-l mai folosise de douăzeci şi cinci de ani. Îl pusese la nuntă şi atât. Nu mai avusese unde să-l poarte. Bine păstrat, arăta ca nou, ceea ce nu m-a mirat, fiindcă era din stofă englezească. Dar mai ales era croit extraordinar de bine, elegant şi confortabil, ca pentru o vedetă de la Hollywood. Cu umeri drepţi şi largi, fără despicătură la spate, frumos cambrat, în fine, un exemplu de cum trebuie să arate un costum de gală. Înainte să mă gândesc la soluţia asta căutasem prin oraş un costum de gata, dar tot ce găsisem era deprimant şi stătea pe mine ca pe gard, încât a trebuit să renunţ la ideea de a cumpăra ceva din comerţul socialist de stat.

I-am dus aşadar domnului Chivu smoking-ul lui Tata, cu rugămintea să îl ajusteze uşor, dar fără să-i schimbe în nici un fel linia şi ţinuta. M-a măsurat şi el şi şi-a notat pe o foaie datele mele. Când m-a întrebat pe ce parte "mi-o ţin" am tresărit, cu senzaţia de déjà vu.

Cu o zi înainte de nuntă m-am dus să-mi ridic smoking-ul de la croitor. Am fost dezamăgit, nu-mi venea deloc bine, mi-l strâmtase şi scurtase prea mult. Mai surprins însă ca mine a fost chiar domnul Chivu, care a exclamat: "Bine, dar dumneavoastră sunteţi mai mare!"

(Bucureşti, martie 2019)