Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Sonia (şi bărbaţii din viaţa ei) (I)


Argentina Firuță

05.10.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
I.

LUCA
Mai e doar o săptămână până la sărbători, şi în bloc miroase deja a cârnaţi şi ţuică fiartă, a sarmale şi cozonac...
Sună telefonul, aşa că închid fereastra, iau receptorul şi îl aud pe Luca motănindu-se: Ce faci Veveriţo? Eşti singură? Pot să trec pe la tine?
Nu apuc să-i răspund, că apare la uşă. E ciufulit şi cam nespălat. Îl iau cu asalt: Cretin ori nesimţit? Cum dispari o săptămână fără să anunţi? Să nu dai măcar un telefon? Nebunule, Sonia te caută peste tot!
Se hlizeşte la mine, comentând cu răutate: Oricum, doarme în papuci! Vrei să zici că m-aţi căutat? Hă, hă, puteam să mor de o mie de ori şi tot dădeaţi chix! Fii serioasă, Nona! Cui, ce-i pasă...
Furioasă, îl lovesc cu pumnii în piept: Ce vrei să demonstrezi? Că eşti major şi nu-ţi mai pasă? Dar nu reuşesc să-l mişc. Sunt bucuroasă că tembelul a apărut şi e întreg. În timp ce loviturile mele se răresc, realizez că sunt ridicolă: Parcă ai ieşit din pădure. Pe unde ai umblat, Luca?
Întrebarea cere un răspuns imediat, dar el continuă să se distreze. Îmi pune răbdarea la încercare. Trage un scaun, se aşază şi, cu cel mai nevinovat aer din lume, îşi adună palmele a rugă, surâzând: Te rog, Nona, ai ceva de mâncare? Orice! Şi... o cafea. Te rog, o cafea adevărată...
Nu mai are nimic din aerul de motan noctambul cu care şi-a făcut intrarea. Se vede cât de colo că e lihnit şi... nedormit. Îl trimit la baie, în timp ce pregătesc gustarea şi pun de cafea. Când revine, îl întreb:
Tu eşti om serios? Ce-i cu tine? Încă nu ţi-ai revenit după dispariţia lui Petru? Ar trebui s-o susţii pe Sonia, nu să-i faci probleme. Ce tot cauţi?
Îmi răspunde în doi peri: Deh... Nu se ştie niciodată. Ce vrei să ştii? Dacă umblu după elixirul vieţii? Sau după piatra filosofală? Nu caut decât adevărul, fato... Ce altceva merită să cauţi în viaţa asta de rahat?
Încetează, Luca! De o săptămână, toată lumea e întoarsă pe dos. Nu te gândeşti la Sonia? Buti e disperată că i-a dispărut "bulgăraşul de aur", iar tu faci pe interesantul. Mai bine, spune pe unde ai umblat
...
Las-o baltă! Cui, ce-i pasă...
Eşti bolând? Asta merită Sonia, după ce l-a pierdut pe Petru? Babi e internat şi tu dispari ca măgarul în ceaţă. Ca să nu spun ca un nesimţit.
Ia mai lasă-mă, domne, cu teoria chibritului. De când mă ştiu, mama se crizează pentru orice fleac! La urma urmei sunt bărbat şi... major.
Tu eşti prost sau te dai rotund? Nu pricepi că Babi e în comă, iar tu eşti singurul ei sprijin?
I-auzi, ia... Şi-a adus aminte de mine
...
Sunt revoltată. Nu înţeleg ce l-a schimbat pe Luca în ultimul timp. E secretos, distant şi supărat pe toată lumea...
Ascultă, băiete! Crezi că dacă ai făcut optsprezece ani eşti de capul tău? Dacă eşti bărbat, nu te mai răsfăţa şi poartă-te ca atare! Fă bine şi treci la spovedanie.
Promit, Nona, dar lasă-mă întâi să mănânc, că sunt lihnit... Te roog
, şi adaugă, zâmbind dulce, n-ai cumva o tărie sau orice altceva... de băut?
Îi trântesc omleta în farfurie, umplu cana cu cafea şi îi torn apă...
Înfulecă repede ouăle şi, tacticos, îşi aprinde ţigara. Pufăie plin de importanţă, în timp ce îşi mijeşte ochii pentru a se feri de fum. Din când în când, îşi aranjează ciuful blonziu care îi cade mereu pe frunte. Încântat de licoarea dreasă cu miere şi scorţişoară, o soarbe cu înghiţituri mici. Mormăie, mai curând pentru el: Hâm! Naturală! Aşa mai zic şi eu!
Nici gând să-mi răspundă. Îl somez: Lasă prostiile, Luca! Ce-i cu tine? Unde ai dispărut o săptămână?
Râde, privindu-mă printre gene. E încântat de atenţia mea: Încă nu am ce să-ţi spun, Veveriţo! Deocamdată... investighez.
Nu înţeleg. Ce cauţi, de fapt? E secret? De ce n-ai dat un telefon, Sonia şi Buti sunt înnebunite de îngrijorare.
Încetează Nona! Te ştiam o fată isteaţă! Cui crezi că-i pasă? Sunt major? Sunt! Am serviciu? Am. Îmi văd şi de facultate, prin urmare, loaza e aranjată. Investiţia a fost bună. Restul nu mai contează
.
Să-ţi fie ruşine! Nu credeam să te aud vorbind astfel despre ai tăi.
Nu înţeleg ce s-a întâmplat între el şi Sonia, după moartea lui Petru.
Tu, Veveriţo, de ce te bagi? Eşti doar un copil... Fiecare îşi trăieşte viaţa după cum are chef şi îşi vede de propriul interes... M-a întrebat cineva dacă vreau să trăiesc în lumea asta, a lor?
Bine, Luca, dar Sonia e mama ta.
I-auzi. Când o cauţi, nu-i acasă. Urgent, are de redactat o carte; urgent are nu ştiu ce şedinţă de lucru, întâlniri cu autorii, lansări... Mereu are de făcut ceva urgent... Oricine e mai important decât mine.
Câţi ani spuneai că ai, băiete? Buti n-a avut grijă de tine? Sonia are un serviciu normal. Petru a... plecat iar Babi e în spital... Trebuie să ai răbdare, e o situaţie grea dar trecătoare. Nu trăim singuri pe lume.
Ştiu. Serviciu, şedinţe, contracte, vizite... Numai obligaţii. Relaţiile sociale cer sacrificii! Am auzit asta de mii de ori! Dar eu? Eu ce loc ocup în viaţa ei? O loază de care abia aşteaptă să scape
.
Nu înţeleg când a devenit aşa de egoist. Chiar nu pricepe momentele prin care trece familia? Şi-a adunat toate frustrările copilăriei, din anii în care a crescut cu cheia la gât şi acum... De parcă ar fi o excepţie.
Nu ştiu de ce te plângi? Majoritatea generaţiei noastre a trăit cu cheia de gât şi cu mâncarea lăsată pe calorifer. Oricum, ai stat în Bucureşti, cu bunicii, părinţii şi prietenii. În şantier, eu am fost ruptă de civilizaţie.
Şi de ce crezi că e mai puţin rău? Sonia pleacă dimineaţa şi vine noaptea, târziu! Uneori n-o văd câteva zile! Iar când suntem faţă în faţă, ne certăm imediat. Nimic din ce fac şi ce sunt nu-i place. Nu mai ştiu ce vrea de la mine... Iar tata? Unde e? Sunt o mie de lucruri pe care nu le-am făcut împreună
...Nu înţelegi ce nevoie am de el, Veveriţo!
Ai ajuns să-ţi plângi de milă, amice? Pe de o parte, te lauzi că eşti major şi pretinzi să fii luat în serios... Pe de altă parte, îi reproşezi Soniei că te neglijează şi te porţi ca un copil.
Hai, Nona, lasă analiza psihologică că nu pricepi nimic! Habar nu ai ce e în sufletul omului şi îi dai zor cu morala.
Te rog, Luca, spune-mi, care-i baiul? Te-ai îndrăgostit? Unde ai dispărut o săptămână? Promit să nu spun la nimeni! Jur! Doar ne cunoaştem de-o viaţă, nu-i aşa? Optsprezece ani înseamnă ceva
...
Pardon, luna viitoare băiatu' face nouăsprezece! Facultate. Serviciu. Armata amânată... Pricepi? Loaza e aranjată. Lipseşte însă esenţialul. Răspunsul Soniei, mereu amânat...

Nu ştiu la ce se referă. Îl privesc în tăcere. Poate are dreptate. Noi, basarabii am stat mereu împreună, oricâte greutăţi am avut. Ne-am mutat de pe un şantier pe altul, după serviciul tatei. Mie însă mi s-a părut haios. Regrete aveam doar la despărţirea de prieteni şi colegii de şcoală, dar am păstrat legătura cu cei mai mulţi. Am sute de scrisori, grupate după şantierele în care am fost şi unde mi-am făcut prieteni. Desigur, cel mai important e că l-am avut alături pe Mugur, geamănu', chiar dacă ne ciondăneam toată ziua. Şi tot mă păleşte nostalgia după duminicile în patru, petrecute în poienile parfumate de liliac şi narcise, în crângurile cu mure şi zmeură. Adevărul e că mi-e un dor nebun de Crivina. Un dor care mă ustură. Şi mă doare, pentru că m-au trimis departe, la Bucureşti.

Am uitat de Luca. Îşi trage nasul şi strănută în reprize de câte trei. Îi întind un şerveţel pe care-l ia cu un gest automat. Obrazul neras pare mai ascuţit. Acum îi descopăr cearcănele vineţii şi pleoapele umflate de nesomn. Continuă să fumeze şi îşi mai toarnă cafea. E adus de spate, de parcă ar căra o povară prea grea pentru el. Cum aş putea să-l ajut, dacă tace cu încăpăţânare? Unde o fi dispărut săptămâna asta? Ce îl frământă? Dacă tata ar fi aici, ar discuta cu el ca între bărbaţi şi poate...
"De ce zâmbeşti, Nona? Ţi se pare că sunt un caraghios? mă repede, supărat probabil că s-a încrezut într-o fâţă.
Deloc. Mă gândeam la tata. Sunt sigură că o discuţie cu el, ţi-ar prinde bine! Ar avea imediat o soluţie, un sfat...
Nu de sfaturi am nevoie, puştoaico!, ripostează cu vehemenţă. Nu de ele duc lipsă. Toată lumea se pricepe la sfaturi, pilde şi proverbe - servite la minut, ca pe o porţie de înţelepciune milenară! Mi-e lehamite.
Vrei să spui că altceva nu primeşti? Doar sfaturi şi pilde
? întreb cu subînţeles, pentru că ştiu că are libertatea de mişcare după care Geamănu şi eu am jinduit mereu. În plus, a dispus mereu de un cec consistent...
Altceva? întreabă mirat. Aa! Te referi la bani! Păi, sigur. Sfaturi şi bani! Condiţii necesare, dar nu suficiente pentru un copil, Veveriţo...
Asta-i acum! Hotărăşte-te: Rămâi copilul care se ascunde după fusta mamei, sau eşti gata să iei decizii majore pentru viaţa ta, ca adult?
Ei bine, recunosc! După dispariţia lui Petru, îmi lipseşte atenţia Soniei. Mai ales, răspunsul la o întrebare... Pentru mine, esenţială
..
Ce i-o mai trece prin cap, nebunului?, mă întreb, intrigată de privirea lui. Habar nu am la ce se gândeşte, dar am inima cât un purice:
De fapt, ce ai de gând să faci cu viaţa ta, Luca?
Tot ce vreau e un răspuns de la mama... Dar să fie adevărul adevărat
.
Habar nu am despre ce vorbeşte... Tot ce pricep este că trăieşte sub presiunea unui secret ce îl macină şi e nerăbdător să-l afle, chiar dacă nu pare pregătit să-l accepte. La ce "adevăr" se referă? Mă priveşte cu un zâmbet ironic, ştiind că tăcerea îmi aţâţă curiozitatea. Mimez indiferenţa şi ne înfruntăm, fiecare aşteptând să cedeze celălalt. E o competiţie tăcută dar tensionată. Decid să am răbdare şi îmi fac de lucru: curăţ scrumiera şi deschid fereastra, spăl ceşcuţele de cafea..., convinsă că e gata să-şi spună oful. Dar... îl aud:
Salut, Veveriţo!, în timp ce se prelinge pe hol, apoi pe scări, plutind parcă până la etajul şase... La reacţia asta nu mă aşteptam...

BABI
Chemată urgent de la Editură, Sonia l-a găsit în pat, inconştient. Primul lucru pe care l-a înregistrat a fost privirea fixată spre uşă, apoi trupul scheletic, pierdut în pijamaua în dungi. Înfiorată, a avut senzaţia că s-a rupt ceva din ea însăşi, asemenea fătului abia născut, despărţit de mamă. Deşi îl are pe Luca, acum, i se pare că sentimentele ei materne îl includ şi pe Babi... Se simte mama propriului ei părinte.
În cele din urmă a reuşit să-l interneze, după ce Salvarea i-a purtat la două spitale din sector. Nu era de competenţa lor: congestie, infarct şi diabet... I-au refuzat internarea şi l-au trimis la Dispensarul - Spital de boli nervoase, La Maioru.

Aşteptând medicul de gardă, îşi priveşte tatăl. Acum, doar biata lui inimă îl mai leagă de un simulacru de viaţă. Respiră precipitat şi ea retrăieşte senzaţia de inutilitate în faţa bolii, exact ca în urmă cu câteva luni, la patul lui Petru. Abia atunci a înţeles că oricât i-am iubi pe cei dragi, vine o clipă în care, în durere, fiecare e singur. Ideea că îi poţi apăra de suferinţă rămâne doar o iluzie, confortabilă pentru cei din jur.
Nu e sigură dacă Babi e în comă sau nu vrea să deschidă ochii. De când l-a luat Salvarea n-a mai scos o vorbă, nici măcar un geamăt! Şi-a încleştat fălcile, iar cuta dintre sprâncene pare o rană nevindecată. S-a închis în el cu încrâncenare - forma lui de rezistenţă de-a lungul vieţii. E supărat că l-a internat împotriva voinţei lui. De ce? De ce!, întreba, de fiecare dată cu disperare. Ce mai vreţi de la mine? Lăsaţi-mă să mor în casa mea! Dar cum să-l fi lăsat? O şansă la o mie dacă există, tot merită încercată. Altfel, cum ar putea ea să-l ajute? Puţin ceai, tati? întreabă, nesigură dacă vorbele ei mai ajung la el. Îi umezeşte buzele cu o batistă înmuiată în apă rece şi îi şterge fruntea. De când a fost internat, nu s-a mişcat. Cu tâmpla proptită în pernă (congestia e pe dreapta) priveşte fix spre uşă, aşteptând ceva. Sau pe cineva. Pe cine? se întreabă, supărată pe medicul care întârzie.
Durerea nu i-o poate lua, dar îi poate vorbi. Îi ia mâna şi, cu soto-voce, îi povesteşte despre trandafirii de acasă, liliac şi tufele de crizanteme, despre viţa de vie, care aşteaptă să fie curăţată. Se simte vinovată că nu l-a ţinut lângă ea. Dar cum să obligi un bărbat să te asculte - mai ales pe propriul tată - când toată viaţa a făcut doar ce a vrut el?
Totuşi, e nedreaptă cu ea însăşi. L-a salvat din trei come, nici ea nu mai ştie cum, altfel, decât prin norocul lui: a apelat la Salvare, la prieteni şi la doctori. De ce întârzie medicul? Oare, nu-i mai dă nicio şansă?
Sonia se apleacă pe fereastră, atentă la scâncetul copacilor în bătaia uşoară a vântului. Ninge cu fulgi mari, pufoşi. Iarna, când platanii şi brazii sunt plini de zăpadă, La Maioru are un farmec aparte. Conacul, un mic castel, a fost transformat în sanatoriu...

Toată lumea cunoştea legenda eroului, se pare, ofiţer în Primul Război Mondial, şi poveştile lui romantice cu Penelope moderne şi prinţi aureolaţi de gloria bătăliilor! În realitate, nimeni nu-şi amintea să-l fi întâlnit vreodată, pe Maior. Nu se ştia când sau cine inventase legenda, dar serii de adolescenţi continuau să fantazeze pe seama vitejiilor lui, sperând să revină într-o bună zi, de la Paris sau Londra, poate chiar din Brazilia, după cum se auzea pe piaţa zvonurilor.
În absenţa proprietarului misterios, parcul devenise locul de înfruntare a copiilor din cartier, încântaţi să ia parte la "Hoţii şi vardiştii" sau "Ţară, ţară, vrem ostaşi", în loc să se joace pe străzi. Adolescenţi fiind, băieţii organizau bătălii şi operaţiuni secrete, sperând ca povestea Maiorului să fie îmbogăţită, cândva, cu aventuri din cel de Al Doilea Război Mondial. În schimb, fetele se visau eroinele unor poveşti romantice - doamne şi domniţe însoţite de ofiţeri sau cavaleri, asemănători personalităţilor din filme sau din cartea de istorie -, trăind îndrăgostiri imaginare pe acea insulă verde, plină de fantasme. O lume demult apusă...

LUCIAN
Fluturi albi cad din cer, acoperind oraşul cu o mantie de catifea albă. E noaptea dintre ani şi toată lumea e pregătită de petrecere. Prietenii au plecat la schi sau la părinţi, studenţii sunt în vacanţă. Doar el se învârte printre grafice şi tabele, pregătite pentru volumul de Diapirism. E prima lui carte. Pe pereţi atârnă schiţe şi picturi realizate de-a lungul anilor, în clipe de relaxare sau în practica de vară. În aşteptarea Soniei, singur în garsoniera-Atelier, se simte rătăcit.
Întâlnirea cu fostul coleg, de facultate, Aurelian Popescu, şi vizita la Editura pe care acesta o conduce, a continuat cu o surpriză: redactorul cărţii avea să fie chiar Sonia Petrescu, o prietenă din anii studenţiei. O cunoscuse întâmplător, în urmă cu aproape douăzeci de ani, într-un grup de liceeni rătăciţi pe platoul Bucegilor, derutaţi de prima furtună de zăpadă din acel an...
La început destul de jenat, a trebuit să accepte că Sonia îi va redacta prima carte. Au avut mai multe întâlniri în Editură, apoi, la ea acasă şi aici, în Atelier...discuţii lungi, privind structura volumului, grafice şi schiţe, hărţi şi tabele cu anumite resurse rare, bine conservate. A verificat calcule, a revăzut textul şi schiţele în ultima formă, le-a tras în tuş şi a recitit concluziile. Acum, aşteaptă ultimele observaţii ale Soniei, întrucât, în primele zile ale noului an, volumul e programat în tipografie.
Fluturi albi continuă să cadă din cer la fel ca atunci, în Bucegi...
Oare, Sonia a uitat că trebuia să facă revelionul cu el? E convins că zilele petrecute cu redactarea i-a apropiat din nou. Sau, doar aşa i s-a părut lui. Oare, i-a promis această ultimă discuţie presată de planul editorial? Altfel cum să-şi explice că a dispărut? A căutat-o la telefon de zeci de ori, acasă şi la redacţie, dar n-a primit un răspuns clar. Cum să fi plecat din oraş fără un semn, la fel ca în urmă cu douăzeci de ani, după vara lor de foc? Nici acum nu înţelege ce s-a întâmplat? De ce a dispărut pur şi simplu? Ce se va întâmpla cu cartea lui despre Diapirism?

Nu îşi explică de ce, la una din discuţiile în Atelier, când stabiliseră deja grafica volumului, Sonia i-a comentat tablourile "à la Ţuculescu":
Tu, Lucian, trăieşti sub semnul paradoxului, a remarcat ea, cu o ironie care l-a rănit: Încă nu te-ai definit. Pe ce mizezi? Culoare sau Idee, ca la Camil, imaginaţie şi fantezie sau ştiinţă şi rigoare, ca om de ştiinţă ce te pretinzi? Încă te mai cauţi, domnule? Nu e rău deloc, pentru că ai multe de aflat despre tine, îşi încheiase ea tirada, zâmbind unui gând ascuns.
Mai târziu, a încercat şi un fel de analiză despre pictura lui care, vezi Doamne, ar demonstra că a rămas captivul unor fantasme ce îi afectează structura de om de ştiinţă. Comentariul ei despre imagine şi idee, culoare şi simbol în artă se încheiase, cu o replică ciudată, i s-a părut lui:
Concluzia, dragă Lucian, este că ai nevoie de o reformă subiectivă. Se vede că în toţi aceşti douăzeci de ani ţi-a lipsit ceva. Esenţial. Poate, e timpul să-ţi resetezi valorile, ca să afli ce-ţi lipseşte cu adevărat...
Era o ştampilă pe care nimeni, până la ea, nu îndrăznise să i-o pună. Ca să depăşească momentul de jenă, a râs: Ha, ha, ha! O reformă subiectivă! Ha, ha! Resetare! Draga mea, acum înţeleg de ce te alintă colegii cu apelativul "Sony"! Îmi place că nu te-ai schimbat, Sonia!
De fapt, nebunul sunt eu, că aştept o femeie despre care nu ştiu nimic de o săptămână. Şi asta, după ce a dispărut din viaţa mea douăzeci de ani. Am ajuns să-mi plâng de milă ca o demoazelă abandonată! Unde eşti, Sonia? Curând o să fie anul nou... Ai fugit în munţi sau te-ai sinucis de dorul meu... Aberez! Sunt un cretin, asta sunt! Dar siguranţa ta mă scoate din minţi. Nu aşa mi-am imaginat reîntâlnirea noastră... Nu ştiu dacă însemn ceva pentru tine. Şi nu ştiu cum să-ţi interpretez semnele? Ce caută fotografia mea, la vedere, pe pianul tău? Eşti în doliu şi, totuşi, mi se pare că flirtezi cu mine... Există o explicaţie?

Se ridică şi îşi toarnă un deget de vodcă, apoi se adânceşte din nou în fotoliu. Trebuie să vii, Sonia! Uite, beau în sănătatea ta. Ai uitat că te aştept în Atelierul magic? Mi-ai promis că îmi dezvălui o taină! Dacă te-am supărat cu ceva, îmi fac "mea culpa". În prezenţa ta, sunt confuz. Nu-mi pot controla viitorul şi mă înspăimântă ziua de mâine. Am crescut în oraşul ăsta, între ziduri de beton, sub cerul îmbâcsit de metal şi fum, şi totuşi, mă simt pierdut... Parcă nu mai înţeleg lumea. Iau ceva drept altceva, o privire directă drept sinceritate, o strângere de mână drept o promisiune, zâmbetul tău, ca pe o acceptare. Nu ne-am văzut de două decenii... dar nu ştii cât de mult doresc să mi te apropii. Crezi că mai putem reînvia relaţia noastră din acea iarnă, la Babele? Şi vara de foc? Te-am căutat, de ce ai fugit de mine?
În fotoliu, nemişcat, se concentrează asupra desenului, început în urmă cu câteva săptămâni. Îşi dă seama că i-a scăpat ceva esenţial din chipul ei... Trebuie să vii, Sonia, repetă emoţionat, convins că ea îi va schimba viaţa. Era iminent.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Sonia (şi bărbaţii din viaţa ei) (II), Argentina Firuță (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Premianţii taberei creative Scris de tine, Braşov 2019, Autori diverşi (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cum am devenit faşionistă / Good luck!, Crenguța Sandu (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Gol, Matei Şorodoc (4.7/5 - 12 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Pe când ele plângeau (IV), Vlad Bălan (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Sticla cu cerneală
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer