Marile oraşe pot fi recunoscute după miros şi după vuietul specific
Singurătatea transpiră fantome care îşi fac de cap prin locurile aglomerate
Fiecare e atent să nu deranjeze cu geanta sau cu umărul străinul de lângă.
După 35 de ani, se ştie, femeia e expirată, nu o mai caută nici dracul.
Îşi face curaj şi acceptă invitaţia.
Străinul face tot posibilul să facă impresie bună.
Uneori femeia muşcă momeala.
Dar cel mai adesea se răzgândeşte în primele secunde.
Dă să se scuze şi să se întoarcă acasă.
E ruşinată, timorată.
Străinul o linişteşte: n-am să mă ating de tine, dacă nu vrei. Vorbim doar.
Îi comunică regulile.
Nu se întâmplă decât o dată de două ori maxim.
În marile oraşe oamenii trebuie să rămână străini.
Bărbaţii trebuie să vâneze şi femeile să se lase prăduite de bună voie.
Ea încuviinţează.
El spune: "Sentimentele strică totul. Şi nu sunt permise. Plăcerea vine din libertate."
Ea strâmbă din nas. Dar a trecut de 35. E o alegere grea.
E şi ăsta un stil de viaţă, îşi spune, învingându-şi greaţa.
E un fel de a face pluta pe spate.
Te abandonezi şi apoi e simplu.
Dacă reuşeşti să înfrângi în tine orice poftă de dragoste,
să sfidezi tot ce ţi-ai dorit vreodată, merge.
Dacă reuşeşti să elimini orice idee despre suflet poate fi chiar bine.
Nu se pune problema să te codeşti sau să tragi de timp.
Se găseşte oricând o nimfă dispusă să joace ilustru rolul străinei din prima.
Câteodată, foarte rar, se întâmplă să tragă lozul câştigător câte una.
Bărbatul de la masă vorbeşte elegant, ca între străini
Singurătatea lui miroase a mere putrede.
Nu e obligatoriu să-l sărute.
Nu e nici o ruşine, încearcă ea marea cu degetul. Astea sunt vremurile. Aşa se face acum.
Străinul o muşcă de umăr pe drumul spre casă.
Dacă e să se întâmple ceva nedorit e totuşi mai bine să fie la ea. Ea mai uşor să se apere.
În dreptul uşii se răzgândeşte.
Dar el insistă. Ea închide ochii.
Dacă nu el, va fi alt străin, a cărui singurătate va mirosi poate a clor sau morfină.
Ar prefera să nu se dezbrace. Îi e ruşine să fie complet goală în faţa necunoscutului.
O va judeca. O va umili, imediat după.
Se răzgândeşte mai temeinic. Spune NU cu convingere, e deja stârnit.
"Nu te speria de mine, eu respect femeile, eu nu te judec". Îi smulge hainele.
Ea se zbate şi plânge şi îl roagă să o cruţe. O face blând, de teamă să nu îl înfurie.
Ar putea-o răni, dacă îl scoate din minţi.
"Tu eşti un animal dresat", îi spune străinul, pe un ton patern, în timp ce o siluieşte. Ea e împietrită.
Vorbeşte cu convingere, ca un tată responsabil:
"Voi femeile aţi fost reprimate de patriarhat
Dar eu nu te condamn,
Eu am citit Foucault, eu ştiu că asta vrei. Nu te teme"
Ea continuă să murmure "nu" şi asta îl înverşunează
"N-auzi, fă, că eu respect femeile şi libertatea lor?
Sunt sapio-sexual, sunt tot ce vrei, sunt sublim, nu te judec,
Nu te mai speria aşa!"
A studiat la cele mai înalte şcoli. Ştie foarte bine cât de mult şi-au dorit femeile libertatea.
Se îmbracă rapid, îşi citeşte mesajele pe ecranul telefonului.
Străina priveşte în gol.
Îi stă în gât imaginea femeii răvăşite.
"Fă naibii ceva cu celulita aia şi cu ridurile, nu mai trăim în Evul Mediu!
Cine dracu crezi că te-ai iubi aşa?"
Prin pereţi răzbeşte mirosul de singurătate al vecinilor cu iz înţepător de fum.