Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Fragment dintr-un text la care, fără voia mea, nu încetez să revin


Bogdan Ghiu

25.08.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În pilda Fiului Risipitor (şi a Fratelui Său, să nu uităm) (Luca, 15, 11-32) Tatăl ne vîră, ne atrage, ne tîrăşte, prin paradoxul provocator, într-o dialectică. Dar dialectica este teo-logica Capitalului.
 
Lecţia Tatălui, marea şi principala lecţie a acestei pilde este că orice ai face, nu scapi, nimeni nu scapă.
 
Dar nu scapă nu pedepsei, ci darului, adică datoriei de a fi şi de a cheltui, de a fi cheltuind, pentru că de fapt nu dai de la tine, iar ceea ce nu e al tău, de la tine, nici nu poate fi dat, folosit, e dar de fiinţă, iar acesta trebuie risipit, consumat, ars. "Viţelul cel îngrăşat" este, poate, Viţelul de Aur care trebuie ars, topit. Grăsimea e Capitalul, şi, pentru credinţă, pentru întemeierea noii religii, a oricărui nou monoteism, ea trebuie arsă fără folos. Altfel spus, risipită. Fiul Risipitor este un model istoric, pe cînd FFR este deja cvasi-divin, nu are nevoie de ocol, de risipă, de lume, de istorie. Între cei doi fraţi e o diferenţă de nivel şi de regim "ontologic". Şi etic.
 
Ne aflăm în (i-)(a-)(contra-)logica darului, care este un flux neîntrerupt, care nu trebuie oprit şi care, mai ales, nu poate fi apropriat, însuşit.
 
Dumnezeu-Tatăl recuperează totul, nu-i poate scăpa nimeni şi nimic. Este, de fapt, econom, chiar zgîrcit, un părinte vorace, un Hagi Tudose (iată-mă interpretînd!), vastă galerie de taţi.
 
Dar şi un terorist. Evadarea şi risipa sînt imposibile, spune el, dimpotrivă chiar: sînt recomandate, dar această pedagogie nu poate fi făcută direct, faţă de oameni, ci indirect, mascat, performativ, dramaturgic - ambiguu.
 
Trebuie să risipim, să cheltuim - să consumăm! Altfel lumea se opreşte, istoria se sfîrşeşte.
 
Infinitul darului creaţiei, al darului de fiinţă, nu poate fi epuizat prin risipă, ci o presupune: tocmai risipa constituie regimul şi registrul fiinţei, al fiinţării. Dar asta nu li se poate spune oamenilor direct, ci "artistic", "cinic" (kunikos), prin dedublarea adevărului: adevărul nu este unul singur, ci, divin fiind, este dublu, adică sofistic, ca cei doi fraţi. Numai sofismul asigură infinitatea adevărului, imposibila, dat tocmai de aceea obligatoria lui risipire, datoria de a cheltui.

(...)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer