Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Bucureşti, capitala (realist, adică impur) inevitabilă (Radiotexte)


Bogdan Ghiu

09.06.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Începusem săptămîna trecută să mă lansez într-o demonstraţie decisivă, din punctul meu de vedere, pe care de multă vreme tot amîn să o fac. Este vorba de o demonstraţie polemică, îndreptată împotriva celor care, de fapt menită a-i contrazice şi a-i convinge de contrariul pe cei care continuă să respingă Bucureştiul, să refuze Bucureştiul, să considere că acesta este un oraş întîmplător şi inferior, aproape un ne-oraş sau un sub-oraş, lipsit de orice legitimitate de a fi capitala României, şi că aceasta - capitala României - ar trebui mutată mai spre centru şi mai spre Vest, adică în Transilvania, într-un oraş simplu şi clar, unitar, fără inutile complicaţii caracterologice, salvînd-o de Sudul păgîn şi, desigur, barbar, care continuă să apese asupra lui - şi, prin intermediul lui, asupra întregii ţări - ca o fatalitate.
 
Nu, vreau eu să spun, susţin şi îmi propun să demonstrez eu, nu: Bucureştiul, ca oraş-capitală, s-a născut şi a persistat în mod necesar, şi chiar din mai multe tipuri de necesităţi, interne şi externe, pozitive şi negative. Căci dacă săptămîna trecută m-am concentrat asupra unor necesităţi exterioare şi negative, azi aş dori să vedem ce necesităţi interne, proprii şi pozitive, de fapt condiţionări pozitive, au dus la apariţia şi la persistenţa istorică a Bucureştiului. Şi voi continua să mă folosesc, în acest scop, de aceeaşi impozantă şi foarte bine scrisă lucrare, Bucureştiul fanariot, aparţinîndu-i tînărului cercetăror Tudor Dinu, carte apărută la editura Humanitas, şi pe care de multă vreme voiam să v-o semnalez.
 
Începînd, aşadar, să vorbească despre "Aşezarea şi relieful" Bucureştiului, şi continuînd prin a analiza (de fapt, a descrie) "Reţeaua hidrografică şi consecinţele abundenţei apelor", vreau să vă atrag atenţia asupra necontenitului balans, din textul lui Tudor Dinu, asupra permanentei oscilaţii şi pendulări calitative, valorice, în descrierea Bucureştiului, între neajunsuri care devin avantaje, altfel spus condiţionări în acelaşi timp pozitive şi negative, favorizante şi defavorizante care definesc, de fapt, Bucureştiul ca un fel de "blocaj", de "stază" instabilă, dar de nedepăşit, între Bine şi Rău: articulînd, dacă se poate, Binele şi Răul. Acesta pare a fi rolul Bucureştiului.
 
Şi, în felul acesta, felul în care, discret dar irezistibil, descrierea condiţionărilor materiale, fizice ale Bucureştiului se transpun, direct metaforic, dacă se poate spune aşa, în portret moral al locului şi al oamenilor. Tot un balans, dacă vreţi, între material şi moral însă, pe verticală, am putea spune.
 
Să ne cunoaştem, aşadar, Bucureştiul! Endo-turism, deci, pentru a surprinde felul inextricabil, absolut specific capitalei noastre şi poporului nostru, în care, ca într-o celebră apoftegmă a lui Friedrich Hölderlin, din poemul Patmos, "unde-i primejdie, sporeşte şi mîntuirea" (traducere de Ştefan Aug. Doinaş şi Virgil Nemoianu). Şi asta, poate, strict şi simplu "tehnic" sau "strategic" privind lucrurile, pentru că ceea ce este potrivnic pentru locuitori este potrivnic şi pentru potrivnici, adică pentru duşmani, devenind astfel un avantaj. Să urmărim în continuare balansul Rău-Bine-Bine-Rău care ne defineşte spaţial şi temporal, fizic şi moral - istoric. Cîmpie, ape, văi: un relief geografic şi un portret moral şi istoric.
 
După ce am vorbit despre "Aşezarea şi relieful" Capitalei noastre aşa cum apar ele reliefate în lucrarea Bucureştiul fanariot scrisă de tînărul universitar bucureştean Tudor Dinu, să continuăm, aşa cum spune autorul însuşi, cu urmărirea "reţelei hidrografice" caracteristice Bucureştiului, punînd accentul, aşa cum excelent procedează şi autorul nostru, pe "consecinţele abundenţei apelor" pentru Bucureşti: consecinţe bune şi consecinţe rele, nefaste, într-o urzire inextricabilă de Bine şi Rău care constituie însăşi definiţia imposibilei noastre capitale: un oraş imposibil, însă real.
 
Bucureştiul apare, aşa cum se poate vedea la toate nivelurile, ca un oraş discontinuu, ca un adevărat arhipelag, dar de apă dulce. Ceea ce a rămas, moral, pînă astăzi chiar dacă, fizic, apele au fost desecate şi pămîntul a cîştigat teren.
 
Ape, teren inundabil, în acelaşi timp abundenţă de hrană şi, la nevoie, obstacol în calea năvălitorilor, cursuri şerpuitoare, curgeri vagi: adevăratele şi singurele ziduri ale (non)cetăţii Bucureşti - şi unele, şi altele mai degrabă absente, ne-construite - au fost apele, ziduri naturale orizontale. Ne-construit, Bucureştiul a fost dat parcă de-a gata, gata oraş, sau cvasi-oraş gata constituit, "născut, iar nu făcut", s-ar putea zice - şi aşa a rămas, aşa l-am lăsat, este de neatins!
 
Bucureştiul ca imposibil oraş al apelor, ca ne-oraş, sau cvasi-oraş, sau simili-oraş imposibil, însă real, locul unde Binele şi Răul se întrepătrund, strategic, nu pînă la indistincţie, ci imposibil de rupt, de dez-asamblat unul de altul. Tudor Dinu, Bucureştiul fanariot (titlu care, acum îmi dau seama, nu este nici el doar strict istoric, ci şi trans-istoric, caracterologic: Bucureştiul este prin definiţie fanariot; în ce sens, vom mai vedea, vom mai cerceta, nu este uşor de analizat şi de înţeles cu precizie), aşadar.
 
[citat]
 
Apa ambivalentă, intervin, punctez eu. Să revenim însă, balansul dintre Bine şi Rău continuă, într-un tangaj infinit cu adevărat acvatic.

[citat]
 
Sugestiv, nu, să vorbeşti, într-un Bucureşti dominat de prezenţa bună-rea a apelor, de "setea de cîştig"! Mai este aceasta o metaforă?
 
Bucureşti, apă, mediu acvatic, dominaţie a apelor vag curgătoare, nesfîrşit balans între avantaje şi dezavantaje, între Bine şi Rău, între merite şi defecte, relief în acelaşi timp fizic şi moral incert, sinuos, Bucureştiul fiind tocmai această stare de infinit balans, de înaintare în adăstare (şi în delăsare) pe loc, pe acelaşi loc caracteristic pentru întreaga Românie: ape care mai mult se infiltrează decît curg hotărît.
 
Să încheiem în acelaşi stil al unei descrieri în acelaşi timp fizice şi morale, caracterologice, a capitalei noastre necesare şi reprezentative cum apare ea, mimetic, simptomatologic parcă redactată în impozanta lucrare Bucureştiul fanariot scrisă de Tudor Dinu.
 
[citat]
 
Bucureştiul este oraşul paradoxal prin excelenţă, oraşul imposibil-real. Iar cine ar vrea să "rezolve" acest paradox, să taie acest nod ne-gordian dat fiind că este un ghem cu neputinţă de descîlcit, ignoră ignar tocmai geometria morală ne-euclidiană a acestui oraş, refuzînd de fapt să se înţeleagă şi să accepte pe el însuşi. Bucureştiul este principalul simptom şi principala oglindă a României. Poate tocmai de aceea stîrneşte atîtea respingeri şi atîtea rezistenţe - la noi înşine.  
 
Bucureştiul este un oraş rupt şi pentru că aici, în acest punct imposibil, în acelaşi timp punct de fractură şi punct de sutură (sau de sudură), punct de ruptură şi punct de articulare, de balama (de şarnieră, de ţîţînă, de încheietură), de echilibrare doar prin balans, de joncţiune între Bine şi Rău, lichidă însă, permanent reversibilă şi în perpetuu amestec, tocmai aici, aşadar, s-a rupt, calitativ, şi istoria noastră, de n-ar fi decît dinspre Orient către Occident: aici s-au întors şi se întorc drumurile istoriei, distrugînd însuşi drumul. Bucureştiul nu poate fi decît rupt, distrus şi distras, bucăţi, de legat între ele însă (organicism imposibil), ca însăşi istoria noastră, şi tocmai prin nedesăvîrşirea lui (în raport cu o desăvîrşire şi o încheiere doar fantasmate) este el, şi numai el poate fi, Capitală.
 
Bucureştiul, oraş capital, oraş-capitală, este un oraş-cot sau un oraş-genunchi; sau un oraş-gît. Încercaţi să vă mişcaţi drept - şi să ţineţi în acelaşi timp capul sus - fără încheieturi şi articulaţii! Şi reflectaţi la asta.
 
Bucureştiul este un dispozitiv tehnic de existenţă istorică, în acelaşi timp handicap şi proteză.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer