03.09.2019
Vremurile s-au schimbat mult, dar teama de a nu ieşi în evidenţă n-a dispărut.
"Burta suptă, pieptul în afară!" îmi strigau în copilărie profesorii la orele de sport.

Îmi corectam postura pentru o clipă, după care reveneam la poziţia mea uşor cocoşată, cu capul între umeri, care-mi permitea să par mai mic decât eram, şi să mă mulez până la dispariţie printre ceilalţi.

De ce anume mă temeam, nu-mi e foarte clar. Era o teamă difuză, toată societatea trăia în teamă, chiar dacă nimeni, sau aproape nimeni nu vorbea despre asta.

La noi în casă, Tataia nu discuta politică. Dacă cineva pomenea de Stalin, de Gheorghiu-Dej sau mai târziu de Ceauşescu, îi făcea semn să tacă, şi imediat se făcea linişte.

Mai prindeam câte o vorbă despre politică la mesele de bridge ale unchilor mei, la care Tataia nu lua niciodată parte. Dar nu rezistam decât puţin, mi se făcea repede somn, plus că se fuma mult, şi asta mă făcea să tuşesc.

Astăzi recunosc la mine poziţia aplecată a lui Tataia, pe care între timp a ajuns să o aibă şi Tata. Şi îmi dau seama că nu este dictată de considerente fizice, aş putea la fel de bine sta drept, fără prea mare efort. E în continuare nevoia de a evita să ies în evidenţă, o încercare de a nu atrage atenţia asupra mea.

(Bucureşti, septembrie 2019)

0 comentarii

Publicitate

Sus