Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Despre Notre Dame


Augustin Ioan

21.05.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
După incendiul de la catedrala pariziană Notre Dame, toată lumea pare cumva obligată să se pronunţe, fie cu privire la sinistrul în sine, fie la cum ar trebui restaurată, după o evaluare atentă a stării exacte a pietrei, a sticlei, a tuturor elementelor care au supravieţuit şi vor trebui încorporate în noua instanţă a edificiului. Evident, mi s-a cerut şi mie opinia, deşi nu mă simt competent să o ofer cu aerul că ar fi definitivă. Până acum, strâns cu uşa, mai ales pe reţelele sociale, am pus laolaltă următoarele lucruri, de la care, cred, trebuie să pornească orice dezbatere cu privire la viitorul catedralei:

1. Este un sit sacru, al unui templu preexistent şi a încă patru biserici anterioare. Însăşi catedrala a trecut prin câteva instanţe proprii, cea acum compromisă fiind propunerea lui Viollet le Duc.
2. Prin urmare, a doua observaţie este aceea că avem de-a face cu un proces de devenire, nu cu un (singur) obiect. La întrebarea, care pare că are răspunsul de la sine înţeles: restaurăm ce a ars? Răspunsul nu poate fi, prin urmare, în chip automat, DA! Asta ar reveni la a spune: refacem ipostaza propusă de Viollet le Duc. E o problemă?
3. Sunt multe, cu toatele legate de teoriile restaurării propuse de marele arhitect francez şi aplicate de el (aici, de pildă) sau de emuli ai săi (Lecomte de Nouy, la invitaţia lui Carol I, la Curtea de Argeş, Târgovişte, Craiova, Iaşi). Faptul că restaurarea însemna, de fapt, o proiecţie înapoi în timp a unei viziuni idealizante asupra unei realităţi considerate imperfecte a dus la modificarea integrală a multor monumente. Nu vreau să mai intru în polemică cu adulatorii restauratorilor interbelici şi postbelici, aproape toţi de şcoală nu le Duc, ci mai jos şi mai la est, de Nouy: au dărâmat şi reconstruit... augmentând, ceea ce a ajuns la ei. Aşa se face că avem o biserică brâncovenească... ideală la Sf. Gheorghe Nou, în locul procesului de adăugiri şi substrageri care ajunsese până în secolul al XX-lea, inclusiv cu un portal catalunez, al lui Xavier Villacrosse. Acum avem un pronaos cruce greacă înscrisă, probabil singurul făcut vreodată la o biserică ortodoxă. Locul e minunat, să ne înţelegem, doar că a fost sever alterat şi ne poate da o înţelegere stranie asupra a ce s-a întâmplat cu moştenirea brâncovenească. Sau priviţi Kretzulescu, lăsat la roşu. Sau priviţi cum era Neamţ-ul, cu fastuoase, chiar suprarealiste turle şi pavilioane şi cum a ajuns după restaurarea celebrată. Mă opresc aici, insistând, pentru fanii necritici ai autorilor acestor lucrări, că sunt un admirator al lucrărilor personale ale acestora, doar că nu e vorba de restaurare, ci de reinstaurare.
4. Or, dacă aşa stau lucrurile, noua intervenţie ce să îşi propună: a) refacerea intervenţiei înnoitoare a lui le Duc; b) revenirea la o stare anterioară acesteia, de pildă la cea a încoronării lui Napoleon, în 1804? c) depăşirea momentului le Duc printr-o adăugire contemporană, care să adauge această cezură în naraţiunea istoriei acestui edificiu-proces? Deja, mi se pare, se strâng mai multe preferinţe către acest din urmă mod de a (re)face. Multe sunt fantasmagorice, câteva sunt doar bazaconii (să schimbe acoperişul în grădină de zarzavat, să se facă o turlă nouă, din cristal de Baccarat). Nu ştiu spre ce se va opta, iar a lansa un concurs înainte de a şti ce să ceri arhitecţilor înseamnă să deschizi cutia Pandorei... În orice caz, a grăbi lucrurile din motive politico-sportive mi se pare descalificant: aici nu e nimic de dovedit nimănui, decât Lui; dar El administrează vecile vecilor, nu se grăbeşte...


Un proiect Miysis
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer