Traducînd arta. Un anunţ pentru toamna ce va veni despre un triunghi (sau patrulater) amoros

Traducînd arta. DESPRE artă, CU artiştii, PENTRU public (un triunghi amoros). Atelier de pragmatică culturală (3 şedinţe).
 
Există o celebră secvenţă comică în care vedem o ea şi un el alergînd unul spre celălalt ca să-şi cadă în braţe - şi trecînd unul pe lîngă altul. De peste o sută de ani (de cînd, potrivit lui Pierre Bourdieu - dar nu numai -, şi-a creat propria economie simbolică "pe dos"), arta vrea să se apropie cît mai mult de om (şi chiar să-l pătrundă), dar publicul se plînge că n-o înţelege. Arta modernă fuge, s-ar spune, după om, dar omul fuge de ea. Pentru că, pînă azi, arta modernă a fost mînată de o utopie pedagogică pe care, inevitabil, oamenii nu au cum să n-o evite, simţind că arta vrea de fapt să-i atragă spre ea. Cine acceptă să fie, astfel, infantilizat, adică să i se "vrea binele cu de-a sila"?
 
Prin pragmatică culturală înţeleg rolul mediatorului cultural ca producător de ceea ce C.S. Peirce  numea "semne interpretante".
 
A practica jurnalism cultural nu înseamnă nici a face reclamă şi, doar, a disemina informaţii, dar nici a face, în sensul vechi al termenului, critică, adică a pretinde că te poţi situa în afara procesului de creaţie. La fel de semiotic vorbind, creaţia artistică este un lanţ şi un cîmp coextensiv cîmpului social. Asta cu atît mai mult şi mai acut în momentul de faţă, în semio-capitalismul matematico-financiar dematerializat actual, în care mărfurile, generalizîndu-se inclusiv ca "gramatică a viului", au devenit semn şi imagine. Parafrazînd o celebra formulă a lui von Clausewitz despre război şi pace, se poate spune că a scrie mediatic (a te exprima, indiferent de mediu) despre artă înseamnă a continua actul artistic cu alte mijloace.
 
Jurnalistul cultural participă în mod specific la actul artistic care vizează societatea. Tocmai de aceea, el scrie DESPRE artă, dar CU artiştii şi PENTRU public.
 
Ce presupune medierea socială a artei, mai exact ceea ce am numit pragmatica culturală? Imersiune (ca experienţă), complicitate (cu artiştii), continuitate (a preocupării), mobilitate intelectuală (între domenii, medii, arte, contexte, instituţii, practici etc.) şi distanţare creatoare.
 
Voi propune o deconstrucţie practică a noţiunilor de public, receptare şi comunicare (care instaurează şi întreţin separaţia dintre artă şi public) şi o trecere în revistă a tipurilor de discursivitate şi de textualitate specifice artiştilor, curatorilor, galeriştilor, directorilor de bienale şi muzee, dealerilor, colecţionarilor, jurnaliştilor, criticilor etc. În arta contemporană, toată lumea scrie, deci cum mai poate şi cum trebuie s-o facă tocmai "scriitorul despre artă" care e jurnalistul cultural pentru a-şi îndeplini rolul?
 
În toate discuţiile, voi porni de la teza continuităţii necesare dintre "inervaţia receptivă" şi "inervaţia creatoare" de care vorbea Walter Benjamin, şi pe care tocmai jurnalistul cultural, ca mediator-utilizator, trebuie s-o (re)stabilească. Jurnalistul cultural este primul utilizator singular (diacritic), şi tocmai în această calitate ne-normativă, ci incitativă a sa de receptor activ, de beneficiar-comunicator, el trebuie să semnaleze public posibila utilitate a unor unelte (de edificare etico-politică) propuse de artă. Ce mai înseamnă atunci public, bun public, spaţiu public şi sferă publică? Public, comun sau colectiv?
 
Atelierul se bazează pe experienţa de art writer a autorului şi porneşte de la teoria traducerii generalizate expuse în volumul Linia de producţie. Lucrînd cu arta (2014), şi va cuprinde relatări şi analize ale colaborării cu artişti contemporani, români şi străini, cunoscuţi.
 
Atelierul va avea ca obiect expoziţiile din cadrul Bienalei Art Encounters.  
 
More details to follow.