02.09.2019
Ţi-am spus că nu ştiu să zbor ca să mă înveţi tu
Ţi-am spus că n-am fost niciodată tristă ca să fii tu stăpânul melancoliei
Ţi-am spus că nu ştiu cum e să te îneci sau să auzi cum prăpastia îţi rosteşte numele, languros, abia şoptit
n-am stat niciodată cu ochii pironiţi într-un şanţ
în timp ce păsări mari de pradă, îmi adulmecau mintea însângerată
Că nu am simţit pe limbă cenuşa îndoielii, gustul ei rânced, luându-mi în stăpânire cuvintele
Ţi-am spus că nu-mi pasă de moarte
că bătrâneţea mi se arată ca o întindere de apă limpede şi calmă
Viaţa fără dorinţe e senină ca o ninsoare care albeşte totul
aşa ţi-am zis

Vreau linişte,
vreau să mă cufund într-o mare de priviri călduţe
şi să mă mângâi singură cu ce se nimereşte, cu o bucată de lună, cu o halcă de înţelepciune primită de pomană
de la vreun sfânt contemporan martirizat de paparazzi

şi ţi-am mai spus că n-am nevoie de dragostea ta, "mi-e de-ajuns că exişti"

Ei bine
am minţit

0 comentarii

Publicitate

Sus