Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Semnal editorial

Prăbuşirea Imperiului


John Scalzi, traducere de Nina Iordache

21.08.2019
Editura Nemira
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
John Scalzi
Prăbuşirea Imperiului
Editura Nemira, 2019

traducere din limba engleză de Nina Iordache



***
Intro

John Scalzi s-a născut pe 10 mai 1969 în California. A studiat la universitatea din Chicago, printre profesorii săi numărându-se celebrul scriitor Saul Bellow, şi a fost apoi redactor-şef al publicaţiei Chicago Maroon. A scris cronici de film şi editoriale umoristice, apoi a devenit editor la America Online şi s-a mutat la Sterling, Virginia, împreună cu soţia. Din 1998 îşi dedică tot timpul literaturii.

În ianuarie 2005 a debutat cu romanul Războiul bătrânilor, care avea să fie primul din cea mai cunoscută şi cea mai apreciată serie a sa, din care mai multe romane au fost nominalizate la Premiul Hugo. În 2006 a apărut volumul The Ghost Brigades, continuarea romanului Războiul bătrânilor, precum şi Android's Dream. În acelaşi an autorul a fost recompensat cu John W. Campbell Award for Best New Writer. Un an mai târziu a apărut romanul The Last Colony, al treilea din seria Războiul bătrânilor, urmat de Zoe's Tale în 2008. Din aceeaşi serie fac parte şi volumele After the Coup (2008), The Human Division (2013) şi The End of All Things (2015). Printre alte distincţii, autorul a câştigat Premiul Hugo pentru cel mai bun roman în 2013 pentru The Red Shirts. În 2008 a primit Premiul Hugo Award for Best Fan Writer pentru blogul său. A publicat şi lucrări de nonficţiune şi a scris articole pe teme din multiple domenii: finanţe, jocuri video, filme, astronomie, literatură.

În 2010 a fost ales preşedinte ale Science Fiction and Fantasy Writers of America, uniune pe care a condus-o până în 2013.
*
Premiul Locus 2018 / Finalist Hugo 2018 / Prima parte din seria Interdependenţa

În universul nostru, călătoria cu viteza luminii nu a fost posibilă până la descoperirea Fluxului. Un câmp extradimensional la care avem acces în anumite momente şi care ne poate transporta la distanţe teribil de mari.

Oamenii călătoresc tot mai departe, ajungând să uite de primul lor cămin şi să creeze un nou imperiu în care toate avanposturile sunt dependente unele de celelalte. Războaiele nu sunt posibile, iar imperiul controlează totul printr-un sistem foarte strict în care se îmbină monopolurile cu dependenţa de resurse.

Însă, deşi Fluxul este etern, el nu e şi stabil. Aşa cum un râu îşi modifică uneori cursul, şi Fluxul îşi schimbă mişcarea, lăsând unele lumi pământene fără posibilitatea de a mai călători vreodată cu viteza luminii.

Un om de ştiinţă, un căpitan de navă şi Împăraxul trebuie să găsească o soluţie înainte ca întregul imperiu să se prăbuşească.

"Fanii Urzeala Tronurilor sau Dune se vor bucura mult de această aventură plină de brutalitate, politică şi ştiinţă." (Booklist)

"Cu intrigi politice, mult suspans, dar şi o doză considerabilă de acţiune, Scalzi continuă să fie nesuferit de bun când scrie aventurile lui SF care te pun pe gânduri, dar te şi distrează." (Kirkus Review)

Fragment

Vorbind din punct de vedere tehnic, în momentul morţii Împăraxului Attavio IV, Cardenia devenise noul Împărax. Practic însă lucrurile nu sunt niciodată atât de simple.
- Trebuie să declari în mod oficial o perioadă de doliu, îi spuse Naffa Dolg, în încăperea care devenise brusc şi oficial cabinetul ei.

Trecuseră doar câteva clipe de când murise tatăl ei. Corpul fusese scos din dormitorul lui - care acum devenise dormitorul ei - pe o targă care-i purtase pe toţi Împăracşii care fuseseră suficient de norocoşi să moară în patul lor. Cardenia văzuse mai demult targa, depozitată într-una dintre celelalte camere ale apartamentului, şi o considerase un amănunt sinistru. Apoi îşi dăduse seama că era foarte posibil ca şi propriile ei oase să fie purtate astfel într-o zi. Tradiţia avea dezavantajele ei.

Cardenia izbucni în râs.
- Car? spuse Naffa.
- Am gânduri morbide, spuse Cardenia.
- Pot să te las singură câteva minute.
- Doar câteva.
- Tranziţia spre postul de Împărax este o perioadă agitată, spuse Naffa, cât mai blând posibil.
- Cât de lungă trebuie să fie perioada de doliu?
- Tradiţia ne cere cinci zile standard.

Cardenia încuviinţă:
- Restul celor din Interdependenţă au la dispoziţie cinci zile.

Eu nu am decât cinci minute.
- O să revin, spuse Naffa, ridicându-se.
- Nu, făcu Cardenia, dând din cap. Ţine-mă ocupată, Naf.

Naffa o ţinu ocupată.

Mai întâi: declaraţia oficială de doliu. Cardenia se duse mai departe pe hol până la biroul lui Gell Deng, secretarul personal al tatălui ei (şi acum, şi dacă ea nu hotăra altceva, al ei), care urma să transmită ordinul. Cardeniei îi era teamă că va trebui să dicteze ceva care să sune oficial, dar Deng avea declaraţia pregătită deja pentru ea - ceea ce nu ar fi trebuit s-o surprindă. Mulţi Împăracşi veniseră şi plecaseră în timpul Interdependenţei.

Cardenia citi declaraţia până la capăt - cu textul ei consfinţit de timp şi consacrat de tradiţie -, găsi că limbajul era osificat şi prăfuit, dar nu era în stare să-l modifice acum. Aşa că încuviinţă, luă un stilou să semneze şi apoi ezită.
- Ce este, maiestate? spuse Deng şi o regiune din creierul

Cardeniei observă că era prima oară când cineva i se adresa în acest mod oficial.
- Nu ştiu cum să semnez asta, spuse Cardenia. Nu mi-am ales încă numele oficial.
- Dacă preferaţi, puteţi semna pentru moment doar cu sigiliul imperial.
- Da, mulţumesc.

Deng scoase ceara şi sigiliul, topi ceara şi-i dădu Cardeniei sigiliul să-l aplice. Ea îl aplică, ridicând apoi ceara verde imperial şi dezvăluind blazonul Familiei Wu, cu coroana imperială deasupra lui. Coroana ei.

Cardenia îi dădu înapoi sigiliul lui Deng şi observă că acesta plângea:
- Acum e oficial, îi spuse el. Acum sunteţi Împărax, Maiestate.
- Cât timp l-ai slujit pe tatăl meu? întrebă Cardenia.
- Treizeci şi nouă de ani, spuse Deng şi păru gata să izbucnească în lacrimi. Cardenia se apropie de el şi-l îmbrăţişă, iar după un moment se îndepărtă.
- Îmi pare rău, spuse ea. N-ar fi trebuit să fac asta.
- Sunteţi Împărax, doamnă, spuse Deng. Puteţi face orice doriţi.
- De acum înainte trebuie să mă opreşti să-mi mai permit asemenea familiarităţi nepotrivite, te rog, îi spuse Cardenia Naffei, după ce ieşiră din biroul secretarului.
- Mi s-a părut înduioşător, spuse Naffa. Bietul bătrân. A avut o zi grea.
- Şeful lui a murit.
- Da, dar îşi închipuie şi că şi-a pierdut slujba. În mod normal, noua garnitură de amici ai Împăraxului sunt ocupaţi să se instaleze în poziţii de putere. Poziţia lui este, oficial, una de putere.
- Nu am o garnitură de amici, spuse Cardenia. Vreau să spun, cu excepţia ta.
- Nu te teme, o să apară doritori.
- Ce am de făcut în continuare?
- Te întâlneşti cu Comitetul Executiv peste o jumătate de oră. Cardenia se încruntă când o auzi:
- Nu putem ajunge la Xi'an aşa de repede.

Comitetul Executiv, ca aproape toate instituţiile statului, îşi desfăşura activitatea în imensa staţie spaţială de deasupra Centrului. Naffa îşi ridică sprâncenele, mirată:
- Nu trebuie să mergi nicăieri, spuse ea. Tu eşti acum Împărax.

Ei sunt cei care vin la tine. Dr. Drinin i-a informat acum câteva ore că tatăl tău se ducea. Comitetul a sperat să fie prezent pentru a te consola în momentul morţii lui. Acestea sunt, de fapt, cuvintele lor. Cardenia se gândi la cei nouă membri ai Comitetului Executiv cum s-ar fi aplecat deasupra patului de moarte al tatălui său, răpindu-le clipa finală, acea clipă a lor, împreună, cât-se-putea-de-intimă-posibil-în-situaţia-dată, şi-şi suprimă o senzaţie sâcâitoare:
- Va trebui să-mi aduc aminte să le mulţumesc. Sprâncenele Naffei se arcuiră din nou, dar ea nu spuse nimic:
- Sunt acum în sala oficială de bal. În cealaltă parte a clădirii.
- Mulţumesc.
- Desigur. Ce ai vrea să faci acum?
- Cred că vreau să fac pipi.

Naffa încuviinţă şi o conduse pe Cardenia la apartamentul ei:
- Mă întorc peste cincisprezece minute, îi spuse ea şefei sale.
- Şi tu ce o să faci cu timpul tău liber?
- La fel ca tine, dar pe un closet mai puţin luxos.

Cardenia zâmbi auzind-o şi Naffa plecă.

Ajunsă în apartamentul său, parte din creierul Cardeniei îşi nota tot ce făcea pentru prima oară. E prima oară că sunt în această cameră ca Împărax, îi spunea creierul. E prima oară că sunt în baie ca Împărax. E prima oară că mi-am tras fermoarul la pantaloni ca Împărax. Prima oară când mă aşez pe closet ca Împărax. Şiiiiiiiiiiii acum e prima oară când fac pipi ca Împărax.

Atât de multe premiere.
- Mai spune-mi despre Împăraxul Grayland, îi zise Cardenia tabletei sale, în timp ce stătea pe closet.
- "Împărax Grayland a domnit de la 220 până la 223 FI", o informă tableta, cu o voce plăcută, deschizând o pagină de căutare. Interdependenţa îşi începuse propriul calendar de la fondarea imperiului de către Profeta-Împărax Rachela I, care era arogantă - înainte avuseseră un sistem calendaristic cât se poate de potrivit, în care fondarea Interdependenţei avusese loc la sfârşitul secolului al 26-lea - dar, Cardenia bănuia că nu fusese cu nimic mai arogantă decât orice alt conducător de imperiu, atunci când i se iveşte ocazia.
- "Evenimentele principale din Domnia Sa sunt fondarea Lamphunului, dispariţia Dalasýslei şi asasinarea Împăraxului de către Gunnar Olafsen în 223."
- De ce a fost asasinată?
- "În timpul procesului său, Gunnar Olafsen a susţinut că Împăraxul nu făcuse destul pentru salvarea cetăţenilor Dalasýslei."
- Şi era adevărat?
- "Sunt doar o funcţie de căutare. Nu am păreri despre chestiunile politice."

Cardenia se uită cruciş de enervare. Ai dreptate, computer fără chip, se gândi ea.
- Cum am pierdut Dalasýsla?
- "Accesul la curentul Fluxului spre ea a dispărut în 222, spuse tableta."

Ah, sigur, se gândi Cardenia. Lecţiile de istorie a Interdependenţei din şcoala elementară îi reveniră acum în minte. Dalasýsla era una dintre cele câteva colonii vechi care sfârşiseră prost înainte ca Împăracşii Wu şi dogmele religioase şi sociale despre Interdependenţă să fi blocat aproape orice formă de opoziţie.

Majoritatea acelor colonii totuşi fuseseră pierdute din cauza războiului, a foametei sau a bolilor. Dalasýsla fusese pierdută fiindcă brusc nu se mai putea ajunge la ea sau pleca din ea cu ajutorul Fluxului. Dispăruse... pur şi simplu de pe hartă, cu totul. Cardenia deschise un articol din enciclopedie despre asasinat, cu o fotografie a lui Olafsen, un inginer naval de pe Dalasýsla, care fusese încartiruit pe Toun Sandin, decarul imperial. Acesta îl asasinase pe Împăraxul Grayland şi, împreună cu el, pe mai mult de o sută de oameni din suita lui, sigilând segmentul inelar unde se aflau sălile de recepţie, în timp ce Toun Sandin se afla în Flux, pe drumul de întoarcere dintr-o vizită de stat la Jendouba, şi aruncând segmentul de inel din bula de spaţiu-timp ce înconjura nava, direct în Flux, unde s-a oprit din a exista.
- Ei bine, asta chiar are darul să mă înveselească, îşi spuse Cardenia. Nu era absolut sigură de motivul pentru care tatăl ei îi sugerase numele de Grayland, dacă nu cumva era sigur că va fi asasinată de un curtean nemulţumit. Asta o tulbură cumva. Citi printre rânduri restul articolului şi observă că Grayland ordonase, de fapt, evacuarea Dalasýslei, conform informaţiilor furnizate ei de către oamenii de ştiinţă, dar că parlamentul inclusiv miniştrii din Dalasýsla şi breslele se opuseseră, ceea ce întârziase evacuarea până când se făcuse prea târziu. Olafsen a dat vina pe Împărax pentru întârziere, când vinovaţii ar fi trebuit, de fapt, să fie căutaţi în altă parte.
Dar nu exista decât un singur Împărax, se gândi Cardenia. Şi se afla pe nava lui.
- Hei, spuse Naffa din cealaltă încăpere: Ai terminat?
- Aproape am terminat, spuse Cardenia.

Îşi termină treaba, se spălă, ieşi din baie şi descoperi că Naffa ţinea în mână o uniformă foarte serioasă, de mărimea Cardeniei.
- Ce-i asta? întrebă Cardenia.
- Eşti pe punctul de a te întâlni cu cei mai puternici nouă oameni din Univers, fără tine, spuse Naffa. E cazul să fii ceva mai elegantă.

Uniforma Cea Foarte Serioasă o irita, dar nici pe departe atât de mult cât Comitetul Executiv. Atunci când Cardenia intră în uriaşa sală de bal, cei nouă membri ai Comitetului se apropiară de ea şi făcură plecăciuni adânci:
- Maiestate, spuse Gunda Korbijn, Arhiepiscop de Xi'an şi Şeful Simbolic al Comitetului Executiv din străfundurile plecăciunii. Aş dori să vă transmit adânca noastră tristeţe şi simpatie în această zi, pentru trecerea în nefiinţă a tatălui dumneavoastră, Împăraxul. Stă neîndoios acum alături de Profet în Lumea de Dincolo. Cardenia, care cunoştea deplina lipsă de religiozitate a Împăraxului, deşi acesta fusese Capul Oficial al Bisericii Interdependenţei, îşi reţinu un zâmbet ironic:
- Mulţumesc, Eminenţă.
- Vorbesc în numele întregului consiliu când afirm că vă jurăm credinţă nestrămutată dumneavoastră, Casei Imperiale Wu şi Interdependenţei.
- Sigur, şi noi vă mulţumim, spuse Cardenia, folosind pentru prima oară pluralul imperial "noi" şi stilul de adresare imperial ceva mai oficial cu care fusese obişnuită în ultimul an.
O să-mi ia ceva timp să mă obişnuiesc cu asta, îşi zise. O privi pe Naffa care nu-i trimise nicio arcuire de sprâncene drept aprobare. Probabil că i-o va trimite mai târziu. Membrii Comitetului rămăseseră aplecaţi în reverenţele lor adânci, ceea ce o tulbură pe Cardenia, până când îşi dădu seama că o aşteptau pe ea să le dea dezlegarea:
- Vă rog, spuse ea, ascunzându-şi destul de bine agitaţia şi făcându-le semn să se ridice.

Se ridicară. Cardenia le făcu semn spre masa lungă care fusese pregătită în centrul sălii de bal:
- Să ne aşezăm şi să ne continuăm treburile.

Comitetul se aşeză, cu cel mai în vârstă dintre ei lângă scaunul Împăraxului din capul mesei şi următorii din ce în ce mai departe, cu excepţia Arhiepiscopului Korbijn, care se aşezase vizavi de Cardenia. Aceasta remarcă îmbrăcămintea fiecăruia: episcopii Bisericii în robe roşii fine, tivite cu purpuriu, reprezentanţii breslelor în costumul de ceremonii, negru cu auriu, parlamentarii în ţinută de afaceri albastru-închis. Propria ei Uniformă Foarte Serioasă era de un verde-închis imperial, tivită cu smaralde.
Arătăm ca o cutie de creioane colorate, se gândi Cardenia.
- Zâmbiţi, Maiestate, remarcă Arhiepiscopul Korbijn, în timp ce lua loc.
- Ne aminteam de tatăl nostru care ne vorbea adesea despre întâlnirile cu acest Comitet.
- Ne vorbea de bine, sper.
Nu, nu prea:
- Da, bineînţeles.
- Maiestate, următoarele zile sunt critice. Trebuie să stabiliţi o perioadă de doliu...
- Am făcut-o deja, Eminenţă. Vom respecta cele cinci zile tradiţionale de doliu.
- Foarte bine, spuse Korbijn, nelăsând să transpară nicio urmă de iritare că fusese întreruptă. În această perioadă dumneavoastră veţi fi, din păcate, foarte ocupată. Făcu un semn din cap spre Episcopul Vear de Hub, aşezat în dreapta Cardeniei, care scoase un dosar de piele şi, din acesta, un teanc gros de hârtii pe care i le oferi: Am pregătit un program pentru dumneavoastră, ca să vă ajute. Include atât o serie de instrucţiuni, cât şi întâlniri oficiale şi neoficiale cu breslele, Parlamentul şi Biserica.

Cardenia luă hârtiile, dar nu se uită la ele şi i le dădu Naffei care stătea în picioare în spatele scaunului ei:
- Vă mulţumim.
- Am dori să vă asigurăm că în această perioadă de tranziţie totul se va petrece lin, cu cea mai mare grijă şi respect. Ştim că este o perioadă dificilă pentru dumneavoastră şi că multe dintre aceste lucruri sunt noi pentru dumneavoastră. Ne-am dori să putem să vă facilităm o tranziţie lină către acest nou rol, Maiestate.
Vreţi să mă ajutaţi să parcurg tranziţia sau să mă conduceţi pe mine?
- Vă mulţumim din nou, Arhiepiscopule. Ne mişcă preocuparea şi solicitudinea dumneavoastră.
- Avem şi alte îngrijorări, spuse Lenn Edmunk, unul dintre reprezentanţii breslelor. Casa de Edmunk a avut monopolurile vacilor şi porcilor, şi a tuturor produselor derivate, de la lapte la pielea de porc. Tatăl dumneavoastră a lăsat o mulţime de treburi ale breslelor nerezolvate, inclusiv transferarea monopolurilor şi autorizarea rutelor comerciale.

Cardenia observă că Arhiepiscopul Korbijn îşi strânsese buzele: se părea că Edmunk vorbea neîntrebat:
- Ni s-a dat de înţeles că aceste chestiuni trebuie transmise la Parlament, apoi trebuie ca noi să ne dăm aprobarea sau să le refuzăm.
- Tatăl dumneavoastră ne-a dat asigurări că aceste chestiuni vor fi rezolvate, Maiestate.
- Într-un fel care ar ocoli cumva privilegiile Parlamentului, Lord Edmunk?
- Sigur că nu, doamnă, spuse Edmunk, după o clipă.
- Suntem bucuroşi să auzim aceasta. Unul dintre lucrurile pe care nu am dori să le facem în acest moment timpuriu este să dăm parlamentarilor impresia că rolul lor este doar unul consultative şi că sunt obligaţi să se conformeze chefurilor Împăraxului.

Se întoarse spre Upeksha Ranatunga, parlamentarul cel mai important din Comitet, aşezat la stânga ei, care dădu din cap, mulţumindu-i.
- Tatăl nostru credea în echilibrul de putere care a permis Interdependenţei să prospere: Parlamentul cu legile şi justiţia, breslele cu comerţul şi prosperitatea, Biserica cu spiritualitatea şi comunitatea. Şi, deasupra lor, Împăraxul, mama tuturor, întruchiparea ordinii.
- Acestea fiind spuse, doamnă...
- Nu uitaţi că şi Casa de Wu are o breaslă, spuse Cardenia, întrerupându-l pe Edmunk, care fusese deja în mod clar deranjat. Aşa că nu vom neglija interesele breslelor. Suntem şi mama Bisericii, şi un simplu membru al parlamentului. Ne interesează toată lumea, ne interesează să fim drepţi cu toţi. Vom discuta problemele breslelor la vremea potrivită, Lord Edmunk. Dar noi nu suntem tatăl nostru. Asigurările lui faţă de voi nu vor rămâne neascultate, dar nici nu le resimt ca pe nişte obligaţii. Eu sunt Împăraxul acum, nu tatăl meu.
Sâc! îşi zise Cardenia şi-l privi fix pe Edmunk. Meditează puţin la asta!

Edmunk îşi plecă uşor capul, înclinându-se:
- Doamnă, spuse el.
- În ceea ce priveşte parlamentul, doamnă, mai este o altă problemă gravă, spuse Ranatunga. Ne-a parvenit informaţia că există o revoltă la Capăt care a trecut la o fază nouă şi mai periculoasă. Ducele de Capăt ne-a trimis asigurări că totul este sub control, dar evaluarea Comandantului Marinei Imperiale trimis acolo este mult mai puţin optimistă. El se aşteaptă ca Ducele să fie detronat în doi ani standard. Sigur, informarea aceasta a fost transmisă acum nouă luni. Cine ştie care e acum situaţia acolo.
- Şi puşcaşii noştri marini nu au intervenit?
- Politica tatălui dumneavoastră şi a mai multor Împăracşi dinaintea sa a fost să lase Capătul să se ocupe de Capăt. Puşcaşii marini sunt mai mult acolo pentru a-i împiedica să plece de pe planetă fără permisiune. Comandantul ne spune că singura misiune pe care au primit-o de la Împărax - de la Împăraxul dinainte - a fost să supravegheze siguranţa Contelui de Claremont.
- Cine este acesta?
- Îmi aduc aminte de el, doamnă, spuse Korbijn. Un nobil minor din Sofala pe care tatăl dumneavoastră l-a înălţat în rang. Un prieten al tatălui dumneavoastră din universitate. Un fizician care a studiat Fluxul.
- De ce l-a exilat tatăl nostru?
- Tatăl dumneavoastră i-a oferit titlul înainte de căsătoria Domniei-Sale cu Lady Glenna.
Ei bine, asta da insinuare subtilă! gândi Cardenia. Arhiepiscopul implica faptul că tatăl ei şi acest conte fuseseră un cuplu înainte de căsătoria lui Batrin, care fusese una dintre acele căsătorii dinastice, de vreme ce Casa de Costu era la cârma uneia dintre cele mai puternice bresle.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer