Metode de morfogeneză arhitecturală în orizontul complexităţii (I)

Predau de mulţi ani deja un curs opţional la UAUIM (Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu) care se numeşte Metode contemporane de organizare a spaţiului. La vremea respectivă, sintagma din titlu era un omagiu adus definiţiei date arhitecturii de mentorul meu, profesorul Cezar Radu, ca fiind arta organizării spaţiului; era, de asemenea, expresia unei deznădejdi legate de diversitatea de moduri de a demara proiectarea pe de o parte şi de quasi-absenţa acestora din ateliere, deci din proiectele studenţilor. Poate că e mai bine să îi spun Metode de morfogeneză arhitecturală în orizontul complexităţii.

Complexitatea venea deja, de decenii, cu propuneri de schimbare la faţă a ştiinţelor şi artelor, dar gândirea de tip bottom-up a proceselor de morfogeneză în cazul arhitecturii lipsea la apel şi, cu tristeţe o spun, încă nu e discernabilă ca alternativă. Fireşte, se folosesc programe de tip CAD, a pătruns, firav şi ceva de tipul Grasshopper, sunt câteva iniţiative şi firme, ba chiar şi doctorate, precum cel al Inei German (Leonte) sau al lui Ionuţ Anton; autorii / autoarele lor sunt în şcoală şi produc efecte asupra studenţilor, dar toate acestea sunt răsfirate, nu par să se închege într-o nouă perspectivă asupra generării arhitecturii din aceste timpuri şi locuri.

Or, revoluţia adusă de noua paradigmă a lovit deja din generaţia mea şi arhitectura, dar, mai ales, prin fractali şi structuri disipative, urbanismul. S-au dat şi diplome în care, spre pildă, un întreg grup al lui Dorin Ştefan a organizat prin softuri scrise de un membru al echipei, absolvent de matematică, dl. Bârsan, în maniera swarm structures o suprafaţă informă, demolată în anii optzeci, dimprejurul Bibliotecii naţionale / MCIN, iar, apoi, fiecare student şi-a ales un amplasament şi a proiectat ceva, utilizând câte una dintre metodele noi de morfogeneză. O diplomă de urbanism fractalic s-a dat în 2000, prin dl. arh. Mulţescu, după cum un premiu la un concurs studenţesc, Forgotten Places, însemna o gândire autosimilară a unei alte parcele destructurate, de către fosta noastră studentă, Roxana Palfi (https://www.uauim.ro/en/forgotten_places/media/P3_ROIM39.jpg). De asemenea, am coordonat în tot acest răstimp proiecte studenţeşti de semiotică vizuală, pornind de la aşa numitul Alfabet formal al lui Marcel Iancu, apărut în Contimporanul în 1924; deconstruind acest pseudo-alfabet în... litere, cu care ei să scrie... cuvinte / forme şi, apoi, obiecte arhitecturale. Revista Arhitectura a prezentat în 2012 o parte din exerciţiile noastre de atunci, începute cu Horia Dinulescu, Florin Tiberiu Barbu şi Anca Popescu în 2002-3 (în cam acelaşi timp cu concursul cu catedrala, unde şi ei mi-au fost mâini drepte). Apoi am continuat cu masteranzii de la Proiectare avansată (Sergiu Petrea a excelat atunci, dar remarcabile au fost şi exerciţiile Elizei Yokina şi, mai ales, traducerea alfabetului în paşi de balet de către actualul preşedinte al OAR Bucureşti, Emil Ivănescu). Exerciţiile au tot evoluat: puţin ani în urmă studenţii au prezentat în conferinţa DADA de la CESI exerciţiile lor, iar expoziţii cu lucrările lor au putut fi văzute la ICR New York (2004) şi ICR Tel Aviv. Aici, cel puţin, continuăm.