Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Casa RO


Augustin Ioan

13.08.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Aţi văzut cu toţii casa de la Caracal, a suspectului de crime. Pars pro toto, mi se pare o bună alegorie pentru România ultimilor 30 de ani. Să mă explic:

Este o construcţie mare, dincolo de posibilităţile de mentenanţă ale proprietarului. Aşa s-au făcut toate locuinţele private din anii nouăzeci, ca şi când urmau să fie stup pentru trei-patru generaţii ale aceleiaşi familii. Dar tinerii au plecat din ele şi aşa că au rămas pe jumătate goale.

Mare, cu volumetrie agitată a acoperişului, dar făcută din materiale paupere pentru dimensiunile respective. Cel puţin mansarda e din lemn, neîntreţinută. Dar ce mi-a atras atenţia este decoraţia metalică a balcoanelor. Pare să fie reciclarea unor piese industriale. Industria a murit în deceniile scurse din 1989 până acum, dar relicvele ei sunt refolosite. Am mai văzut cazuri: izolatorii de ceramică de la stâlpii de înaltă funcţiune împodobesc (şi închid, de altfel, izolând de ploaie) stâlpi metalici de gard din sate pe unde trece reţeaua, în Dobrogea (de la sovietici la bulgari, pe vremuri).

Şi metalul, dar şi lemnul pereţilor trebuiau menţinute, dar, după fluxul construcţiei, a urmat refluxul interesului proprietarului, sau al resurselor sale, sau al ambelor. Parterul pare să fi fost imaginat pentru o privatizare (garaj / service auto), dar a fost abandonat. Lângă, câteva anexe şi mult material pentru structuri metalice, ruginit, par să sugereze o expansiune avortată a afacerii. S-a vorbit şi despre subsolul care puţea a cadavru, ca întreg locul, reconfirmându-l parcă pe Gaston Bachelard, cel pentru care pivniţa e semnul subconştientului.

La fel se petrece cu gardul şi cu poarta. După ce a construit monumental, proprietarul a făcut un gard protector care astupă mai mult de jumătate din efortul său ctitoricesc. Poarta pentru sine e aproape camuflată de vegetaţia care îmbracă şi casa, în schimb poarta auto, aproape barocă, e firavă şi aproape că a putut fi pusă jos de câţiva poliţişti, care au dat să intre în curte pe acolo, evident, mult prea târziu pentru victime...

Şi curtea însăşi e de comentat. 3.000 mp înseamnă mult pentru o casă. Înseamnă, poate, o grădină cultivată. Dar colo era biodiversitate în toată splendoarea ei, ca să nu le spun de-a dreptul bălării cât casa însăşi. Ani de derelicţie marchează şi curtea, plină de resturi de autovehicule, piese metalice abandonate. Cei de la faţa locului vorbesc despre tuneluri, despre caverne, despre locuri începute şi zidite, astupate. Mai e de excavat şi mai e de aflat.

Toate acestea le-am spus despre o casă, dar le puteam spune şi despre statul român de după 1989... E o prăbuşire continuă, o incapacitate de a administra, de a întreţine, de a menţine viabil un loc mai mare decât cei 3.000 mp de la Caracal, dar mult, mult mai grav. Victime despre care nu se mai vorbeşte, zidite în subsolurile conştiinţelor individuale şi al celei colective. Duhoare...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică




1 comentariu

  • Evidente mascate
    Aftinia Vasile, 14.08.2019, 15:53

    Nicicând , de 30 de ani încoace, nu am avut atât de pregnantă senzația de degradare multipla a societății noastre ca acum , odată cu acest caz,din Caracal, cu imaginile din spațiul acela. In scrierea de mai sus gasesc foarte sugestiva,pină de realism senzația amintită. Textul poate avea „sunetul„ unui ceas deșteptător.

Spacer Spacer