Rudimenţara 5G, sau lichidarea din două direcţii

Detest, în primul rînd ca "păcat" logic, conspiraţionismul gregar, "patriotismul" imediat, "spontan", de birt şi de trotinetă, "gîndirea slabă" fals critică şi facil, neproblematic şi uşor de contrat revoltată, în frunte cu falsa gîndire oportunist-populistă care o incită şi o cultivă. Populismul este înainte de toate un oportunism prin simplificare, eliminare, reducere, deci o lichidare a politicii, o "rudimentare" a gîndirii şi a politicii.
 
"Rudimentarea" populistă produce, adică încurajează linguşindu-le, apariţia de "rudimenţări": cum să facem să devenim (de fapt, să rămînem) cît mai rudimentari, privind asta ca pe o virtute "autenticistă".
 
România este o societatre tot mai rudimentară. O "rudimenţară".
 
Şi asta din două părţi, doar aparent opuse: şi dinspre trecut, prin falsul naţionalism sau "suveranism", dar şi din prezent-viitor, din direcţia globalizării.
 
Conceperea conflictului civilizaţional actual ca purtîndu-se între înapoiere şi dezvoltare este o capcană. Şi asta pentru că este "bătălia" dintre două simplisme, reducţionisme, dintre două politici de lichidare care, de fapt, nu se luptă decît pentru putere, adică, în realitate, conspiră. Lupta este o conjuraţie.
 
Globalismul şi suveranismul nu sînt duşmani, ci conjuraţi. Ambele vizează simplificarea şi lichidarea, adică realizarea de "rudimenţări" uşor de condus, cibernetic, la propriu, guvernabile, fără politică, "post-politic".
 
Or, o veche înţelepciune tehnică, de la Sfinţii Părinţi ai pustiei pînă la Artaud, ar trebui să ne înveţe că, dincolo de orice conspiraţionism facil, răul trebuie personalizat, localizat - cel mai adesea, ca Satana - pentru a putea să te lupţi cu el, şi că noi sîntem în primul rînd cîmpuri de bătălie, abia ulterior urmînd să ne activăm, să ne subiectivăm ca adevăraţi combatanţi (tocmai acesta fiind scopul luptei).
 
"Magia", "vrăjile" şi "farmecele", încerc să învăţ de la re-înţeleptul războinic Artaud, nu pot fi combătute decît prin contra-conjuraţii, contra-magii, contra-vrăji. Ceea ce devine, deja, cîmpul artelor, care tocmai asta încearcă să dezvolte. Obiectivul principal al luptei nu este lichidarea duşmanului, ci constituirea de noi înşine ca luptători, combatanţi, rezistenţi, altfel spus ca subiecţi. Principala armă de luptă e nu subiectivismul, ci subiectivarea permanentă, în act ("obiectivarea" ei ameninţînd tot timpul cu reificarea).
 
Pe scurt. Fals combătută populist-suveranist, tabără care urmăreşte acelaşi lucru, de fapt conspirînd împreună cu ea (naţionalismul este cel mai bun aliat al neoliberalismului), digitalizarea înseamnă, la fel ca falsa rezistenţă la ea, suveranismul, lichidare.
 
Or, nu se poate să nu observăm că numai aici, "la noi", în ţinuturile exterior-intermediare ale Westeros-ului, digitalizarea-lichidare a devenit o normă şi o fatalitate, un semn de "progres". Numai "la noi" (ceea ce nu înseamnă, tocmai, nimic, căci dacă acest "la noi" ar fi constituit, ar opune rezistenţă; "la noi" este, prin urmare, o formulă automată, goală de sens) digitalizarea este văzută ca o fatalitate promiţătoare, salvatoare: mesianic deci. Numai "aici" sîntem gata să lichidăm totul. La cei "dezvoltaţi", adică vechi ca putere, constituiţi ca putere, subiectivaţi (tautologic: ca putere - subiect = putere)şi tocmai pentru a-şi păstra avansul sau "diferenţa ontologică" faţă de noi, "onticii", nu e aşa, nu se lichidează absolut totul, toată materia, toată materialitatea, toată "rezistenţa materialelor", tot "fizicul", nu se "metafizicizează" chiar totul, realitatea îşi mai păstrează, încă, mai multe dimensiuni, e mai "basorelief", are relief, adîncime (deci posibilităţi de secret, de ascundere, de opacitate: de adăpostire, baricadare şi rezistenţă). Numai "noi" (ca, tocmai, ne-noi, non-noi), "aici" (ca fals loc singularizat) ne grăbim, zbur(d)ăm să devenim benzi desenată, bande desenate, bande, dar doar desenate, evacuîndu-ne zeloşi cît mai multe dimensiuni şi condamnîndu-i pe cei care complică lucrurile, pe cei care nu cultivă "directul vieţii" tehnologizate.
 
"Aici", pentru că nu există nicio rezistenţă, se lichidează orice rezistenţă. Pare tautologic pentru minţile puse pe (auto)simplificare, dar nu e.
 
"Noi", "aici", trăim deja (în) 5G, adică în tehnologia devenită total(itar) mediu de viaţă.
 
Sîntem complici, simplificăm şi lichidăm cu plăcere şi zel, animaţi de falsa conştiinţă simplificatoare, mesianică, a "dezvoltării" şi "progresului", a progresului doar prin/ca dezvoltare.
 
Nu întîmplător merge Netul atît de bine în România (nume de cod, poreclă de ţară ca doar nume de ţară fără ţară)! Nu degeaba "aici", "la noi", în România (numele unei situaţii mai mult decît al unei situări), IT-ştii sînt scutiţi de taxe şi impozite. Pentru că totul, "aici", arde - la propriu - să scape de orice (proprie) umbră de povară (deci datorie - în primul rînd faţă de sine: povara umbrei, a dublului de care nu se poate scăpa) şi să se digitalizeze, naibii, odată! Obsolescenţa programată a tot ce este materie, fizic(ă), care trebuie să le rămînă în grija şi folosinţa celor puternici, bio, organic, pentru "noi" industrie, OMG etc.
 
"Noi" trăim deja (în) 5G, sîntem pre-5G.
 
5G sau radiografia totală şi permanentă, aruncînd în obsolescenţă epistemologică orice panoptism, expunerea totală, infra-expunerea, se va şti (căci ne oferim pe tava multitudinii de ecrane lichide) despre noi infinit mai mult decît vom şti "noi înşine" despre "noi înşine" (căci tocmai noţiunea de "noi înşine", de "sine", de auto-constituire prin auto-reflecţie, prin povară a umbrei, e ţinta actualelor tehnologii de "fracturare"), "pe viu" (mort) şi "în direct". Deposedare, "noi" fără noi.
 
5G, ca triumf realizat al tehnologiei resorbite ca infrastructură a viului şi a trăitului însuşi, este continuatorul direct şi omologul imediat al Bisericii, căci unde, dacă nu într-un confesional permanent, ce, dacă nu o viaţă-mărturisire fără voie şi fără ştire dar cu plăcere, pe post  de viaţă, trăim azi? 5G sau confesionalul involuntar permanent, tehnologia-Biserică ca tehnică de fracturare, de intervenţie pentru extorcare.
 
Nu mai sîntem decît resurse şi ferme, culturi de date.
 
Beatitudinea deposedării, a lichidării poverii umanităţii: să scăpăm de noi înşine industrializîndu-ne "sinele".  
 
Iar lupta nu este între populişti şi globalişti, între tehnologie şi teritoriu, aceştia nu sînt duşmani ci, repet, conjuraţi: împotriva noastră, pentru "fracturarea" noastră de propria capacitate, putinţă de putere, de a fi, adică, subiecţi. Lupta e doar pentru subiectivare: cine pe cine, care pe care, mai precis cine pe ce, căci postura secundă nu mai e de subiect, ci de obiect. "Ontologii" contra "onticilor". Iar "onticii" sîntem întotdeauna "noi".
 
Să nu ne înşelăm în privinţa luptei!