cauza i
Educatoarele de la grădiniţă ne-au pus să ne aşezăm într-un şir indian la coada de la baie. Toţi fac pipi cu uşa deschisă. Eu sunt prima fată care merge la baie şi în faţa mea mai stau doi băieţi, amândoi prietenii mei, T şi V.
Ieri (parcă), în timp ce mă jucam singură cu nişte figurine de plastic, T şi V au venit lângă mine şi m-au întrebat cu care din ei vreau să mă căsătoresc. Ce bine că atunci când eşti mic poţi să eviţi politeţurile. L-am ales pe V.
Ne-am început relaţia la grădiniţă. Am făcut primul nostru plan, tot atunci. Fiecare şi-a format o echipă din mai mulţi băieţi sau mai multe fete, după sex. Echipele trebuiau să se bată azi.
Până atunci stau în şir, speriată că o să-l văd pe V dezbrăcat în timp ce stă pe colac.
V nu se aşază pe colac.
Bona mea mă ia de la grădiniţă cât încă e soare afară. Când ajung acasă, părinţii mei mă lasă să beau jumătate de pahar de cola pentru prima oară. Am plâns pentru că a trebuit să fac să fac pipi cu uşa deschisă şi ei cred că un suc mă consolează.
cauza ii
Nu mi se pare distractiv să mă introduc pentru că nu-mi place numele meu şi toată lumea mi-l poceşte. În orice fel e spus, tot nu iese bine.
Până să mai cresc un pic şi să fac cunoştinţă mai des, am crezut că dacă eşti singur, trebuie să-ţi spui numele când ceri ceva de la un bar sau de la un restaurant.
Am mers la piscină cu familia şi cu prietenii noştri. Acolo, mi-am făcut trei ore curaj să cer cola. Nimeni nu mi-a cerut numele, doar 3 lei.
cauza iii
Nişte fete se joacă măgăruşul, iar cea din mijloc cade şi îşi rupe piciorul. Începe să plângă şi celelalte două râd de ea. Sunt încă mici şi plânsul altcuiva e amuzant. Pe fata din mijloc o cheamă S.
Când lui S începe să-i curgă şi sânge, celelalte două fete fug. S crede că a rămas singură şi urlă. Salvarea nu vine destul de repede, iar S trebuie să plece cu taxiul.
Peste 3 luni, nimeni nu mai e prieten cu fata care şi-a rupt piciorul pentru că a lipsit prea mult de la şcoală. Toţi s-au împrietenit în lipsa ei. S e scârboasă pentru că nu are un pantof şi copiii cred despre ea că nu face duş din cauza ghipsului.
Toţi încep să vorbească din nou cu ea, eventual, în afară de cele două fete care stau singure şi beau o doză de cola de la magazin, pe ascuns.
cauza iv
De când am trecut clasa a şaptea, am început să stau mai mult afară, în parcuri, lângă blocuri.
Nu-i mai pasă nimănui dacă bei sucuri. Să bei energizant e super.
Am petrecut ceva timp cu băieţi care purtau şepci şi maiouri largi foarte, foarte urâte, dar care îi făceau, într-o anumită măsură, să pară mai interesanţi. Am sărit multe garduri şi am aruncat multe gunoaie pe jos.
Am întâlnit primul băiat care mi-a stârnit curiozitatea, de la V încoace. Îl chema P. Ne-am ţinut de mână într-o zi şi am plecat împreună spre casă. Ne-am oprit la un McDonald's şi mi-a cumpărat din banii lui un HappyMeal, cu cola zero. Asta însemna cola care nu îngraşă, fiindcă are zero calorii. Abia auzisem de asta. Nu m-am gândit că sunt grasă.
Am crezut că P îmi spune că sunt grasă, aşa că i-am tras o palmă şi mi-a tras şi el o palmă. Ne-am bătut. Apoi, ne-am cerut scuze, iar el tot m-a dus până acasă. M-a lăsat în faţa blocului. M-a sărutat. Ăla a fost primul meu sărut.
Când am ajuns în sufragerie, încă aveam paharul şi puţină cola zero în el.
cauza v
Beau cola zero în fiecare zi, aproape. A devenit plicticos. Am devenit foarte precaută în legătură cu ce mănânc şi ce beau, de când toată nebunia asta cu veganismul, şi cu ecologia, chiar şi cu plasticul. La un moment dat, am fost atrasă de cafea, dar am citit un articol despre cât de periculoasă e cafeina. Am început să beau ceai verde şi ceai negru, crezând că teina e mai sănătoasă.
De ce ar fi teina mai sănătoasă decât cofeina?
După ce m-am întrebat asta, am renunţat la amândouă, în cele din urmă. Asta până când am realizat că de fapt nu renunţasem deloc, pentru că beau cola zero zilnic, care are cafeină sau ceva de genul.
Mi-am propus să documentez problema şi să văd de unde a început dependenţa mea, care îmi afectează grav sănătatea.
Naiba să-i ia pe V şi pe S şi pe P.