Alt proiect de stat

Sunt vremuri de restrişte. Statului românesc, cel alienat de sine, căci a fost copiat după modelul ultra-centralizat francez, dar fără spaţiu public, fără comunitate, fără resurse, i s-a terminat până şi ultima fărâmă de credibilitate în faţa cetăţenilor care îi sunt parteneri de contract social. Bun, cauzele sunt infinit de multe şi de complexe, importante sunt câteva concluzii şi, pe baza lor, soluţii.

Acum din carcasa statului mort încă mai sfâşie prădătorii de la putere; ştiu, conceptul complet e de predatory elite, dar nu pot asocia termenul de elită la ce ocupă acum poziţiile de conducere. Problema nu e de înlocuit prădătorii (între ei), ci de a arde resturile putride, căci altfel nu se vor da duşi nici unii, nici alţii. Dacă statul nu se poate agrega după modelul centralizat, să încercăm modelul minimal. La capitală, doar armata, minime servicii de informaţii interne şi externe, reprezentarea externă a statului şi asigurarea unei minime redistribuiri de protecţie socială. În rest, toate atribuţiile acolo unde se întâmplă viaţa reală: în comunităţi, în localităţi articulate sustenabil (în zone metropolitane pentru oraşele mari, în plase pentru sate) şi auto-administrate. Cine nu se poate auto-organiza, nici nu poate fi ajutat, colapsează. Asta e.

Unitatea de bază trebuie să fie unitatea de vecinătate, care trebuie să rezolve singură probleme care se produc la nivelul ei, inclusiv prin patrule de vecinătate, noaptea. Ce excede aceste atribuţii este delegat poliţiei locale. Toate unităţile de menţinere a ordinii locale colaborează informatic la nivel regional şi naţional. Justiţia trebuie, de asemenea, delimitată între cazurile locale, regionale şi naţionale.

Oraşul are la dispoziţie toate resursele colectate de la cetăţeni prin taxe şi impozite necesare bunei funcţionări, din care transmite o fracţie la nivel naţional, pentru serviciile ce nu pot fi oferite decât de stat.

Metropola are la dispoziţie propria sa zonă metropolitană, este o federaţie de comunităţi (cartiere, districte, sectoare, arondismente) interne / urbane şi externe / peri-urbane sau rurale. O lege pentru Bucureşti revine în dezbaterea publică acum, propusă de USR, după cea avortată, din 2010. Eu propun reorganizarea administrativ teritorială a Bucureştilor din 1997, periodic, cu ecou nul (de exemplu aici). Poate acum va fi mai bine, dar e clar că principiul feliei de tort, cu centrul istoric împărţit la 5, dar cu şase periferii care dictează la vot agenda sectorului, este catastrofal. Centrul istoric să fie district separat, unul dintre ele. Există de decenii studii de delimitare a ceea ce este acest centru istoric, urbanistic vorbind...

Propun, aşadar, să ne întindem cât ne permite plapuma resurselor şi competenţelor. Să luăm act de incapacitatea funciară a noastră de a metaboliza statul franţuzit şi să ţinem carnasierii departe, păstrând puţinele resurse la nivelul la care se colectează şi unde utilizarea lor poate fi supravegheată. Dacă e clar că nu ne pricepem, poate că merită să dăm şanse şi modelelor construite de la firul ierbii în sus, nu de la stăpâni de-o clipă în jos.