Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

A(-)Casă


Bogdan Ghiu

22.09.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"Acasă" este, alături de "om" şi de "lume" (nu întîmplător am ales aceste cuvinte), unul dintre cele mai vagi, mai fals evidente, mai fals de la sine înţelese, deci unul dintre cele mai ne-chestionate şi mai ne-analizate concepte ale lumii contemporane, şi, poate tocmai de aceea, unul dintre cele contradictorii, mai frămîntate şi mai conflictuale chiar. Cu toţii credem că ştim ce spunem atunci cînd spunem "acasă", şi poate tocmai de aceea folosim acest termen în contexte care de multe ori se exclud, fiind angajate implicit în dispute de maximă violenţă.
 
"Acasă" este, evident, casa, casa proprie (dacă se poate "pe pămînt" şi în proprietate), dar cu toţii vrem să ne simţim peste tot (deci nu doar strict "acasă"), oriunde, printre străini şi în spaţiul public, în timpul liber şi în locurile în care ne desfăşurăm activitatea (re)productivă, "ca" acasă.
 
"Acasă" este înainte de toate o senzaţie, un sentiment, şi noi vrem să avem sentimentul de "acasă" oriunde, pretutindeni. "Acasă" este posibilitatea cvasi-paradisiacă, amniotică, de relaxare în mediu controlat: de vacanţă.
 
Se întîmplă însă, tragic, că dorinţa şi voinţa de "acasă" să nu genereze viziunea (măcar) a unei lumi comune, în care cu toţii să putem simţi "(ca) acasă", ci "acasa" fiecăruia să dorească să excludă, să elimine "acasa" altora. Lumea poate însemna "acasă" doar pentru unii. Pe ceilalţi nu mai vrem nici măcar să îi tolerăm ca pe nişte rude sărace. "Să plece!" Sau, şi mai bine, să nici nu vină. "Să stea (să se ducă) acasă la ei!"
 
În fosta "casă comună a Europei", care a ştiut să celebreze ca pe un eveniment epocal căderea, cu exact treizeci de ani în urmă, a Zidului Berlinului ridicat, absurd, în mijlocul casei, fluxurile migratorii, de refugiaţi izgoniţi, azi, de acasă (în înţeles strict şi dur) şi obligaţi să plece în căutarea unui acasă de substituţie nu mai au loc: nu ne putem simţi "acasă" chiar cu toţii, claie peste grămadă! După căderea zidurilor interioare care desfigurau "acasa", e nevoie de inexpugnabile ziduri (sau măcar garduri) exterioare, care să împrejmuiască "acasa" noastră, legitimă, de dorinţa lor de "acasă", care nu ne priveşte. La treizeci de ani de la înţeleapta dărîmare a Zidului care a demolat, nu a construit Europa, din rămăşiţele lui pe care le-am păstrat ca pe nişte moaşte ne apucăm, din nou, să construim ziduri mai mici, dar cu atît mai distrugătoare.
 
În loc să devină (cum ar spune Peter Sloterdijk), o bulă comună, globul nu este decît spaţiul de mişcare şi de proiectare a bulelor individuale de "acasă".
 
Între proprietate şi ospitalitate, închidere şi deschidere, care sînt "zidurile" conceptuale ale sentimentului de "acasă", azi, mai cu seamă aici, "la noi", în Centrul, Estul şi Sud-Estul Europei, zonă care, în mare parte, pare a ţine cu tot dinadinsul să tragă uşa după el şi să o blocheze, ca nimeni altcineva să nu mai poate să pătrundă "acasă"?
 
Şi, pe de altă parte, cît de "acasă" ne simţim, azi, în lumea globalizată, doar aparent comună şi împărtăşită? Dar în spaţiul public "de acasă", printre necunoscuţii "de acasă"? Doar "acasă" să mai însemne, astăzi, acasă?
 
Trienala East Centric îşi propune să reflecteze (reflectînd critic asupra lor) modurile în care arhitectura acestei zone europene de delimitare a lui "acasă" face faţă acestor presiuni devenite tectonice, ajutînd la construirea - sau deconstruirea - sentimentul contemporan de "acasă".  
 
*
 
Aşa scriam în septembrie 2017, într-o primă şi extrem de preliminară încercare de a circumscrie conceptul a ceea ce, acum, se dovedeşte, o spun din capul locului, cea mai bună, cea mai consistentă, cea mai aventuroasă şi mai plină de neprevăzut ediţie a Trienalei East Centric dintre cele trei care au avut loc pînă în momentul de faţă. Semn că, atunci cînd ne-am oprit asupra acestei teme, am nimerit în plin, adică în, poate, principalul punct nevralgic al lumii noastre, de aici, din Centrul, Estul şi Sud-Estul Europei, una dintre zonele cele mai frămîntate ale lumii, reprezentativă (şi poate chiar profetică), şi prin aceasta, pentru întreaga lume actuală.
 
O Odisee şi o Utopie: Odiseea Casei (a clienţilor şi a arhitecţilor, cu infinita lor pluralitate de proiecte şi de proiecţii), pornită în căutarea (realizarea, atingerea, găsirea şi regăsirea) lui Acasă, marea tensiune (care ar putea rezuma Omul) dintre Casă şi Acasă, un drum care pare o reîntoarcere dar care nu este, poate, decît o nesfîrşită derivă, un imens ocol, creator însă, prin însuşi conturul pe care-l descrie, de lumi şi istorie. Aşa se poate citi expoziţia de faţă, şi aşa, rapid, o voi citi şi eu. O expoziţie de lucru. La lucru, deci!

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer