Cîteva întrebări la Iaşi

Cristina Dragnea: Sunteţi profesor, arhitect şi scriitor. Ce legătură ar putea exista între aceste profesii?
A.I.: Cum ştiţi, nu sunt singurul, la fel e şi Alexandru Andrieş (şi cantautor, în plus, dar din vreo două se pensionează), dar şi, mai tânăr decât mine, Mihai Duţescu. Asta dacă vă referiţi la scriitor în sensul de poet; altfel, ca autor de text de(spre) arhitectură, chiar sunt mulţi colegi în toate şcolile de arhitectură, nu doar la UAUIM Bucureşti. Legătura dintre arhitect şi scriitor, în acest al doilea sens, este aceea că gândirea arhitecturală, care trebuie să preceadă proiectarea propriu zisă, poate şi trebuie consemnată în scris, exact în ideea predaniei, a predării către ceilalţi (prin profesorat, dar mai ales prin mentorat). Cărţile mele de arhitectură sunt destinate în primul rând studenţilor cu care NU ajung în contact, minţilor - nu doar arhitecturale - care ar putea fi intrigate, fascinate de o idee, de un concept, de o referinţă.

C.D.: Cu prilejul sosiri dumneavoastră în "oraşul celor şapte coline" aş dori să vă întreb: cum este Iaşul din punct de vedere arhitectural?
A.I.: Iubesc Iaşii, vin cu drag de câte ori sunt invitat, la şcoala de arhitectură (tot mai rar) sau, ca acum, la UMF. Este complet diferit de Bucureşti (asta e o calitate în sine...); cât despre coline, şi Tulcea, oraşul copilăriei şi adolescenţei mele, tot pe şapte e, ca să nu mai spun de Roma. Pregnanţa şi calitatea monumentelor medievale din centru, imediateţea târgului rurban, proximitatea mănăstirilor dimprejur fac, cu toatele, din oraşul dvs o capodoperă melancolică şi elegantă, dar, în acelaşi timp, faptul că e oraş universitar îl face să pulseze, vital şi ocupat.

C.D.: Proiectul Curtea de Argeş, pentru care aţi fost răsplătit cu premiul "Duiliu Marcu" al Academiei Române în anul 2017 a fost cum spuneaţi în alt interviu: "o conjuncţie fericită de factori". La ce vă referiţi mai exact?
A.I.: E simplu: Casa Regală căuta, în 2007, un (alt) arhitect pentru o necropolă regală, eu eram pregătit, după ce câştigasem singurul concurs naţional organizat pentru Catedrala Patriarhală, să proiectez, vorba baladei, altă mănăstire pentru pomenire, iar ÎPS Calinic, înaltul ierarh al locului, voia o catedrală nouă, unde să strămute moaştele sfintei copile de acolo către spaţiul public al urbei (erau în paraclisul palatului episcopal, făcut de Lecomte de Nouy, care v-a făcut şi dvs mândreţe de Sf. Nicolae Domnesc, în centrul Iaşilor, chiar lângă megamall-ul care v-a fagocitat centrul şi viaţa publică). Şi, ani mai târziu, în 2016, Regina Ana, apoi, în 2017, Regele Mihai, acum, pe 19 octombrie 2019, Regina Mamă Elena, s-au adăugat membrilor dinastiei române care se odihnesc deja la Curtea de Argeş (regele Carol I şi Regina Elisabeta, regele Ferdinand şi Regina Maria, dar şi Regele Carol II).

C.D.: În 2007 aţi primit titlul de licenţiat honoris causa în teologie ortodoxă la Centrul de Studii Ortodoxe Tradiţionale (CTOS) din Etna, California. După părerea dumneavoastră cât de uşor este să îmbini arhitectura şi religia?
A.I.: Da, după concursul câştigat pentru catedrala patriarhală (2002) şi după apariţia la CTOS a cărţii mele Sacred Space (2003), colaborarea începută la Bucureşti cu ÎPS Chrysostomos de Etna a continuat. Acum predau un curs de spaţiu sacru şi arhitectură religioasă la SPOTS (seminarul lor teologic). Ca să revin la întrebare, referinţe cu privire la simbolistica arhitecturii creştine găsim în primul rând în textele de teologie, în Scriptură şi la Sfinţii Părinţi, deci, greu/uşor, nu contează, cele două domenii conlucrează. Apoi, lăcaşul de cult e teologie înzidită, după cum iconografia e teologie în imagini, ele adăugându-se şi augmentând teologia în sensul de text, de predanie rostită.

C.D.: Înainte de toate aceste profesii este omul simplu. Cum arată o zi de duminică pentru dumneavoastră?
A.I.: Depinde. Dacă sunt acasă, la Bucureşti sau la Sinaia, mă trezesc la 5 invariabil, fac cafeaua, apoi plimb căţeluşa familiei, Bonnie (sora lui Clyde). Dacă, între timp, se va fi trezit şi soţia, pregătim micul dejun. Dacă nu, îmi fac emailul şi mă mai pun la punct cu mesajele de social-media. La Bucureşti sau la Sinaia, trecem pe la biserică (Sf. Ştefan / Cuibul cu Barză, respectiv biserica Mănăstirii Sinaia), facem piaţa la Matache sau la vreun supermarket. Uneori, la prânz, ne vizitează soacra mea şi povestim câte-n lună şi-n stele (adică eu ascult). După amiezele de duminică fie ne pregătim cursuri sau conferinţe sau ce mai e de scris (rubrica mea, 4SPACE, pe www.liternet.ro, din 2004 apare marţea şi trebuie scrisă duminica), citim, ascultăm muzică, vedem un film, apoi, ori de câte ori putem, cinăm cu ceva special de mâncare şi vin pe potrivă şi ne povestim săptămâna. Mai rar, mergem la teatru sau la concerte. Eu citesc şi ascult muzică absolut invariabil o oră înainte de culcare. Nimic spectaculos, deci.

C.D.: Cu cine este mai uşor de lucrat, cu poetul, arhitectul sau profesorul Augustin Ioan?
A.I.: Sunt low maintenance, cum spun americanii, adică nepretenţios. Studenţii spun că sunt sever, ceea ce poate fi adevărat, întrucât cer mult de la mine şi de la ceilalţi. Dar, altfel, sper că nu sunt un om dificil nici în spaţiul public, nici în cel privat.

C.D.: Un sfat pentru viitorii arhitecţi? Dar pentru viitori scriitori?
A.I.: Să se cultive pe sine, să fie curioşi, imaginativi şi îndrăzneţi. Banalităţi: să se străduiască să augmenteze scânteia genetică oferită de părinţi, devenind cea mai bună versiune de sine posibilă în timpul care ne este dat.

C.D.: Ce înseamnă pentru dumneavoastră experienţa trăită în Dakar?
A.I.: Aici v-ar răspunde mai bine soţia mea, care a fost cinci ani ambasador rezident la Dakar în nouă ţări africane, apoi încă cinci în Maroc şi Mauritania. Eu doar am vizitat-o de sărbători. Am descris această experienţă în cartea mea recentă, Bucureştii.Lumea, de la Editura Paideia, vă invit la lectură acolo sau la rubrica de pe www.liternet.ro deja pomenită.

C.D.: În încheiere aş dori să îmi spuneţi o persoană care v-a marcat existenţa şi de ce?
A.I.: Una singură? Nu pot simplifica atât, dar v-aş spune că, după părinţi, soţie, soră, adică familie, vin mentorii pe care i-am avut, încă îi mai am pe unii (dar îmi sunt, acum, prieteni). Instituţia mentoratului, quasi-absentă la noi, e strict reglementată în SUA. Vă rog, faceţi efortul de a vă găsi un mentor, o persoană cu care sunteţi compatibilă intelectual, pe care o preţuiţi şi care vă poate pilota eficient în devenirea voastră cât sunteţi fragezi încă - şi profesional şi cultural şi emoţional. Mai mult despre mentorii mei, de asemenea în 4SPACE, unde găsiţi, de altfel, cam tot ce am scris, mai puţin câteva cărţi, precum şi cartea mea digitală Poverism/Pentru reîncreştinarea zidirii şi antologia tuturor textelor mele poetice publicate, Praf&Pulbere. Cărţile se pot descărca gratuit. Vă invit să mă descoperiţi.

(Cristina Dragnea este studentă anul al II-lea, Jurnalism, Iaşi)