Stăm cu trei boabe de piper în farfurii şi ni le pasăm unul altuia
Ia-le tu, eşti mai înfometat
Suntem mereu atenţi să nu trezim zeul din somn când strănutăm
Să nu îl enervăm cu ceva
Uneori e nevoie să facem să explodeze un ceas, o fereastră
Să curgă sânge tulbure prin ţevile care ne alimentează liniştea
Trebuie cumva să plătim timpul risipit, orele de inexistenţă în care am muncit
Sau am fost captivi în vieţi străine
El face deliberat un gest urât ca să mă elibereze
Îşi reţine lacrimile eu furia
Stăm aliniaţi umăr la umăr ca soldaţii
Demonii îţi lipesc frunţile de piepturile noastre
Ca nişte colindători zgribuliţi de frig de vitrina cofetăriei
Iertarea vine apoi în chip de infirmieră, ne curăţă întunericul de la tâmple
Facem pomenirea tuturor amiazelor de toamnă pierdute
Dimineţilor de iarnă decrepite în care am fi putut fi împreună măcar un ceas
Zilelor de vară care ne-au chinuit cu splendoarea lor
Stăm uneori spate în spate
Şi iertarea ne dă târcoale ca un câine, ne adulmecă, ne linge palmele vreun ceas două
Sau vine ca vânt de primăvară
Deschide toate uşile, ne arată camerele în care ne-am iubit
Ne întoarce inimile înapoi ca pe nişte şoricei cu cheiţă
Şi ele se agită haotic, se învârt în gol o vreme, bat precipitat, sfârâie
Zbiară, cântă, izbucnesc în plâns, aleargă înnebunite pe străzile din Haringay
Câteodată stăm faţă în faţă încruntaţi
Iertarea vine ca o domnişoară aristocrată ne umple ceştile de cafea
Ne şoptim rapid tot ce trebuie să ţinem minte
În vieţile viitoare
La bătrâneţe ne vom face brutari sau vom avea o casă din cărămidă
Şi genunchii cârpiţi ca amanţii din tablourile lui Schiele
Ne sărutăm pe furiş
Ruşinaţi, speriaţi
Ca şi cum cineva din noi ne-ar putea surprinde în flagrant
Sfidând regulile
Ceştile se golesc repede
Şi Zeul n-are milă oricât i-am freca noi podelele
Nu se ataşează
Au mai fost şi alţii în situaţia noastră
Iertarea vine ca un beţiv şi ne spune:
Mai daţi-o încolo
Fie-vă milă
Sunteţi liberi
Aici nu e nimic
Doar un teren viran plin de aşternuturi care trebuiesc mereu schimbate
Nu va fi nici o casă de cărămidă
Şi nici un ţărm de mare
Ce dracului
După ce se va fi săvârşit
Va fi simplu, o să vedeţi
Veţi sta într-o poziţie întâmplătoare, calmi şi surâzători
Ca doi pitici de grădină aruncaţi în aceeaşi ladă de gunoi
Şi ne întoarcem smeriţi
Hotărâţi
Motivaţi
La furia şi durerea cu care trebuie dislocat fiecare centimetru cub de iubire rămas în carne