Cârpitul ciorapilor

La prima gaură apărută în ciorapi, gata, îi aruncam, şi-mi cumpăram alţii noi. Nu-mi plăcea să-i port cu găuri, fie ele cât de mici, nici măcar o dată, nici măcar în casă. Ştiu că pe vremuri oamenii îşi cârpeau ciorapii, dar eu n-o făceam. Până când...

Povestea e de fapt mai lungă. În realitate n-am început cu cârpitul ciorapilor, ci cu făcutul pantofilor. Multă vreme singurul mod prin care am avut grijă de pantofi a fost să-i scutur de praf sau să-i curăţ de noroi. Foloseam cel mult o cârpă umedă. În final arătau civilizat, dar cam atât. Aveam în casă cremă de ghete, fie Guban, fie Eg-Gü, sau pastă de încălţăminte, cum i se mai spunea, dar nu le-am mai folosit după ce m-am întors din armată, unde am prins ură pe lustruitul bocancilor, obligatoriu pentru raport. E drept, crema din armată era de foarte proastă calitate, venea în cutii mari, ceva sintetic, nu din materiile prime naturale din care erau făcute, cred, exclusiv, la Timişoara, cremele de calitate superioară, cinci stele, de la Guban sau Eg-Gü - grăsime de nurcă, ceară de albine, terebentină de pin.

Numele acestor două firme legendare îmi persistă în memorie, parcă văd şi acum cutiile mari galbene cu ceară de parchet Eg-Gü, pe care le folosea Mamaia, ca şi tuburile de vitamină pentru piele Guban, cu pensulă în capac, cu care dădea Tataia fotoliile de piele o dată la câţiva ani.

Când am vrut să văd dacă mai sunt bune, după ani de zile de stat închise în cutii, într-un colţ al debaralei, cremele mele de ghete ajunseseră cam uscate, întărite, ca un mic puc în interiorul cutiei, dar miroseau în continuare bine, şi în mod cert se mai puteau folosi. În scurtă vreme însă s-au terminat, şi mult timp după aceea n-am mai găsit nimic care să semene cu ele, ci doar creme de proastă calitate, din produse petroliere şi silicon, care miroseau oribil, şi se întindeau pe pantof în loc să intre în piele, s-o hidrateze şi s-o hrănească. Aşa că iarăşi am renunţat să-mi mai fac pantofii.

Până când de curând am descoperit creme şi ceruri excepţionale, cu care e o plăcere să-ţi faci pantofii. Nu româneşti, din păcate, la noi nu se mai fac produse de calitate. Şi nici uşor de găsit, le importă doar la un singur comerciant din provincie, dar e bine şi aşa. A fost o plăcere să mă documentez despre ele, există multă informaţie despre asta, pentru că lustruitul pantofilor e o treabă de gentleman. Apropo de gentlemen-i, am fost surprins, făcând micul salt de la pantofi la ciorapi, să constat că domnii nu se dau în lături nici de la reparatul ciorapilor - darning în engleză, ceea ce nu e chiar acelaşi lucru cu cârpitul nostru, dar în lipsă de alt cuvânt mai bun, îi voi spune aşa. Asta m-a mobilizat şi pe mine când a apărut prima gaură într-un ciorap. Am căutat ace, aţă şi o ciupercuţă sau un ou de lemn pentru cârpit. Ace am găsit, nu toate mărimile pe care le doream, dar aproape, însă aţă de bumbac nu mai există nicăieri, sau poate n-am fost eu în stare s-o găsesc, am nimerit doar sintetică, care e prea tare, rupe bumbacul ciorapilor, aşa că nu trebuie folosită pentru cusut materiale naturale, ciorapi de calitate. Iar de ciupercuţă sau ou de lemn nici vorbă, deşi am colindat toate merceriile de care am putut afla. Am găsit din fericire un mosorel de aţă neagră de bumbac rătăcit prin casă, şi m-am aşezat într-o seară la cârpit, întinzând ciorapul pe un borcan de sticlă, în loc de ciupercuţă, ascultând un podcast literar în timp ce lucram. Am terminat cam odată cu podcast-ul. Deşi cârpitul meu n-a ieşit cine ştie ce arătos, m-am bucurat ca un copil, e totuşi ceva făcut cu mâna mea. Şi respectă cât de cât cerinţele, fără noduri, ca să nu jeneze, şi destul de des, cu un rând perpendicular pe celălalt, ca să fie rezistent. Mi-am schimbat imediat şosetele din picioare cu cele cârpite. N-am putut aştepta, şi m-am apucat de încă o cârpeală, agăţasem de curând un cearceaf şi-i făcusem o mică ruptură. Noroc că aveam şi aţă albă de bumbac în casă.

Când am terminat şi cârpitul cearceafului, am fost aşa de bucuros, încât am vrut să transmit şi altcuiva fericirea mea. Am sunat o prietenă, care după ce m-a ascultat, mi-a replicat scurt: "Dar suntem o societate de consum. Ce nevoie ai să-ţi cârpeşti ciorapii? Îmi amintesc că doar mama mai cârpea lucruri, când eram mică."

(Bucureşti, aprilie 2019)