Un frate mai mare - Ioan Andreescu

Cu ani în urmă, a trebuit să scriu un referat pentru procedura prin care dl. coleg Ioan Andreescu, acum la al doilea mandat de decan al şcolii de arhitectură de la Timişoara, a devenit profesor. Cred că, acum, îl pot face şi public, cu micile modificări de redactare necesare.

Am privilegiul de a-l cunoaşte pe Ioan Andreescu încă imediat după 1989, când a fost implicat, ca şi mine, în prefacerile prin care a trecut breasla arhitecţilor din România, profesiunea - în general, mediul edificat din ţară. Pentru o vreme, întâmplarea a făcut să fim apropiaţi şi să colaborăm, apoi (re)apariţia şcolii de la Timişoara, modelarea unei identităţi proprii şi schimbarea de substanţă (şi de cultură profesională) produsă de apariţia OAR (precum şi, de bună seamă, îndelungile mele absenţe din ţară) ne-au condus pe drumuri diferite. Sunt, însă, sincer onorat de a fi fost convocat la a facilita oarecum coreografia socială care va consfinţi ceea ce era, de facto, evident demult pentru cei mai mulţi dintre noi: Ioan Andreescu este deja şi trebuie să devină şi formal (legal) profesor. Altfel, dascăl şi maestru este şi va fi fost deja demult şi pentru mulţi dintre mai tinerii săi colegi. Pentru mine unul, mărturisesc, Ioan Andreescu a fost, de când îl cunosc, un exemplu remarcabil de înţelegere superioară, de aprehendare a realităţii dincolo de (dar pornind de la) datele propriei vocaţii profesionale.

Fireşte, limba de lemn a documentelor oficiale mă obligă să certific, într-un astfel de înscris oficial, că dl.conf.univ.dr.arh. Ioan Andreescu îndeplineşte de nenumărate ori punctajul CNADTCU - pe cel, mult mai sever, care l-a precedat pe cel actual - pentru a accede la funcţia de profesor. De asemenea, sunt obligat să spun că domnul candidat îndeplineşte baremul excelenţei la fiecare dintre componentele, minuţios disecate şi compartimentate, ale profilului său intelectual, academic, de predare la catedră, de cercetare, de proiectare ca arhitect, de diseminator / conferenţiar în ţară şi peste hotare, de nominalizat şi premiat, în formula de cuplu cu Vlad Gaivoronski, de nenumărate ori în ţară şi afară. A repeta la nesfârşit, prin celebra formulă cut & paste, realizările şi performanţele pe care dosarul de concurs le conţine, nu ar face decât să adauge la redundanţa unui asemenea obiect legal. Or, aici suntem dinaintea unui caz extrem de lămuritor, pentru că Ioan Andreescu este, mai mult decât toate cele deja recunoscute mai sus, şi un exemplu de notorietate, de bun nume profesional şi de onorabilitate intelectuală în interiorul, dar şi în exteriorul breslei sale: nu demult, l-am ascultat, de pildă, povestind întâmplări ale vieţii sale de călător la Radio România Cultural.

Fireşte că dl. Andreescu face cu brio faţă oricăror criterii, nu doar româneşti, prin care definim un profesor de arhitectură; toţi cei convocaţi la a da legalitate formală acestei evidenţe pe care pupilii, studenţii săi, o ştiu demult. Mă bucur că pot participa la această elegantă coreografie socială.

(Prof.univ.dr.arh.Augustin Ioan, UAUIM Bucureşti)