Măiestrie

Am avut norocul, văd asta acum, ajuns eu însumi la o vârstă aflată dincolo de mijlocul mediei, să am maeştri eu însumi. Am mai vorbit despre asta, fireşte, dar cred că, abia acum putem să spunem lucrurile deschis. Mai simplu spus, am beneficiat de sfaturile bune ale multora care s-au oprit o clipă din propriul lor drum pentru mine. Nu ştiu cine spunea că e mai uşor să dai un sfat bun, decât un exemplu bun. Eu am beneficiat de amândouă. Exemple demne de emulat am avut multe şi, sper, m-am folosit bine de ele.

În liceu, am primit sfaturi bune în ceea ce priveşte cultura indiană de la profesorul meu de germană, amator de yoga şi de spiritualitate în general. Am citit mult, cu ajutorul dânsului, din puţinul care se găsea atunci tradus.

În facultate, am avut privilegiul - destul de târziu - de a-l întâlni pe profesorul CR. Om hâtru, chiar aspru în judecăţile sale de valoare, dânsul ne-a păstorit pe câţiva şi, nu mă sfiesc să o spun, ne-a schimbat destinele. Avea cuvinte potrivite pentru fiecare dintre noi, fiecare atât de diferit unul de celălalt, încât n-a fost uşor, după moartea lui, să rămânem apropiaţi. Tocmai pentru că nu a fost uşor, însă, am rămas destul de întreolaltă pentru ca umbra dumisale să ne vegheze de fiecare dată când ne-am întâlnit. Au fost cazuri când umbra aceasta apărea chiar frontal, ba chiar în conversaţie.

Apoi au mai fost alţi maeştri profesionali. Din SUA, l-am primit pe JEH, frate mai mare, cu care sunt şi acum, când e la pensie, prieten bun. JEH avea un cu totul alt stil decât cel confruntaţional şi ironic: era, este încă, empatic, caută să îţi înţeleagă punctul de vedere şi te încurajează, maieutic, să îl conduci singur până la ultimele sale consecinţe, chiar dacă aceste ultime consecinţe sunt cele care demantelează punctul de vedere iniţial. Hermeneutica propriei gândiri de la el am învăţat-o. De asemenea, de la el am înţeles ce înseamnă logica internă, osatura unei lucrări de cercetare, care nu trebuie să fie o colecţie de panseuri, ci un eşafodaj care să ridice un argument mai sus decât datele sale iniţiale. Sunt douăzeci de ani şi mai bine de prietenie între noi şi sper ca ei să continue indefinit.

Cred că am povestit altădată cum a decurs iniţierea mea în MT cu maestrul Nicolae Stoian. A avut loc exact în acelaşi timp când tatăl meu se stingea pe un pat de spital, în apropiere: mergeam dimineaţa să meditez cu maestrul Stoian, care nu a omis vreodată să mă întrebe ce face tata şi să mă consoleze şi apoi mergeam să înfrunt realitatea nerostită: că tata murea sub ochii mei. Poate şi acest fapt a contat în relaţia mea cu maestrul Stoian, altfel fără a fi urmată de consecinţe mai profunde, mai ataşante. Ne vedem şi acum ori de câte ori am ocazia, meditez cu dânsul la o intensitate niciodată atinsă când meditez singur.

De aceste scene mi-am amintit de fiecare dată când am citit şi răscitit spusele domnului Andrei Pleşu, cum că un ucenic poate să îşi inventeze maestrul. Da, câţiva dintre noi l-am inventat pe profesorul CR şi l-am susţinut în acest statut magistral pentru care nu a fost deloc nepregătit, dimpotrivă...