Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Însemnări mediavitale

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

E important să ai cât mai multe experienţe şi cât mai diverse


Ovidiu Miculescu, un interviu cu Simona Mihăescu

29.09.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Despre un nobil act de cultură, educaţie şi... bucurie

Există printre noi oameni care cântă, dansează şi râd în hohote atunci când sufletul le e îndurerat, care plâng şi se tăvălesc pe jos în vaiete în timp ce sufletul le tresaltă de bucurie sau îmbracă astăzi personalitatea şi haina lui Richard al III-lea sau a unui revizor contabil, a Ofeliei sau a unei poliţiste înverşunate, a unui cârciumar pişicher sau a unui alegător turmentat.
Aceşti oameni trudesc zilnic, fac sacrificii mari şi ard pentru ca noi să ne... destindem! Pe scenă sau pe ecran ei intră cu toată mintea şi inima lor, talent şi multă muncă în poveşti pe care noi le asimilăm de multe ori ca pe momente de relaxare sau pur şi simplu... entertainment.
Ei îndeplinesc de fapt un nobil act de cultură, educaţie şi... bucurie. Ei, actorii.
Această serie de interviuri reprezintă un gest de mulţumire şi respect pentru ARTIŞTI.

2. Simona Mihăescu


Ovidiu Miculescu: Aţi devenit actriţă a Teatrului Mic la scurt timp după ce aţi absolvit Academia de Teatru şi Film "I.L. Caragiale". Chiar înainte de a absolvi aţi jucat în primul spectacol pe această scenă. Este mai bine să fii actorul unui teatru de stat în România sau e preferabil să ai o carieră de liber profesionist?
Simona Mihăescu: Vă răspund din condiţia de actor angajat într-un teatru profesionist şi de stat de douăzeci şi trei de ani. Da, este mai bine să fii angajat într-un teatru. Când am ales această profesie locurile la "Academia de Teatru şi Film", cum se numea atunci, erau puţine. La fel şi cele din teatru. Aşadar, generaţia mea a trecut printr-o selecţie mai dură încă de la început. Ştiu că atunci când am venit la Teatrul Mic apăreau foarte puţine locuri pentru actori în teatre. În tot acest interval nu s-au înfiinţat multe teatre noi, aşadar oferta este mică şi ca liber profesionist sunt puţine şanse să lucrezi constant. Şi, un alt argument este acela că eu cred într-o trupă stabilă, cu oameni care ajung să se cunoască şi care devin loiali şi dedicaţi locului în care muncesc. Ca într-o familie; nucleul de bază este acelaşi şi lui i se adaugă în timp şi alţi membri. Este ceva firesc. De altfel, mai toţi tinerii actori care au început în teatrul independent au dorit să intre într-un teatru de stat, să aparţină unui loc şi unei echipe şi cei mai buni au reuşit. Noi avem acum douăzeci de tineri angajaţi în ultimii doi ani.

O.M.: Cum aţi evoluat în ierarhia unui teatru de la tânără debutantă la actriţa consacrată care sunteţi astăzi, cu roluri de anvergură precum cele din ultimii ani? Ce v-a determinat să fiţi atât de fidelă?
S.M.: Am evoluat firesc, de la roluri mai mari sau mai mici, alături de mari artişti ai acestui teatru, încercând să învăţ de la ei, fiind numai ochi şi urechi, cu pasiune, multă muncă şi mult respect faţă de ei. Eu nu am venit cu un grup de colegi cum s-a întâmplat cu alte generaţii, aşadar a trebuit să mă armonizez şi să găsesc drumul meu, încercând să conving că iubesc ce fac şi că se poate conta pe mine. Cât priveşte fidelitatea mea, mie îmi place s-o numesc, mai degrabă, loialitate. Şi în momentele de criză şi oricât de supărată aş fi pe cineva sau ceva, nu abandonez pe nimeni. Nu pot, pur şi simplu. Da, sunt loială.


O.M.: Cele mai recente roluri sunt destul de diferite: Regina Maria în Regina Maria - jurnal de război după volumele de memorialistică "Maria, Regina României- jurnal de război", ediţiile îngrijite de istoricul Lucian Boia, regia Ştefan Lupu şi Agrafena Alexandrovna Svetlova / Gruşenka în Karamazovii de Horia Lovinescu şi Dan Micu, după romanul "Fraţii Karamazov" de F.M. Dostoievski, regia Nona Ciobanu. Ce ne puteţi pune despre aceste partituri actoriceşti, prin ce au fost ele mai ele solicitante şi ce satisfacţii oferă?
S.M.: Aţi dat două exemple din cele mai recente premiere. Par diferite, poate chiar sunt la prima vedere, dar au şi multe lucruri în comun; pasiune, forţă, curaj, credinţă, iubire, suferinţă, puterea de a îndura, demnitate. Sunt nişte eroine: atât Regina Maria, cât şi Grusenka. Pentru amândouă am lucrat cu pasiune, cu diferenţa că pentru Grusenka am fost aleasă, iar pe Regina Maria am ales-o eu. Totul a fost foarte organic. Sau poate că, totuşi, m-a ales ea pe mine. Cine ştie?!

O.M.: Rolul Reginei Maria este un subiect de care aţi fost aproape de la început sau pe care l-aţi descoperit pe parcurs?
S.M.: Nu ştiam despre Regina Maria foarte multe lucruri, nu pe cele esenţiale. Le-am descoperit absolut întâmplător, deschizând Jurnal de război, într-o librărie. În scurtă vreme am realizat că vreau să ştiu mai mult şi mi-am dorit să fac cunoscut ce am descoperit, cu mijloacele mele artistice, publicului. Am crezut mult, total, în acest proiect şi a ieşit. Credinţa e totul!


O.M.: Ce opinie aveţi despre repertoriul actual al Teatrului Mic şi despre proiectele pe care le dezvoltă în ultimii ani?
S.M.: Eu am avut bucuria să fac două dintre cele mai dragi roluri ale mele şi mai ales să iniţiez un proiect pentru care am primit încredere din partea conducerii teatrului, multă susţinere şi pentru asta le mulţumesc. Aşa trebuie să fie. Cu muncă, dăruire, iubire, încredere.

O.M.: Care sunt spectacolele din ultimele stagiuni ale Teatrului care vă plac cel mai mult?
S.M.: Poate cea mai mare performanţă am avut-o în 2018 când am fost prezenţi la Festivalul de la Sibiu cu trei spectacole. Personal am simţit asta ca pe o mare victorie, participând cu spectacolul Karamazovii. În aceşti ani am simţit că ne-am pus din nou pe "harta teatrelor". Karamazovii, Deşteptarea primăverii, Ţinutul din miezul verii, Regina Maria - Jurnal de război, Familia Jeleznov, Apa vie sunt primele titluri care îmi vin în minte şi care au fost ca o locomotivă pentru toate celelalte. Cred foarte tare că fiecare spectacol bun atrage după sine şi alte spectacole bune. De aceea trebuie să ne bucurăm de un spectacol bun, chiar dacă nu jucăm în el. Să ne bucurăm pentru teatru, pentru colegi, pentru viitor, pentru cei mai tineri care au şansa sa facă parte dintr-o poveste frumoasă. Avem cumva o datorie faţă de noi toţi să construim lucruri durabile.

O.M.: Din rolurile de teatru jucate, există unele pe care le consideraţi repere în cariera dumneavoastră?
S.M.: Am făcut câteva roluri interesante, care mi-au plăcut şi mi-au dat bătăi de cap dar mi-au adus şi satisfacţie. Cred că rolurile din care am învăţat mult şi care m-au obligat să fac salturi în profesia mea, contează. Toate au fost frumoase, dar în special cele despre care am vorbit deja.

O.M.: Dintre regizorii de teatru cu care aţi colaborat, care consideraţi că a ştiut să descopere, să pună în valoare mai mult din potenţialul Simonei Mihăescu?
S.M.: De la fiecare regizor am învăţat ceva şi sunt convinsă că fiecare întâlnire ne este dată cu un scop şi înseamnă ceva pentru noi, atât în plan profesional, cât şi spiritual. Dan Micu, Radu Penciulescu, Cătălina Buzoianu, Nona Ciobanu, Alexandru Dabija, Gelu Colceag, Sanda Manu, Ştefan Lupu, toţi au lăsat o urmă în existenţa mea.


O.M.: În ziua de azi este important, ca actor, să faci televiziune? Sau poţi rămâne în atenţia publicului şi fără? A existat perioada Acasă TV, de ce v-aţi îndepărtat de televiziune?
S.M.: E important să ai cât mai multe experienţe şi cât mai diverse. Televiziunea îţi aduce notorietate, mai mult decât orice altceva. Intri greu în conştiinţa publicului şi ieşi uşor, dar dacă faci lucrurile cât poţi tu de bine, ai şansa să rămâi totuşi în memoria publicului şi după trecerea anilor. Eu am devenit cunoscută datorită colaborării cu postul Acasă, pentru care am lucrat şaisprezece ani, de când s-a deschis şi până când nu a mai făcut propriile producţii (din nou, fidelă). A fost o experienţă foarte importantă, am muncit mult, dar şi azi, oriunde merg, primesc o apreciere, un compliment în legătură cu ceea ce făceam. Şi asta mă bucură enorm. Recunoaşterea muncii mele. E o şansă.

O.M.: Apariţia în telenovele afectează percepţia publicului faţă de acelaşi actor văzut pe scena de teatru?
S.M.: Telenovela este o producţie artistică, uneori de foarte bună calitate, alteori mai puţin, dar asta se întâmplă şi la film şi la teatru. Nu cred că afectează imaginea actorului. Dacă faci cu credinţă şi nu te trădezi. Asta poate să se vadă şi să afecteze: când nu-ţi place, şi totuşi faci. Atunci eşti pe lângă drum şi se vede.

O.M.: Aţi făcut film, mai mult la începutul carierei. A fost un traseu care v-a interesat mai puţin sau pur şi simplu aşa au curs lucrurile?
S.M.: Am început cu filmul, a fost prima apropiere de profesia asta. Am făcut câteva filme chiar înainte de a fi studentă. Se pare, totuşi, că există o prejudecată a cineaştilor în legătură cu cei care fac televiziune. Apare un soi de neîncredere. De multe ori mi s-a spus asta. Dar, privind acum în urmă, cred că nu e chiar aşa şi că ăsta a fost drumul meu până acum. Poate în viitor voi face mai mult film. Oricând se poate întâmpla. Sunt optimistă.

O.M.: Alexandru Repan este numele profesorului care apare în biografia Simonei Mihăescu. Există şi alte personalităţi din lumea teatrală românească din generaţia "clasică" despre care consideraţi că v-au marcat?
S.M.: Alexandru Repan, Mitică Popescu şi Victor Ştrengaru au fost profesorii mei. Îi respect şi îi iubesc şi le sunt recunoscătoare pentru tot ce au făcut pentru mine. I-am enumerat mai sus şi pe regizorii care m-au marcat. Aş adăuga-o şi pe Elisabeta Bostan, cea care m-a distribuit prima oară într-un film când aveam şaptesprezece ani, pe Nona Ciobanu cu care am lucrat cel mai mult, pe Dan Micu şi Leopoldina Bălănuţă care m-au angajat la Teatrul Mic, pe colegii cu care am lucrat cel mai mult pe scenă şi pe toţi cei din spatele scenei pe care îi respect. Toţi sunt în inima mea.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer