Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Rezistenţa la Bucureşti (II). Oraş, dar doar pentru noi; ca la ţară, dar fără ţărani (cîteva fişe)


Bogdan Ghiu

12.05.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Emanuela Constantini, Capitala imaginată. Evoluţia Bucureştiului în perioada formării şi consolidării statului naţional român (1830-1940), prefaţă de Armando Pitassio, traducere de Aurora Firţa-Marin, Polirom, 2019. Fragmente din prefaţa lui Armando Pitassio (fost profesor de istoria Europei Orientale la Facultatea de Studii Politice a Universităţii din Perugia), sublinierile mele.
 
  • "Pe măsură ce Bucureştiul se contura ca oraş, desprinzîndu-se din acea aglomerare de case, răspîndite pe 30 km2 (!), obişnuită - chiar dacă nu pretutindeni - în lumea otomană
 
[oraş întins, extins, urbanitate vagă, neprecizată şi nedelimitată, absenţa limitelor, disproporţie între populaţie şi suprafaţă, spaţiu neocupat, liber, disponibil, propriu, (de) monopolizat, teritorialitate "generoasă", ruralitate în urbanitate, sat în oraş, condiţie şi fundal pentru deplîngerea "aglomerării" şi a antasării, a mulţimilor de "venetici" - intra-naţionali, sociali, de la ţară - provocatori de "mizerie": alofobie socială anti-urbană],
 
  • oraşul-capitală s-a îndepărtat de restul ţării sale. Restul ţării a rămas, de-a lungul întregii perioade analizate în carte [1830-1940], profund rural sau, dacă era urban, avea tradiţii străvechi, precum burgurile din Transilvania, deci opuse celor de dată recentă din Capitală. Aşadar, multă vreme, Bucureştiul a continuat să fie străin de majoritatea poporului român, în ciuda clasei conducătoare, mai întîi boierească, apoi burgheză, de a transforma oraşul în oglinda naţiunii."
 
  • "Trebuie spus că distanţa dintre lumea satului şi cea a oraşului, dintre capitală şi restul ţării, nu a reprezentat un fapt singular în istoria Europei din secolele XIX-XX, dar ceea ce uimeşte aici este ostilitatea sau, cel mult, indiferenţa lumii intelectuale."
 
  • "Şi Sankt-Petersburgul s-a născut din nimic, ca expresie a unei voinţe politice de a moderniza ţara, cu orice preţ şi împotriva tuturor, şi s-a lovit de ostilitatea marilor personalităţi din cultura rusă, în frunte cu Lev Tolstoi [...]. Cu toate acestea, în prima parte a secolului al XIX-lea, oraşul lui Petru a primit în dar şi versuri ale lui Aleksandr Puşkin ce răsună ca un imn de dragoste [...] marele poet Osip Mandelştam [...]. Năştea discordie, dar era capabil şi să inspire mari iubiri."
 
  • "Încă din secolul al XIX-lea, Bucureştiul, cu arhitecţii francezi pe care îi selecta pentru construcţiile publice, cu marile magazine Ghica, ce imitau Les Halles, cu vitrinele micilor magazine, care se inspirau din cele de la Paris, după cum ne povesteşte aici Emanuela Constantini, fusese oglinda occidentalizării percepute, în mod firesc, ca străină şi îndepărtată de un mediu cultural obsedat de căutarea identităţii naţionale. [...] Prin urmare, nici Bucureştiul nu putea fi considerat românesc
 
[acum e perceput, tocmai, ca profund românesc, în sens identitar depreciativ, adică anti-democratic: amestecul, mixitatea, impuritatea, mizeria socială ca definitorie pentru o societate "nedezvoltată": după ce au criticat oraşul de tip occidental penttru că ar "strica" populaţia, preponderent rurală, elitele intelectualele vor oraşul, modernizarea de tip occidental (lux, confort, Lumini) doar pentru ele, şi visează oraşul nu atît, civic, ca pe o Cetate, cît ca pe o fortăreaţă care să excludă, să bareze şi să îndiguiască "invazia" ruralului. Oraşul "rurban", în care ruralul, "naturalul" să fie rezervat doar urbanilor de viţă, adică elitelor, intelectualilor! Închiderea restului naţiunii în afara oraşelor],
 
  • nici Bucureştiul nu reuşea să atingă inimile scriitorilor, în ciuda eleganţei noilor bulevarde, a noilor clădiri în construcţie şi a parcurilor mai extinse."
 
  • "La drept vorbind, Sofia şi Belgradul erau şi ele oglinda unor occidentalizări rapide şi forţate, însă aceasta nu intrase în colimatorul mediilor culturale bulgăreşti şi sîrbeşti, şi capitalele respective nu fuseseră privite ca nişte corpuri străine. [...] În cercurile intelectuale bulgăreşti nu s-a dezvoltat o rezistenţă la afirmarea modelelor culturale, politice, economice occidentale şi nici nu a fost ridicat în slăvi satul sic et simpliciter ca în România."
 
[La fel pentru Belgrad.]
 
  • "Nu e uşor să explicăm motivele pentru care mare parte a intelectualităţii a dezvoltat în România, spre deosebire de celelalte state balcanice, o opoziţie atât de puternică faţă de occidentalizare. [...] procesul de modernizare/occidentalizare a generat o ruptură spirituală şi materială între oraş şi sat, adică între elitele sociale şi economice puţin numeroase şi ţărănimea ce forma marea masă a populaţiei. Aceeaşi afirmaţie e, oare, valabilă pentri sîrbi? Sau la ei diferenţa dintre oraş şi sat nu s-a simţit atît de acut ca în România, unde a fost teoretizată şi ideologizată de majoritatea intelectualilor? Aceeaşi discuţie ar putea fi purtată cu referire la bulgari. Ca să nu mai vorbim despre greci. [...] şirul acela de intelectuali de prestigiu care îi ridicau în slăvi pe păstori şi pe ţăranii analfabeţi pentru că erau mai autentici şi pentru că fuseseră mai puţin atinşi de falsa aculturaţie dorită de politicienii liberali din Occident nu a contribuit la rezolvarea problemei. Din dorinţa de a izola în mediul rural mare parte din populaţia românescă şi de a-i menţine astfel «puritatea» abrutizată, aceştia erau, conştient sau nu, moştenitorii modului de gîndire al boierilor români din trecut, care păstraseră pînă în vremuri foarte recente neoiobăgia, criticată de Constantin Dobrogeanu-Gherea imediat după răscoala ţăranilor de la 1907. În ochii lor, oraşul, unde mulţi păstori şi ţărani căutau salvarea din mizerie şi din starea de aservire în care trăiau, oraşul unde se amestecau unii cu alţii, unde puteau fi corupţi de idei şi valori străine de cele pe care le avuseseră pînă atunci ei, atît de obişnuiţi cu resemnarea, oraşul era respingător. Sigur că existau ambiguităţi şi haos în toate acestea, aşa cum în mod ambiguu şi, uneori, haotic şi dezvolta şi Bucureştiul. La fel se schimbau şi Sofia şi Belgradul, însă acolo nu erau intelectuali care să moştenească gîndirea boierilor din trecut, pentru simplul motiv că nu existaseră mari proprietăţi de pămînturi după modelul feudal, iar dacă existase ceva ce putea fi asimilat cu ei, dispăruse odată cu exodul otoman."
 
[Oraşul, Bucureştiul, ca măsură concretă a spiritului democratic şi a efectivităţii democratice. Oraşul ca spaţiu social comun şi ca spaţiu public comun, aici respins: anti-democratism (intelectual) românesc.]
 
[Bucureştiul, oraşul, ca simptom şi ca test proiectiv.]
 
[Dubla, multipla falsă conştiinţă de clasă, socio-topologică: intelectuali/boieri, plebe urbană/elite. Nimeni nu gîndeşte cu propriul cap şi de pe propriul loc, de pe propria poziţie, în condiţiile - de limbă română - în care situation nu mai este un cuvînt unic, ca în engleză şi în franceză, ci, traducîndu-se, se lămureşte: situare şi situaţie, altfel spus fatum-ul locului, situarea care determină şi devine situaţie, deşi această "unitate" "occidentală" a cuvîntului trebuie păstrată disociată, ca posibilitate de eliberare tocmai prin traducere. Nu este deloc obligatoriu, inevitabil ca situatio-situare să devină, tropic, situation-situaţie.)]
 
[Azi, "oraşul", "urbanitatea", "modernitatea" de care - dublă mişcare - fugim, ne apărăm, dar pe care de fapt am vrea-o doar pentru noi, neîmpărtăşită cu "plebea" - este Europa, Uniunea Europeană, noua ţintă a anti-occidentalismului duplicitar românesc (şi est-european).]   

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer