Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

France-Romania Season: Cine expune? Subiectul artei


Bogdan Ghiu

28.04.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Vizitînd, în urmă cu o săptămînă, cele două expoziţii de artă contemporană proaspăt deschise la MNAR (Muzeul Naţional de Artă al României) şi MNAC (Muzeul Naţional de Artă Contemporană) în cadrul "Sezonului Franţa-România", ca evenimente-"vedetă" ale acestuia, Specii de spaţii. Lucrări din colecţia de artă contemporană Société Générale, respectiv, Renault şi arta, o istorie vie, cu toate diferenţele dintre ele, nu mi-am putut reprima următoarele întrebări şi consideraţii, pe care încep prin a le arhiva, urmînd să le dezvolt aplecîndu-mă asupra expoziţiilor ca atare.
 
O singură (şi simplă) întrebare, deci, se impune după ce sîmbătă, 20 aprilie 2019, şi duminică, 21 aprilie 2019, am văzut expoziţiile de artă din cadrul "Sezonului Franţa-România" abia deschise la MNAR şi MNAC: CINE EXPUNE? O bancă (Société Générale) şi un constructor de automobile (Renault, cel mai mare, dacă nu mă înşel, investitor străin din România)? Deci CINE EXPUNE? Şi deci CE VEDEM, CE E DE VĂZUT? Cine e principalul subiect al expunerii ca expoziţii? Un artist? Un muzeu? Un colecţionar anume? Nu tocmai. De-asta mi s-au părut reprezentative, de exemplu, cîteva lucrări ale lui Arman, cu acest cuvînt-cheie în centru: "Acumulare". Capitalul ca motor transparent, dar gros, solid împachetat.
 
În fotografiile comandate ("comisionate") de Renault marelui artist-fotograf Robert Doisneau, esenţialmente publicitare şi discret dar epatant pornografice (deci ruşinoase), ale acestei rătăciri, toată lumea este (mai mult sau mai puţin) fericită că e agregată social de Renault: unii pentru că învaţă o meserie şi au o cantină unde să mănînce, alţii (nevăzuţi, ca orice stăpîn) pentru că le pot face cadou doamnelor şi domnişoarelor lor ultimele modele. Cu Renault, toată lumea rîde, cîntă şi "conduce"!
 
Căci dacă în cazul unei bănci precum Société Générale, care, ca multe alte bănci (să ne gîndim de pildă la Erste), se interesează de arta contemporană mai mult sau mai puţin în sine şi ca atare, dezvoltînd, în consecinţă, o colecţie bazată, prin urmare, pe achiziţii bazate pe calitate şi urmărind, de fapt, să investească în opere şi poate chiar în artişti în baza unor selecţii şi a unor sfaturi şi decizii mai mult sau mai puţin specifice, de profesie - "normalitate" care se reflectă şi în tipul "clasic" de expoziţie de la MNAR, bazată pe deciziile unui curator nu numai profesionist, ci deja cunoscut şi remarcat precum Mihnea Mircan -, expoziţia intitulată, nu întîmplător, în acelaşi timp involuntar-expresiv şi dezarmant, naiv-cinic (dacă o asemenea combinaţie e posibilă!), Renault ŞI arta, în care nu ştii care dintre semnificaţiile contextuale ale lui ŞI ar trebui privilegiată, nu are cum să nu ridice semne de întrebare şi să nu enerveze, dacă avem în vedere că este vorba nu de achiziţii de artă, ci de comenzi şi de proiecte prin care firma Renault pur şi simplu se glorifică pe ea însăşi, făcîndu-se reprezentată asemenea vechilor comanditari regi sau, mai tîrziu, burghezi flamanzi, altfel spus, cu formulă contemporană, "băgîndu-şi capul în poză" la propriu, adică plătindu-i pe artişti nu pentru arta lor, ci pentru abilitatea de a-i crea ei, firmei, imagine, transformîndu-i, altfel spus, pe artişti în, vai, simpli, orice ar spune "creativii" de azi, agenţi de publicitate. Pervertind, altfel spus, arta.
 
Analiza merită însă continuată, în acelaşi timp aprofundată şi extinsă, aşa încît tocmai asta voi face, dar cu altă ocazie. Analizînd, de exemplu, felul în care "se mişcă" artiştii în cadrul foarte îngust al acestui tip de contract, producînd, mai mult sau mai puţin, "erezii" ca pe vremea cînd, "comanditaţi" şi comandaţi de Biserică, trebuiau să reprezinte i-reprezentabilul, adică să creeze imaginea "originală" a Divinului pretinzînd că doar îl "traduc" în imagine, Divinitatea actuală fiind, desigur, Capitalul fosil, adică Automobilul: Viteza accelerată concentric, din toate părţile, pînă la dispariţie, pînă la totala "centrifugare" - Designul total, ca reproiectare a umanului.
 
CINE EXPUNE, deci, din partea franceză, în "Sezonul Franţa-România"? Căci dacă în cazul prezenţei româneşti în Franţa (despre care am scris deja, se va vedea ce şi cum în viitorul număr al revistei Arta), operată de francezi, actorii şi agenţii au fost specifici - muzee, spaţii de artă, curatori, artişti -, în cazul prezenţei franceze în România se pare că decidenţii au fost tot francezii, nu românii, decidenţi care, de data aceasta, s-au cam spălat pe mîini, renunţînd, cel puţin în cazul celor două expoziţii-vedetă, la specificul lumii artei şi preferînd capitalul propriu-zis, limitat însă la cel care operează deja în România. Pentru că este vorba, totuşi, de Renault şi de Société Générale, nu de Centrul Pompidou ori de vreun FRAC, dar nici de Vuitton sau Cartier, operatori de lux în cîmpul artei, dar fără interese locale (româneşti) anume.
 
Cam dispreţuitor sau cel puţin leneş, demisionar gest din partea organizatorilor. Descalificant n-aş putea spune, căci, tocmai, nu li se cunoaşte calificarea, pe care, cel puţin aici, au cam ratat ocazia de a şi-o dovedi, dacă nu chiar, propriu-zis, de a o dobîndi.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer