Mi s-a întâmplat de foarte multe ori să fiu oprită pe stradă, în metrou, pentru roluri din teatru

1. Diana Cavallioti


Ovidiu Miculescu: Rolul principal Ana în Ana, mon amour (2017), regia Călin Peter Netzer este cel care, practic, a oferit cea mai recentă consacrare Dianei Cavallioti în lumea atât de competitivă a tinerilor actori de teatru şi film din România, Premiul Gopo pentru Cea mai bună actriţă în rol principal obţinut în 2018 fiind o confirmare ca şi selecţionarea filmului pentru Festivalul de la Berlin, 2017. Putem vorbi despre o preferinţă la acest moment a Dianei Cavallioti pentru film sau pentru teatru?
Diana Cavallioti: Pentru mine teatrul nu are cum să fie într-o competiţie cu altceva. În aceeaşi măsură în care iubesc filmul, nu aş putea trăi fără teatru sau, poate că aş trăi dar nu ar fi deloc o viaţă fericită.

O.M.: Aţi lucrat cu mai mulţi regizori de film valoroşi din generaţia actuală: de la Nae Caranfil şi Anca Damian, până la Călin Peter Netzer. Dintre aceste întâlniri, a fost vreuna care a definit o modificare în traseul dvs actoricesc?
D.C.: Toţi regizorii pe care i-aţi enumerat şi chiar şi cei omişi, m-au modelat într-un fel sau altul. Prezentul meu este dovada influenţei lor asupra mea. Sunt un actor docil şi îmi place să învăţ de la cei care au de oferit dar nu cred că suntem într-o epocă unde un singur om îţi poate defini un traseu. E o opinie, nu aruncaţi cu pietre:))

O.M.: În ziua de auzi este important, ca actor, să faci televiziune sau poţi rămâne în atenţia publicului şi fără?
D.C.: Dacă ne referim la publicul larg, cel care poate nu are acces la cinematografia românească (din diverse motive) sau care nu mai găseşte bilete la teatru, da, e importantă televiziunea - asta dacă te interesează, ca actor, validarea cantitativă a publicului. Oricum ar fi, televiziunea are un rol important, dar nu principal.

O.M.: Florin Zamfirescu şi Gelu Colceag sunt cei doi maeştri care apar în biografia Dianei Cavallioti ca profesori la UNATC. Cum au influenţat perioada debutului şi există şi alte personalităţi din lumea teatrală românească despre care consideraţi că v-au marcat?
D.C.: Am spus oriunde am avut ocazia că singurul căruia îi mulţumesc pentru ce am învăţat în facultate este domnul Gelu Colceag. În doi ani de master, cât mi-a fost profesor, am învăţat ce înseamnă să exişti pe scenă şi să faci şi spectacol din asta. După asta lucrurile au început să prindă formă. Pe urmă au rămas scrijeliţi în suflet şi Sorin Leoveanu, Lazslo Bocsardi, Cristi Juncu (în ordinea în care am lucrat cu ei, urăsc clasamentele).

O.M.: Multe roluri la Metropolis, pe scene de teatru independent şi două roluri la Teatrul Mic: Madame de Merteuil în Legături primejdioase de Cristopher Hampton, după romanul lui Chordelos de Laclos "Legături primejdioase", regia Cristi Juncu, 2019 şi Karen în Ţinutul din miezul verii de Tracy Letts, regia Vlad Massaci, 2017. Ce reprezintă aceste două roluri şi ce mai urmează la Teatrul Mic pentru Diana Cavallioti?
D.C.: Rolul Karen din Ţinutul din miezul verii mi-a îndeplinit două mari dorinţe: să lucrez cu Vlad Massaci şi să fiu angajată. Am intrat deci în Teatrul Mic cu bucuria unui copil care a primit cea mai dorită jucărie si iată că imediat după am lucrat din nou cu Cristi Juncu pentru Legături primejdioase - un rol căruia îi simt greutatea, presiunea, care de multe ori mă sperie şi mă intrigă şi totuşi în fiecare seară a spectacolului găsesc curaj să ies pe scenă şi să mă joc. E o provocare.

O.M.: Corie Bratter în Desculţ în parc de Neil Simon, regia Ştefan Bănică, o piesă care sper să continue să se joace, în regim independent, Sara Hastings în Un bărbat pentru Sara, regia Claudiu Goga, de asemenea. Există o tipologie actoricească pentru care este aleasă Diana Cavallioti la acest moment sau putem vorbi despre diversitate?
D.C.: Desculţ în parc nu se mai joacă. Prefer să cred că e vorba de diversitate deşi se prea poate să mă mint singură. E clar că sunt în zona "femeilor cu tărie de caracter, vocale, pătimaşe" - o zonă confortabilă, recunosc, dar asta nu înseamnă că nu aş încerca mai mult.:))

O.M.: Dintre partenerii de scenă de până acum, ce nume sunt mai importante pentru Diana Cavallioti?
D.C.: Cu cine să încep? Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Sorin Leoveanu, Emilia Popescu? Aş putea să continui cu colegii de generaţie în aceeaşi măsură dar cred că mai avem timp să adunăm amintiri împreună.

O.M.: Este mai bine să fii actorul unui teatru de stat în România sau e preferabil să ai o carieră de liber profesionist?
D.C.: De când mă ştiu mi-am dorit să am o familie deşi, până de curând, am fost pe meterezele independentului, şi a fost frumos..... dar visul meu era altul şi acum că sunt acolo e absolut fantastic.

O.M.: Fără o consistentă carieră de televiziune, este un actor tânăr recunoscut pe stradă în România?
D.C.: Mi s-a întâmplat de foarte multe ori, (şi nu exagerez spunând "foarte") să fiu oprită pe stradă, în metrou, pentru roluri din teatru. E frumos.

O.M.: Dacă aţi putea să vă alegeţi un partener (român sau nu) pe scenă sau pe ecran, care ar fi acela / aceea? Cu cine v-ar plăcea să jucaţi?
D.C.: Sunt genul consecvent, căruia nu îi plac surprizele (atunci când e vorba de lucru), aşa că dacă aş avea puterea să aleg (doar unul), ar fi fără îndoială Sorin Leoveanu.

O.M.: Cum vă vedeţi peste 10 ani ca actriţă în România, mai mult pe scena de teatru sau mai mult în film?
D.C.: 10 ani par a fi foarte departe şi nu îmi pot imagina unde mă va duce drumul. Sper, numai de bine, şi atât cât trebuie.