Cuvânt înainte la Despre educaţie. Arta învăţării şi valoarea vieţii

Citiţi un fragment din această carte.


Cartea aceasta este rodul prelegerilor şi al convorbirilor pe care J. Krishnamurti le-a avut cu elevii şi profesorii şcolilor din Rishi Valley (Andra Pradesh) şi Rajghat (Varanasi). Aceste centre sunt conduse de Fundaţia Krishnamurti din India, care le-a instituit cu scopul de a crea un mediu unde învăţăturile lui Krishnamurti să poată fi comunicate elevilor. Pentru Krishnamurti educaţia este o pârghie esenţială în transmiterea aspectelor fundamentale ce conduc la transformarea minţii omeneşti şi la crearea unei culturi noi. O astfel de transformare crucială are loc atunci când copilului, pe lângă instruirea în diferite discipline şi îndeletniciri, i se dă posibilitatea să devină conştient de procesul propriei sale gândiri, simţiri şi acţiuni. Această luciditate îl determină să fie autocritic şi capabil de observare, prin aceasta având loc integrarea percepţiei, a discriminării şi a acţiunii - procese cruciale pentru maturizarea lui lăuntrică, pentru stabilirea unei relaţii juste cu semenii, cu natura şi cu tot ceea ce a creat omul.

Asistăm astăzi, pretutindeni în lume, la o punere în discuţie a principiilor de bază ale structurii educative şi ale diferitelor ei sisteme. Există, la toate nivelurile, o amplificare a opiniei că actualele modele educative au dat greş şi că există o totală lipsă de concordanţă între fiinţa umană şi complexa societate contemporană. Criza ecologică şi creşterea sărăciei, a foametei şi a violenţei îl obligă pe om să facă faţă urgent unor noi realităţi. De aceea se impune o abordare complet nouă a principiilor educaţiei. Krishnamurti pune în discuţie rădăcinile culturii noastre; această provocare se adresează nu numai structurii educative, ci şi naturii şi calităţii minţii omului şi vieţii sale. Spre deosebire de celelalte încercări care propun, fie anumite alternative în limitele actualului sistem educativ, fie evadări, abordarea lui Krishnamurti străbate graniţele culturilor particulare şi stabileşte o scară de valori în întregime nouă care, la rândul ei, poate crea o nouă civilizaţie şi o nouă societate.

Pentru Krishnamurti o minte nouă este posibilă numai când spiritul religios şi atitudinea ştiinţifică fac parte din aceeaşi mişcare a conştiinţei - o stare în care atitudinea ştiinţifică şi spiritul religios nu sunt două procese sau două capacităţi paralele ale minţii. Acestea nu se regăsesc în compartimente lipsite de comunicare, nu sunt două mişcări separate ce trebuie să fuzioneze, ci reprezintă o mişcare nouă, inerentă minţii inteligente şi creatoare.

Krishnamurti vorbeşte despre două instrumente disponibile oricărei fiinţe omeneşti: instrumentul cunoaşterii, care o face capabilă să ia în stăpânire aptitudinile tehnice, şi inteligenţa născută din observare şi cunoaştere de sine.

Chiar dacă acordă importanţă cultivării intelectului, necesităţii existenţei unei minţi iscusite, limpede, analitice şi precise, Krishnamurti pune mai degrabă accent pe o înaltă luciditate critică referitoare atât la lumea exterioară, cât şi la cea exterioară, pe refuzul de a accepta autoritatea, la orice nivel, şi pe echilibrul armonios al intelectului cu simţirea. A descoperi domeniile în care cunoaşterea şi aptitudinile tehnice sunt necesare şi unde acestea sunt fără valoare şi chiar dăunătoare constituie pentru Krishnamurti una dintre sarcinile fundamentale ale educaţiei, fiindcă numai atunci când mintea înţelege semnificaţia existenţei domeniilor în care cunoaşterea este inoperantă se realizează o dimensiune total nouă, sunt generate noi energii şi devine activ potenţialul nefolosit al minţii omeneşti.

Una dintre problemele şi provocările puse în faţa educatorilor pretutindeni în lume este problema libertăţii şi a disciplinei. Cum va creşte gradul de libertate a unui copil şi cum va fi posibil ca, în acelaşi timp, să se dezvolte în el un profund simţ al ordinii interioare? Ordinea este chiar rădăcina libertăţii. Pentru Krishnamurti, libertatea nu este un punct terminal, ci o reînnoire clipă de clipă, desfăşurată în chiar actul trăirii. În paginile care urmează cititorul poate întrezări, poate simţi această calitate a libertăţii în care ordinea este o parte inerentă.

Anii pe care un elev îi petrece într-o şcoală trebuie să lase în el o încântare şi o savoare plăcute. Aceasta se poate întâmpla numai atunci când nu există nici concurenţă, nici autoritate, când instruirea şi educarea sunt un proces simultan desfăşurat în prezent, când educatorul şi cel care este educat participă împreună la actul învăţării.

Spre deosebire de comunicarea spiritului religios făcută de diferite secte şi grupuri religioase, abordarea lui Krishnamurti are un caracter cu adevărat laic, deşi posedă totuşi o dimensiune profund spirituală. Există în învăţăturile lui Krishnamurti o îndepărtare de abordarea tradiţională privind relaţia dintre profesor şi elev.

Abordarea tradiţională are un temei ierarhic: există profesorul care ştie şi elevul care nu ştie şi care trebuie să fie învăţat. Pentru Krishnamurti profesorul şi elevul funcţionează la acelaşi nivel - ei comunică prin întrebări şi îndoieli până când profunzimile problemei sunt dezvăluite şi este revelată înţelegerea, care iluminează mintea amândurora.

Fundaţia Krishnamurti din India se simte profund privilegiată să ofere această carte elevilor şi educatorilor.


Această carte face parte din Campania Naţională Te aşteptăm în librărie!, 2019. Mai multe detalii despre campanie aici.