Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cum am devenit faşionistă / Good luck!


Crenguța Sandu

28.09.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Cum am devenit faşionistă

Era o vară fierbinte, cu temperaturi de 34 de grade Celsius la început de iunie. Deşi visam prin aprilie să merg în vacanţă la mare, după două luni de căldură eram sătulă de soare. Ajunsesem să fac şi 4 duşuri pe zi, dimineaţa înainte să plec la job, după amiaza, când mă întorceam de la job, seara, înainte să plec la terasă şi noaptea, când mă întorceam de la terasă. Aşa încât când a venit luna august, m-am hotărât să plec într-o ţară cu climă răcoroasă, oricare ar fi fost aia.

M-am uitat la ştiri, aşteptând cu nerăbdare să văd prognoza meteo. În Italia, Grecia, Spania - ţările mele preferate pentru vacanţă - căldură mare, la fel ca în România. În Olanda şi Belgia temperaturi decente. Cum pentru Belgia nu simţeam nici un interes turistic, am ales Olanda. Aşa am hotărât să plec la Amsterdam, unde se anunţaseră temperaturi între 20 şi 25oC. Nu mai fusesem.

Odată hotărâtă destinaţia, mi-am sunat toată agenda să văd cine mai vine. Dintre prietenele mele, unele erau ocupate cu jobul, o bună parte fuseseră deja în vacanţă, aşa am ajuns să plec la Amsterdam cu Iasmina. Nu o ştiam prea bine. De fapt, mai deloc. O întâlnisem o singură dată la terasă. Aveam o prietenă comună. Nu îmi făcuse o impresie bună. Mi se păruse superficială. Vorbea numai despre haine şi shopping, subiecte neinteresante pentru mine. Aşa că, deşi am plecat cu ea pentru că nu-mi plăcea să plec singură niciunde, nu eram sigură că făcusem alegerea bună, ba chiar dimpotrivă.

Partea bună a fost că imediat ce i-am propus a fost de acord pentru că nici ea nu avea cu cine să meargă în vacanţă şi nu mai călătorise în Olanda. Ne-am întâlnit la o terasă, am intrat pe net şi am luat împreună biletele de avion şi cazarea. Am convins-o uşor să zburăm cu low-cost, dar nu a vrut să luăm o cazare prea ieftină. A insistat să luăm un hotel de trei stele care avea cronici bune pe TripAdviser, situat la o aruncătură de băţ de artera principală de shopping, celebra PC Hoofstraat. Pentru că, bineînţeles, Iasmina mi-a zis de la bun început că trebuie să merg cu ea la cumpărături dacă vreau să meargă cu mine prin muzee. Am fost de acord, nu aveam încotro.

Cum am aterizat, am fost amândouă încântate de cele 25 de grade C. Veneam de la 33o, înregistrate în Bucureşti la ora 10, ora zborului nostru. La Bucureşti se anunţase o maximă de 38o pentru ziua respectivă.

În prima zi, ne-am plimbat prin tot oraşul bucurându-ne de răcoare. Îmi amintesc că la un moment dat a şi plouat pentru un sfert de oră. Eram mulţumite de alegerea noastră. În timpul mesei, am făcut programul pentru zilele următoare. Iasmina mi-a mărturisit că se abţine cu greu să nu intre prin magazine din prima zi, ca să facă shopping cu cap, după cum s-a exprimat. Însă nu s-a abţinut să nu se uite la toate vitrinele întâlnite în drumurile noastre şi să comenteze ţinutele.

O admiram pentru că se vedea că avea bun gust, însă mie pe atunci nu îmi păsa de haine. Din când în când, făcea remarci despre cum aş putea să-mi îmbunătăţesc ţinuta, oferindu-se ca mai târziu să se uite la hainele pe care le aveam în valiză şi să-mi facă ţinute pentru zilele următoare. Am acceptat, ce era să fac?... ca să-i fac pe plac, spunându-i că eu oricum nu pun preţ pe haine şi adun bani să-mi iau casă şi să călătoresc aşa că nu am nici măcar un buget minim alocat pentru shopping în această călătorie.

Următoarea zi, am mers, imediat după micul dejun, să vedem muzeul Van Gogh. Stabilisem ca dimineţile să le acordăm muzeelor şi altor atracţii turistice, iar după amiezile shoppingului Iasminei.

Nu a fost încântată de vizita la muzeu. I s-a părut că preţul biletului e piperat având în vedere că în jumătate din muzeu sunt expuse schiţe, iar în jumătate tablouri. Pe la ora 14, am terminat cu muzeul şi am făcut picnic cu fructe, sandvişuri şi apă plată pe pajiştea de lângă muzeul Rijksmuseum pentru că erau 22 de grade şi plin de lume. Am povestit fiecare despre joburile noastre şi colegii de la muncă. De la 15,30 până seara la 21 am umblat prin magazine pe PC Hoofstraad, unde sunt toate brandurile de lux. Cu o zi înainte bătusem strada în lung şi în lat, pe fiecare parte, însă nu intrasem în nici un magazin.

De data asta, Iasmina a intrat aproape în fiecare magazin, a probat de la pantofi, sacouri, ceasuri, pălării la eşarfe, costume de baie, rochii de seară. Bineînţeles că a şi cumpărat. Ne-am întors la hotel pline de sacoşe şi cutii. Eu nu mi-am cumpărat nimic, am ajutat-o numai să le care. Am probat şi eu, convinsă de Iasmina, o pereche de pantofi, un sacou, o bluză de mătase. Îmi spusese că sunt perfecte pentru corpul meu. Avea dreptate.

Între timp, nu-i tăcea gura. Îmi zicea cum pot să asortez sacoul, câte ţinute pot să fac cu el, de zi, de seară şi aşa mai departe... Preţurile variau între 100-500 de euro, drept pentru care m-am mulţumit să le probez, să pipăi materialele şi pielea fină a pantofilor şi să constat ce înseamnă o croială de calitate. Dacă mă duceam de capul meu să mă uit la vreo haină, Iasmina era atentă să îmi spună toate motivele pentru care haina respectivă nu mă avantaja. Încerca să mă schimbe şi să mă înveţe câte ceva. Nu puteam să o contrazic, tot ce mă pusese să probez, îmi venise turnat, deşi eu nu m-aş fi gândit să aleg acele lucruri, dacă aş fi fost singură. Culorile, materialele, croiala se îmbinau pe corpul meu făcându-mă să mă simt şi mai bine în pielea mea.

Următoarea zi, am petrecut-o la grădina zoologică. Fusese propunerea mea şi Iasmina nu a refuzat. Târziu, după amiază, am mâncat la o cantină o supă, apoi am fost să vedem pe seară Cartierul Roşu, propunerea Iasminei. Bineînţeles că, a vrut să fumăm marijuana, sau să mâncăm o negresă cu iarbă într-o cafenea, dar am refuzat şi singură nu s-a dus.

Zilele s-au scurs repede şi cumva ne-am înţeles, am vizitat pe rând obiectivele turistice şi cartierele oraşului. Ea vorbea continuu despre branduri, despre croieli, culori, trenduri de fashion, pantofi, genţi, magazine de pe Via Condotti, de pe Via de la Spiga, de fabrica D&G din Toscana, de outleturi din Elveţia, Tenerife, Metzingen, de magazinul Chanel de pe Rue Cambon, ca o adevărată cunoscătoare şi consumatoare de fashion.

În penultima zi, seara am trecut din nou pe PC Hoopstraad şi am observat că se deschidea un nou magazin. Erau baloane la intrare. Lumea bună aştepta să intre. În aer mirosea a parfum de cea mai bună calitate. Ne-am dus şi noi. Şampanie şi aperitive la discreţie. Ca de obicei, Iasmina a întrebat de produse, de preţuri, vorbea cu vânzătoarele de parcă ştiau un limbaj aparte, ca o limbă nouă, până când nu i-am mai auzit vocea. Eu eram la al doilea pahar de şampanie şi gustasem pe rând din tot felul de aperitive încercând să ghicesc ce au în compoziţie. Mă prefăceam că sunt interesată de hainele din magazin, uitându-mă la câteva articole, când am auzit-o pe Iasmina:
- Ramona, vino repede!

M-am dus într-un suflet, alergând prin magazin, ţinând strâns paharul să nu-l vărs. Când am ajuns, am văzut în faţa ochilor cea mai frumoasă rochie. Mătase naturală, nuanţe de verde şi turcoaz. Decoltată în faţă, lungă până la genunchi. Iasmina a înfăşcat-o repede şi mi-a zis:
- Probeaz-o! Mie nu îmi vine bine croiala asta, dar pe tine o să vină trăznet.

Am băut şampania ca să mă asigur că nu o să o vărs pe rochie şi m-am dus să probez rochia în cabină. Era superbă şi eram superbă. Iasmina mi-a spus:
- Asta este rochia care transformă orice femeie în zeiţă, dar în cazul tău e şi mai tare că e aceeaşi culoare cu cea a ochilor.

Vânzătoarele ciripeau pe lângă mine, făcându-mi complimente. Alţi clienţi din magazin mă priveau cu admiraţie. Ştiam că îmi spuneau adevărul. Mă simţeam bine, dar costa 500 de euro. Am dezbrăcat-o şi am ieşit din magazin.

*
Pentru ultima zi, mai rămăsese de văzut muzeul Anne Frank, dar nici eu şi nici Iasmina nu eram sigure dacă avea rost să ne expunem la atâta durere. Îl văzusem recomandat pe toate site-urile de călătorii, dar nici una dintre noi nu propusesem să mergem să-l vedem. Aveam avionul pe seară.

Ştiam povestea lui Anne de la TV. Cea mai celebră fetiţă din lume. A stat ascunsă cu familia şi prietenii 2 ani de zile în timpul celui de al doilea război mondial. În timpul captivităţii forţate a ţinut un jurnal care a fost descoperit şi publicat după război. Anne a murit într-un lagăr de concentrare, după ce a fost capturată de nazişti. Dacă ar fi supravieţuit, ar fi fost de seama bunicii.

Am ajuns la casa Annei. O casă specifică Amsterdamului. Arăta ca toate celelalte case de pe stradă. Am intrat cu grupul nostru, după ce am cumpărat bilete. La parterul casei, era biroul tatălui Annei, apoi un hol, cu un corp de bibliotecă. Biblioteca se deschide ca o uşă. Este o intrare secretă spre încăperile în care Anne, familia ei şi prietenii au stat ascunşi.

Suntem conduşi din cameră în cameră. Iasmina comentează despre ţinutele Annei, atunci când vedem fotografii. Îmi spune în şoaptă, atentă la ce povesteşte ghidul: Mult bun gust. Simplitate. Simple is more. Apoi aflăm uimite că Anne avea idoli printre actorii de la Hollywood, ai vremii. Pe pereţii camerei în care dormea sunt fotografii cu idolii, decupate şi lipite.
- Aşa făceam şi noi în urmă cu 15 ani, îi zic Iasminei. Iasmina crede că Anne era pasionată de fashion. Îmi vorbeşte despre moda din cel de-al doilea război mondial. Îmi spune că Anne făcea combinaţii reuşite.

Îmi atrage privirea o fotografie în faţa magazinului universal Bijenkorf, în Dam Square pe care l-am vizitat şi noi într-una din zile. Chiar cu o zi înainte făcusem un selfie cu Iasmina în acelaşi loc. Scot telefonul şi îi arăt poza. Avem acelaşi cadru. Anne cu familia, o poză din 1941. Anne zâmbea fericită. Purta o rochiţă. Peste un an, era deja în ascunzătoare, peste alţi 2 ani, în 1944 e descoperită şi trimisă într-un lagăr de concentrare, unde moare în primăvara anului 1945. Iasmina şi cu mine, zâmbim în acelaşi cadru, în faţa magazinului Bijenkorf, în Dam Square, 78 de ani mai târziu.

Ghidul ne spune că a fost capturată şi că a murit în lagărul de la Bergen-Belsen din Germania, după care continuă: 1,5 milioane de copii au fost omorâţi de nazişti în timpul celui de-al doilea război mondial, din care peste un milion au fost evrei.

Vizita se termină. Ieşim din muzeu, soarele ne izbeşte drept în faţă. E ora mesei, dar nu ne e foame. Mergem prin oraş fără să vorbim. După un timp, ne uităm la ceas, mai avem aproximativ jumătate de oră până trebuie să plecăm la aeroport. Am mers repede, fără hartă, Iasmina a venit după mine fără să întrebe un cuvânt. Am găsit magazinul, rochia era încă acolo. Am rugat o vânzătoare să mi-o împacheteze. Am plătit-o cu cardul. Iasmina m-a îmbrăţişat şi eu pe ea.

Good luck!

Mă despărţisem de Laur de o lună şi sufeream ca un câine pentru că el era deja cu alta, după trei ani petrecuţi cu mine, când, din senin, Miruna, prietena mea cea mai bună mi-a trimis un link cu o bursă în Germania. Nu-mi ardea de nimic, dar citind condiţiile de eligibilitate mi-am dat seama că le îndeplinesc pe toate. Miruna a insistat, spunându-mimi-ar prinde bine să plec din ţară pentru câteva luni, să studiez, mai ales după ce mi se întâmplase cu Laur. În două zile am pregătit aplicaţia. După ce am trimis-o, am uitat de ea.

După vreo patru luni, când încă nu îl uitasem pe Laur, dar uitasem complet că aplicasem pentru bursă în Germania, a venit rezultatul. Eram fericita câştigătoare. Aşa am plecat într-un mare oraş universitar, pentru trei luni. Toată lumea fericită, mai puţin şeful căruia i-am cerut concediu fără plată. La întoarcerea din vacanţa de vară avea tot felul de idei noi pe care ar fi vrut să le implementez, însă când i-am spus că plec oricum, chiar dacă prin demisie, şi-a dat acordul.

Ştiam despre Germania doar câte ceva din cărţi şi din filme.

*
La cămin am fost repartizată într-un apartament pe care l-am împărţit cu trei tipi - spre disperarea lui Laur care începuse să mă sune de o săptămână. Un olandez, a cărui prietenă locuia în oraş, pe care l-am întâlnit numai de două ori în cele trei luni şi doi francezi, politicoşi şi discreţi. Nu am avut nicio problemă cu ei, dar nici prieteni nu am rămas.

După primele trei săptămâni petrecute în Germania, euforia câştigării bursei se dusese pentru că mă simţeam singură, plus că trebuia să studiez mult pentru lucrarea pe care mă angajasem să o scriu. Nu reuşisem să-mi fac nicio prietenă, iubit nici atât, deşi mersesem la toate petrecerile de început, câte două pe săptămână. Mă abordaseră nişte tipi, dar nu-mi plăcuse de niciunul. Mă gândeam că voi rămâne singură, nici reluarea comunicării cu Laur nu mergea. Dar, în ziua în care împlineam o lună de când eram în Germania, am văzut la biblioteca unde petreceam majoritatea timpului un tip care mi-a plăcut. Arăta a neamţ sau nordic, blând, blond, cu ochii albaştri, atletic. Aveam un motiv care să mă facă să mă simt bine în Germania.

Am început să îl întâlnesc în fiecare zi, în biblioteca Universităţii. În prima săptămână, m-a ignorat total. În a doua, a început să se uite la mine. În a treia săptămână, a început să-mi zâmbească. I-am zâmbit şi eu. Speram ca în a patra săptămână să începem să vorbim şi poate chiar să ieşim împreună, dar nu a făcut-o. Atunci mi-am zis să încep să merg la petreceri, poate îl întâlneam acolo. Am fost la toate, dar nu l-am văzut la niciuna. În schimb, la începutul celei de a cincea săptămâni, a început să mă salute la venire şi la plecare, în engleză. Prima oară, am crezut că nu aud bine. I-am zâmbit şi i-am răspuns şi eu salutului, cât de cald am putut. Mi-am zis că în zilele următoare îmi va vorbi sau mă va invita la o cafea. În a şasea săptămână am fost şi eu şi el îngropaţi în cărţi, pentru că într-a şaptea urma prezentarea lucrării.

Ultima săptămână ne rămăsese pentru socializare. Erau petreceri în fiecare seară. M-am dus la toate, dar nu l-am întâlnit. M-am gândit că, plecase pentru că, nu avea cum să piardă petrecerile finale, chiar şi tocilarii erau prezenţi şi am început să-i răspund lui Laur la mesaje în lipsă de altceva.

În ultima zi, am fost la bibliotecă să înapoiez cărţile pe care le împrumutasem. Am stat cu orele, am intrat din sală în sală. Încăperea noastră era goală. Nu mai erau mulţi studenţi. Majoritatea susţinuseră lucrarea finală. Am luat o cafea la cafeneaua bibliotecii, m-am plimbat prin curte, dar nu l-am zărit. M-am dus să mă plimb prin central oraşului, fără o ţintă anume, uitându-mă la clădiri şi făcând fotografii când l-am zărit. Eram în apropierea unei staţii de tramvai, m-am oprit cu faţa spre el, zâmbind. A venit spre mine şi mi-a zis în engleză, zâmbindu-mi: Good luck! după care s-a urcat în tramvaiul din staţie şi dus a fost. A doua zi, la prânz, am aterizat la Bucureşti.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Sonia (şi bărbaţii din viaţa ei) (II), Argentina Firuță (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Premianţii taberei creative Scris de tine, Braşov 2019, Autori diverşi (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Sonia (şi bărbaţii din viaţa ei) (I), Argentina Firuță (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Gol, Matei Şorodoc (4.7/5 - 12 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Pe când ele plângeau (IV), Vlad Bălan (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Sticla cu cerneală
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer