Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Lista lucrurilor pe care nu le înţeleg


Ioana Bâldea Constantinescu

23.04.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
1. Cum de acest text nu e despre Shakespeare. Sincer. Cred că e prima oară când pică rubrica mea pe 23 aprilie şi nu defilez cu tot raftul meu de Bloom şi Greenblatt, de Burgess şi de Winterson, de Opere Complete în n ediţii, de sonete din care mă împiedic predilect de aceleaşi cinci sau şase. Hai, şapte. Poate (şi) pentru că lumea e o scenă sângeroasă (în comparaţie cu Sri Lanka ultimelor zile, Macbeth e o joacă de copii) pe care textul îşi pierde, din când în când, din corp, din prezenţă, din aura de portal, poate şi pentru că deliciul lingvistic, controversa, procedeul retoric, punerea în scenă livrescă mi se par, ocazional, derizorii... Pe cine mai interesează lucrurile acestea? Dincolo de o mână de filologi, cine citeşte, cine îl citeşte? Şi, mai ales, cum? Anul acesta prefer să nu-mi răspund, să nu fac efortul de a parafraza şi să nu mă lamentez din banca radicalului imun la un Shakespeare contextualizat, gamificat, reinterpretat mai ceva ca bătrâna pereche de jeans. Nici măcar nu am să rezist tentaţiei de a fi suma celor doi bătrâni din Muppets, singuri în loja lor, cârcotaşi până la ultima celulă. O, nu. Am să mă lăfăi în anacronia mea de cititoare a lui vorace şi cam tristă. Am să mărturisesc că, oricât m-aş ţine departe de toxicităţile discursului care plânge cu sughiţuri de ani de zile la catafalcul cărţii, mi se pare că omul acesta, că era Shakespeare, sau Marlowe, sau De Vere, sau cine era el (Twain, Chaplin, Orson Welles au nişte idei aici...) a dat play sufletului omenesc într-o manieră care a răscolit până în măruntaiele secolelor, a revărsat viscerele istoriei, ale filozofiei, ale meditaţiei poetice şi a schimbat arhitectura minţii celor care au navigat pe drumurile deschise de el. E atât de păcat să-l cunoşti exclusiv remixat. Să nu mai auzi muzica originală... Şi cu asta, gata, m-am oprit. Vorba lui Polonius, brevity is the soul of wit.

2. Preocuparea excesivă, dar, oarecum, de sezon pentru masă, ce e pe masă, unde e masa, câte feluri se mănâncă şi cât de festive sunt aranjamentele, cât de rapid serviciul, cât de greu se obţine o rezervare în raport cu cine stă la masa asta şi de ce. Asta şi transportul perturbat sunt simptome sigure ale Oraşului înainte de Sărbători.

3. Oamenii aninaţi de telefoanele lor mobile, de viaţa internautică trăită mereu cu zâmbet criogenat, în ciuda realităţilor nepixelizate, fără "ţi-am dat inimioară", în care se descurcă la fel ca toţi ceilalţi, adică de la greu spre deloc (ştiu, asta va deveni o mantră a mea, dar spectacolul tăcerilor în familie, camuflate cu scroll, e ideea mea de spectacol de Halloween... literalmente îmi dă fiori. Horror instastory. Pentru că hashtag.).

4. Pioşenia exhibată public, în pandant cu declaraţii care mustesc de ură închegată - să moară, să crape, să una, să alta... Altfel, postul e post. Şi de Paşti e ca de Paşti. Toată lumea bună şi blândă.

5. Gradul de rafinament al părerologiei. Ştim tot. De la de ce a ars Notre Dame la cum se vindecă depresia instant, parenting, modelling, sport, fizică cuantică, meseria altuia... Câteodată mă întreb, sincer, la ce bun efortul de a merge atâţia ani la şcoală, de a da pe la serviciu sau, pur şi simplu, de a te ridica din pat. Oricum ne naştem învăţaţi şi toţi suntem genii.

6. Lamentările că vai, nu citeşte ăsta micu', copiii de azi, generaţii pierdute, cu IQ micronic şi profil etern zombienautic. Din partea unor părinţi care pun mâna pe o carte o dată la cinci ani. Aia fiind, în cel mai bun caz, de bucate.

7. Lamentările că vai, ce scumpe sunt cărţile, cum să citească oamenii, viaţa e aşa de grea, astea-s mofturi. Din partea celor pentru care weekend-ul înseamnă excursie, picnic şi semimaraton. La mall.

8. Nevoia de a-l umili pe celălalt. Pentru că el merită şi eu pot.

9. Evenimentele fără miez. Coajă lucioasă, de măr cu hormoni. În general, public în delir. Succes de casă. Pentru că #repere şi #cultură.

10. Sărbătoare = cadouri. Nu bucurie. Nu oameni. Nu timp împărţit. Nu căldură. Nu zâmbet. Nu poveste construită dincolo de selfie-uri. Astea se găsesc şi online. Pentru tot restul, există filtre şi editor imagine.

11. Faptul că toate cele de mai sus continuă să mă surprindă, deşi am citit povestea asta de zeci şi zeci de ori. Cum erau versurile alea? A, da...
All the world's a stage,
And all the men and women merely players;
They have their exits and their entrances,
And one man in his time plays many parts,
His acts being seven ages
.

Nu mai ştiu bine cine spune asta, parcă Alan Rickman, parcă Jaques... În rest, toate bune.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer