Nu a mai rămas mare lucru din vechea urbe. Programul costier de hoteluri, pe de o parte, şi blocurile ceauşiste, de-a lungul străzii principale, au strâns ca într-o menghină, sufocându-l, oraşul vechi. Prima geamie din Dobrogea subzistă, ba chiar a cântat şi muezinul. E proaspăt restaurată, cu bani din Turcia presupun, dată fiind starea execrabilă în care se află bruma de clădiri istorice rămase în picioare. De altfel, apariţia minaretelor de-a lungul şoselei de la Constanţa la Mangalia este cel mai distinctiv semn nou, în contrast cu mizerabilismul post-comunist. Boala de târg românesc devastat urbanistic sub dictatură e o pecingine şi le acoperă pe mai toate, deşi, ai zice, litoralul ar trebui să fie o oportunitate. Nu e, nivelul e tot cel din anii nouăzeci, cu chioşcuri paupere şi înjghebări de la un sezon la altul cu restaurante fără meniu afişat la intrare, despre care nu ştii ce să crezi, căci numele nu te ajută... Timid, câte un semn bun, precum o patiserie tătărască, cu şuberek bun de toate felurile şi cu bragă., dar pitită îndărătul unui şir de bloace, sau câte o cofetărie cu... confeturi. Cafea turcească - nicăieri, plin de automate de cafea sau de cafea solubilă, la hotel. E o năuceală în aer, pensionarii de la şantierul naval şi de la unitatea militară fac politică la o tablă, în faţa aşa zisului muzeu de arheologie (a cărui arhitectură sărmană, deşi e nouă, ne aminteşte că între Callatis şi Mangalia e o prăbuşire aproape continuă...), tinerii care nu au plecat încă sabotează capitalismul emergent, preferând să stea pe facebook-ul telefoanelor mobile, decât să dea atenţie patronului de-o vară, la privatizarea căruia se prefac că lucrează... Privită din capătul estic al ţării, de sub media socio-economică a capitalei dar de lângă un peisaj glorios, cel al mării negre plină de cocaină albă, patria noastră nu se vede deloc, dar deloc bine...
