Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

La Chişinău


Augustin Ioan

01.10.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Pentru al doilea an la rând, Aurelia Carpov, şefa departamentului de arhitectură din cadrul Universităţii Tehnice a Moldovei, m-a invitat la Chişinău să le fac studenţilor în arhitectură un curs de trecere în revistă a tot ceea ce ar trebui să fie ştiut după şase ani de şcoală, de la cultura arhitecturală elementară (tratate, concepte fondatoare, metodologie - au vrut să insist pe estetica arhitecturii, dar nu m-am lăsat şi le-am mai prezentat încă vreo patru) până la noile ştiinţe din paradigma complexităţii, parametricism şi metode de proiectare bottom-up. Cât să spui în cinci zile ca să fie inteligibil şi, în sensul cel mai elementar, memorabil, adică să nu se fi şters deja din RAM-ul tinerilor colegi? Apropo, tema memoriei am discutat-o, sper, obsesiv, ţările noastre fiind, vai, locuri propice pentru ravagiile puterii şi pentru comemorare. Dar şi vinul e memorabil şi s-a făcut iar...


Unde ne-am aflat pe terenuri diferite? În primul rând, chiar pe metoda de predare: eu propun o temă, pe care o tratez hermeneutic şi, de când e wireless în sălile de curs, îi pun pe studenţii înşişi să caute şi să vadă exemplele discutate. Vechea formulă, cu lumina stinsă, profesorul care-şi recită monoton litania şi studenţii dorm, sau sunt, oricum, decuplaţi de la discurs, de fapt, de la orice, este moartă. Dacă profesorul pune vreun powerpoint cu idei principale, ei le fotografiază şi, evident, nu se uită vreodată din nou pe ce-au fotografiat. Eu prefer să îi angajez în discuţie, cât va mai funcţiona şi metoda asta, ba chiar am un curs de semestru unde jumătate din timp ei fac prezentări (ocazie cu care se văd curioşii interesaţi, conformiştii şi cei realmente slabi), iar eu structurez şi concluzionez în cealaltă jumătate. Aici, angajarea în comunicare a fost foarte aproape de zero şi nu cred că i-am convins că abilităţile de comunicator şi negociator sunt la fel de importate pentru un arhitect ca şi ştiinţa cu care clăpăcesc la computer. Nu ştiu ce efect am avut cu toate poveştile mele. Singurul meu criteriu de control era scânteia din ochii lor, când predau. Dacă înţelegerea se produce, e strălucitoare. Când nu...

În fine, mă bucur să îi revăd pe Aurelia şi pe soţul ei de fiecare dată. Aurelia mi-a fost colegă de suferinţă cât ne-a durat doctoratul în arhitectură la Bucureşti şi s-a specializat în Art Nouveau-Sezzesion-Jugendstil, cu accent pe chiar zona răsăriteană, îndeosebi pe Cernăuţi. A ridicat nivelul diplomelor şi al cursurilor invitând profesori dinafară în jurii şi la catedră. Are câţiva colegi care îi înţeleg eforturi, în primul rând prodecanul Sergiu Tronciu. În plus, este, ca mulţi prieteni de acolo, de o ospitalitate dezarmantă.

Vă mulţumesc, prieteni dragi din Chişinău, viitori şi străvechi colegi.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer