Între imigranţi - traducerea ca limbă postnatală

Am asistat aici (încă), la Arles, la Collège International des Traducteurs Littéraires, la o întîlnire cu mult public dintre un autor tradus şi traducătorul său. Intitulate Passage de l'étranger ("Trecerea străinului": şi fizic, în carne şi oase, dar mai ales - şi înainte de toate - prin traducere, în traducere), aceste întîlniri sînt imaginate şi organizate de ATLAS - Association pour la promotion de la traducţion littéraire -, asociaţia franceză de traducători care administrează şi Colegiul din Arles, dar care se remarcă tot mai mult tocmai prin formate şi activităţi de promovare, care de care mai imaginative, a traducerii şi traducătorilor.
 
"Formatul" întîlnirilor-discuţii cu public de tip Passage de l'étranger presupune tratarea pe picior de egalitate a autorului "prim" şi a autorului "secund" care este traducătorul. În cazul întîlnirii la care am asistat eu, autorul era o tînără poetă, eseistă şi, acum, romancieră newyorkeză de origine chineză, Jenny Zhang, şi traducătorul cărţii ei, Sour Heart, în franceză Âpre Coeur (titlul destul de greu traductibil şi în engleză, şi în franceză), Santiago Artozqui (preşedintele ATLAS, şi pe care l-am avut de mai multe ori invitat la mesele-rotunde pe care le organizez anual la standul României de la Salonul de carte de la Paris, din martie).
 
Pe scurt, cîteva lucruri care m-au făcut să scriu şi care îmi dau de gîndit - şi pe care le dau, deci, de/la gîndit mai departe - din întîlnirea la care am asistat.
 
Traducătorul şi autorul au găsit, sau au convenit asupra variantei finale a traducerii titlului în franceză, împreună.
 
Cu cît ai mai multă experienţă de traducător, cu atît foloseşti mai mult dicţionarele, cauţi, cercetezi mai mult (Santiago Artozqui).
 
La un moment dat s-a spus, în loc de "original", "versiunea originală" a cărţii, ceea ce mi se pare corect (şi perfect deconstructiv): originalul e (doar) o "versiune" a textului.
 
Apoi, necesitatea, în puncte de dificultate a traducerii, de practicare a ceea ce Santiago Artozqui a numit, mai în glumă, mai în serios, "traducerea creativă delirantă".
 
Apoi, în romanul însuşi se vorbeşte foarte mult, dur, obscen, cu suflu şi ton, personajele, spune autoarea, susţin adevărate tirade pentru că nu au nicio putere, pot fi întrerupte oricînd, se ştiu marginale, şi atunci se agaţă şi abuzează de discurs. "Proza americană e influenţată de capitalism, elogiază lapidaritatea, economia, şi priveşte cu suspiciune risipa lingvistică (eu: sacrificiul lingvistic, consumarea limbii, luxul excesului: Bataille)" (Jenny Zhang). "A fi (sau a te simţi) fără limbă". Autoarea însăşi a venit din Shanghai la New York la patru ani şi jumătate. A învăţat perfect engleza americană (pînă la a ajunge să o practice literar), spre deosebire de părinţii ei, care au rămas marcaţi - şi recongnoscibili - lingvistic: nişte străini.
 
Jenny Zhang: "visul american" este visul că poţi să te rupi de orice identitate, rădăcini, tradiţii, şi că poţi să te reinventezi. Adaug eu: tocmai ca să te rupi tragi tare. SUA e o ţară onirică, tocmai de aceea şi delirantă.
 
Santiago Artozqui: cînd este fericit traducătorul? La început, cînd se îndrăgosteşte de o carte, şi vrea s-o traducă (eu: să o posede, să şi-o aproprieze, s-o scrie - şi el - traducînd-o: lucruri mai greu de mărturisit!), şi la sfîrşit, după, cînd "învinge", adică "rezolvă" dificultăţi. Înainte şi după. Îndrăgostitul perfect, amantul desăvîrşit, traducătorul!
 
Banal pentru traducători, încă de descoperit pentru public: traducerea nu este o transparenţă, ci o intervenţie, a cuiva anume. Traducătorul trebuie numit, trebuie să semneze în primul rînd pentru a-şi asuma responsabilitatea intervenţiei pe care o operează traducînd (Santiago Artozqui). Contează, deci, cine traduce, pot exista traducători, nume de traducători care să recomande noi cărţi, noi autori.
 
Abia la sfîrşitul întîlnirii dintre Jenny Zhang şi Santiago Artozqui mi-am dat seama că a fost desăvîrşit simbolică, înalt reprezentativă atît pentru actul în sine al traducerii, cît şi pentru condiţia noastră a tuturor în lumea actuală, care este comuna, împărtăşita condiţie de traducători (unii în alţii): întîlnirea de traducere dintre dintre Jenny Zhang şi Santiago Artozqui a fost întîlnirea a doi imigranţi, nici Jenny Zhang, nici Santiago Artozqui nescriind/netraducînd în limbile lor prime, sau "materne". Traducerea ca întîlnire între imigranţi în limbi "străine", ca trecători prin şi între limbi şi identităţi. Nimic "prim" însă. Jenny Zhang este venită în engleza americană în care scrie, iar Santiago Artozqui, la rîndul lui, este venit în limba franceză, în care traduce ca într-o limbă maternă.