Cealaltă faţă a poveştii - Conchistadorii prin ochii aztecilor

Citiţi un fragment din această carte..


Nu ştiu ce pasiuni şi curiozităţi aţi avut voi în adolescenţa, dar eu recunosc că eram fascinată de civilizaţiile precolumbiene. Vara stăteam şi citeam despre azteci, mayaşi, tolteci şi incaşi visând şi sperând că poate într-o zi o să văd şi eu Machu Picchu şi toate celelalte minunăţii ale civilizaţiilor de dincolo de ocean. Cărţile apărute la editura Meridiane îmi erau cele mai bune prietene şi, de acolo am aflat de cronica lui Bernal Diaz del Castillio, Adevărata istorie a cuceririi noii Spanii, pe care am devorat-o pe nerăsuflate. A fost unul dintre primele mele contacte cu o sursă directă şi mi-a plăcut tocmai datorită autenticităţii, a prezenţei sentimentelor şi a faptului că autorul descrie evenimente pe care le-a trăit personal fără a simţi nevoia glorificării inutile a lui Cortes şi fiind de multe ori ironic şi direct. Este, dacă vreţi, o incursiune în mintea unui conchistador versat, o istorie care descrie prăbuşirea unui imperiu şi, de ce nu, ciocnirea a două civilizaţii.

Diaz descrie obiceiurile barbare ale aztecilor, dar şi dezgustul conchistadorilor în faţa sacrificiilor umane practicate de adversari, bogăţiile pe care li le oferă ca ofrandă Montezuma, dar şi lăcomia şi duplicitatea spaniolilor. Este o lectură fascinantă la care se adaugă acum şi cealaltă faţă a poveştii prin volumul apărut la editura Corint şi intitulat Conchistadorii prin ochii aztecilor. Antologie de texte indigene. Istoria oficială este scrisă de învingători, dar aproape întotdeauna ajung până la cititorul atent ecouri şi frânturi ale poveştii spuse din perspectiva celor învinşi. Povestiri, cântece, lamentaţii, pietre funerare şi, în cazuri norocoase, cronici ascunse sau trecute cu vederea aruncă o lumină nouă şi de multe ori deloc măgulitoare asupra învingătorilor. Este şi cazul conchistadorilor care au cucerit şi distrus Imperiul Aztec.

Volumul coordonat de Miguel Leon-Portilla, unul dintre cei mai apreciaţi şi importanţi cercetători ai Mexicului precolumbian, are la bază cele 12 documente scrise sau pictate aparţinând indienilor americani care s-au păstrat până astăzi. Documentele, deşi nu au aceeaşi vechime, reuşesc să prezinte cititorului impresiile pe care şi le-au format populaţiile nahua despre Conchistă şi spanioli. Cele mai vechi documente sunt sub formă de cântece de jale şi descriu ultimele zile din Tenochtitlan, durerea şi şocul înfrângerii. Codex Florentinus este relatarea indigenă cu cele mai multe detalii ale Conchistei şi cuprinde însemnări despre semnele rău prevestitoare de dinainte de venirea spaniolilor până la unul dintre discursurile lui Cortes prin care acesta cere, evident, predarea aurului de către nobilii locali. Acestor surse li se adaugă relatări scurte ale indigenilor, relatări ale aliaţilor băştinaşi ai lui Cortes şi câteva manuscrise mai scurte. Toate compun o istorie a celor învinşi, vorbesc despre catastrofa unui lider slab, despre credinţa în zei care rămân muţi şi indiferenţi în faţa suferinţei credincioşilor, despre primul contact cu oameni, animale şi lucruri nemaivăzute. Astfel, un om sărman, spune cronicarul, a adus prima ştire despre sosirea străinilor:
"Stăpâne şi rege al nostru, iartă-mi îndrăzneala. Eu sunt din Mictlancuauhtla. Când m-am dus pe ţărmurile mării celei mari, am văzut un munte mic, care plutea în mijlocul apei şi care venea încoace şi nu atingea ţărmul."

Cronicile mai vorbesc despre înfăţişarea străinilor, despre animalele ciudate pe care le călăresc - un fel de cerbi uriaşi fără coarne -, despre armele de foc care fac solii să leşine din cauza zgomotului pe care îl produc şi despre câinii lor mastifi care sunt enormi, cu urechi atârnate şi lungi, cu ochi de un galben aprins şi care scapără scântei şi foc. Şi mai descrie cronicarul şi darurile bogate pe care le primeşte Cortes de la soli şi care îi stârnesc lăcomia şi imaginaţia. Masacre, bătălii purtate cu ferocitate şi duritate de ambele tabere, asedii şi sacrificii umane, foametea şi bolile sunt parte a istoriei scrise de cei învinşi. Cititorul simte printre rânduri resemnarea celui care consemnează trecutul şi gustul amar al înfrângerii. Montezuma se arată slab şi lipsit de voinţă, incapabil de a-şi apăra poporul şi imperiul. Zeii sunt întrebaţi dacă şi-au condamnat adoratorii şi sacrificiile umane sunt consemnate cu seninătate pentru că erau parte integrantă din cultura războinică şi neîndurătoare a aztecilor.

Cartea apărută la Corint este o mică bijuterie necesară oricărui cititor interesat de lumea precolumbiană, de Imperiul aztec şi de modul în care conchistadorii au fost văzuţi de indigeni. Este o lectură fascinantă, destul de facilă - poate cu excepţia denumirilor oraşelor aztece, care ne aduce aproape un mod de gândire diferit, necreştin, străin, dar în acelaşi timp familiar prin durerea şi disperarea pe care le transmite. Înţelegem citind astfel de relatări directe că uimirea şi teama în faţa necunoscutului sunt sentimente umane universale, că lăcomia, curajul şi lipsa de caracter nu se exclud, că imperiile sunt trecătoare şi că, cei care le conduc ar trebui să fie atenţi la nemulţumirile celor supuşi pentru că, de cele mai multe ori de acolo vine trădarea.