Un argument "microfizic" în sprijinul afirmării legăturii, adică a falsei opoziţii şi "polemici", dintre globalism şi naţionalism ("identitarism", "suveranism"), şi anume sub semnul capitalismului suveran şi gradual, modulat, dar neclintit.
Noile tehnologii (dar toate tehnologiile, dintotdeauna, tehnologiile ca atare, stau sub semnul "noului", tehnologiile înseamnă război şi inovaţie, război al inovaţiilor, pentru că avangarda tehnologiei - care este avangarda societăţii - o reprezintă războiul, a cărui cheie o constituie surprinderea celuilalt, altfel spus, ca toată politica, evitarea luptei propriu-zise, anihilarea sau măcar blocarea inamicului şi a adversarului) (aşa-zis "disruptiv" algoritmice, dar aceasta este însăşi esenţa, dacă am fi metafizic-teleologişti am spune: în sfîrşit revelată, doar s-o vedem, a tehnicii obiectivată, materializată tehnologic: de a "disrupe" şi de a "algoritma" şi "algoritmiciza", adică de a automatiza, scutind puterea de efortul de a se constitui şi reconstitui permanent sau măcar periodic, lăsînd-o, altfel spus, să se bucure, în sfîrşit - "sfîrşitul istoriei" - de putere, adică de ea însăşi) au o legătură de esenţă (adică funcţională) cu populismul şi, în general, cu mişcările regresive (mai cu seamă actuale): se bazează pe identităţi.
Tehnologiile ne creează identităţi, "semnături" in- sau ne-conştiente, comportamentale, dar redus-comportamentale. Circular (acesta este termenul operaţional cheie), tehnologiile (deja post-)umanului ne fabrică identităţi pe care ni le aplică ca pe nişte micro-norme, norme la nivel micro-, individual şi mai ales infra-individual. Circular.
Dar despre ce identităţi este vorba? Despre acelea pe care ni le vînd, cu - iar - deplin succes, anumiţi - tot mai mulţi - oameni politici? Despre nişte identităţi colective, comunitare, moştenite, "substanţiale", verticale, de "profunzime", "pe stil vechi"?
Nu, ci despre nişte identităţi "pe stil nou", sub-individuale şi, mai ales, strict "funcţionale", matematice - dar tocmai prin asta - Ha! Ha! Ha! - poate mai substanţiale, cu adevărat substanţiale, şi mai de profunzime, dat fiind că produse nu doar de nişte ştiinţe "tari", ci de nişte (infra-)(arhi-)discipline fundamentale precum matematica, decît cele bune pentru opinie şi pentru politică speculate din ştiinţele "moi" şi lichide pînă la evanescenţă care sînt "ştiinţele despre om". Care abia acum, prin matematizare, pot spera să devină nişte adevărate ştiinţe, care să întemeieze o adevărată politică, întemeiată pe adevăruri ştiinţifice. "Post-adevărul", ca formulă "moale", este poate tocmai cel ştiinţific, întemeiat pe ştiinţele "tari" - aplicate omului "moale", "moliciunilor" esenţiale ale omului.
Identităţile algoritmice sînt, ca toate indentităţile, ca orice identitate, ca însuşi (pseudo)conceptul de identitate, nu atît false, cît, cum spuneam, falsificabile, identitatea este falsificabilitatea însăşi, "în persoană", "esenţa" (fără de esenţă) a conceptului de identitate fiind tocmai falsificabilitatea (lui). Identitatea este pseudonimică "de la natură".
Noile identităţi generate matematic, adică automat şi permanent (ca un viciu de după omul vicios, ca un viciu rămas "în sine"), au însă două caracteristici fundamentale, care, deosebindu-le de cele "tradiţionale", aruncă asupra lor lumina crudă, cumplită, a posibilului lor adevăr:
- - sînt provocate, de către tehnologia însăşi, devenită azi una cu lumea, mediu total de viaţă - dar ce identitate nu e provocată şi întreţinută, "cultivată" (culturile ca întreţineri de iluzii de identitate)?;
- - sînt identităţi pentru recunoaştere, altfel spus poliţieneşti, adică politice. În sfîrşit, cibernetica îşi împlineşte numele, adică ajunge (la) guvernare. - Dar cînd nu a fost aşa? Azi, însă, tehnica triumfînd doar ca tehnologie (cele două nu sînt deloc aceleaşi, arta e tehnică, filosofia e tehnică, etica este tehnică: umanitatea e tehnică; conflictul de bază se duce poate tocmai între tehnică şi tehnologie, şi poate tocmai despre asta vorbea Heidegger - aproape - fără să ştie), adevărul despre ea devine nu numai vizibil, ci epatant, manifest, strigător la cer, însă adevărul tehnologiei este că ea tinde tot timpul să se ascundă şi să se resoarbă, să dispară ("obiect" în "subiect") pentru a putea să conducă "inervînd" viul. Tehnicile sînt pentru corpul dat (primit), care poate fi ameliorat; tehnologiile fabrică corpul ca altul, ca "nou", ca obiect şi chiar ca (auto)marfă (atît în sensul că fabrică alte corpuri, cît şi în acela că îl re-face pe cel dat ca pe un produs fabricat, artificial şi chiar "industrial").
Identităţile sînt indiferente şi, mai cu seamă, im-proprii.
Duplicitatea, "multiplicitatea" duplicitară a identităţilor, care scapă şi mai ales pot fi întoarse împotriva identificaţilor. Pentru că niciodată, în cazul identităţii (de recunoaştere), identificaţii nu coincid cu identificatorii. Primii pot fi cel mult nişte clienţi, nişte consumatori-utilizatori de identitate, întotdeauna însă potrivit unui mod de întrebuinţare întocmit cu mare grijă de către identificatori, şi care vine obligatoriu la pachet cu produsul.
Identităţile sînt daruri otrăvite.
Identitatea este un dar troian. O simplă unealtă fie politică, fie matematică, azi matematic-politică.