Miros de nespălat

Se crease oarecare rumoare în avion. Pasagerii se uitau după cel care mirosea urât. "Aşa ceva numai la români se poate întâmpla!" "Aşa-i dacă-i lasă pe toţi nespălaţii să urce în avion!" Recunosc că începeam să fiu de acord. La început mirosul nu mă deranjase. Dar pe măsură ce amestecul de parfumuri testate de călători la Duty Free se estompa, mirosul acela de nespălat îl înlocuia într-un mod supărător. La început am crezut că dând drumul la jetul de aer de deasupra capului voi scăpa de el, dar parcă în mod miraculos mirosul revenea cu şi mai multă putere. Mi-am întors faţa înspre vecinul din stânga, pe care l-am privit lung, bănuindu-l de a fi vinovatul. M-am răsucit apoi spre dreapta, dar şi acolo mirosea. Nu ştiam ce să mai fac. A trebuit să rabd până la aterizare.

Ajuns acasă, am sunat la uşă, deşi aveam cheile. Rada mi-a deschis, şi m-a întrebat, în loc de bună ziua: "Ai adus brânzeturile pe care le-ai promis?"

Brusc mi-am dat seama cine era "nespălatul" din avion: pachetul meu cu brânzeturi franţuzeşti.

Primul lucru după care mă uitasem în magazinele din Paris, la cea dintâi ieşire în vest, la începutul lui 1990, au fost brânzeturile. Maturate, cu mucegai albastru, cu mucegai alb, tot ce-mi lipsise în ultimii ani, când la noi nu se mai importa nimic, ba la Alimentara nu se mai găsea nici măcar Năsal, ori caşcaval Dobrogea, sau chiar banala telemea sau brânză de vaci (aici exagerez puţin, ocazional se mai "dădea", dacă aveai energia să stai cu orele la coadă, ceva care dacă la origine fusese într-adevăr brânză de vaci, la urmă, după ce i se extrăsese şi ultima picătură de grăsime, ajunsese un fel de iască ceva mai albă, care se putea mânca doar amestecată cu apă, ca să nu te îneci cu ea).

Mi-am cheltuit toţi francii de diurnă pe brânzeturi cu mucegai, dar a apărut problema transportului. Venit pentru câteva zile, pentru nişte interviuri la Strasbourg şi Paris, călătorisem uşor, doar cu o geantă sport. Dacă aş fi pus brânza în ea, în mod sigur aş fi găsit-o strivită de valizele din cală. Nu-mi rămânea decât s-o iau în avion cu mine. În seara de dinaintea plecării am ambalat suplimentar fiecare bucată de brânză pe care o luasem, şi am pus totul la frigider. A doua zi lucrurile păreau în ordine, nici un miros, nimic care să curgă. Am aşezat totul într-o nouă pungă, începând cu ce era mai tare jos, şi ce era mai moale sus, şi i-am lipit bine gura cu bandă adezivă. Am luat pachetul în avion, ca bagaj de mână. L-am pus sub scaunul meu, şi mi-am văzut de treabă.

Se vede însă că subestimasem caracterul brânzeturilor franţuzeşti.

(Bucureşti, august 2019)