Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Sticla cu cerneală

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Sensul vieţii în octombrie


Ana-Maria Androne-Bouman

17.10.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
- Mami, vino la poartă că te aşteaptă cinci fantome.

Nu ai cum să nu te duci, vine după tine şi te scoate din fundul lumii ca să mergi unde are ea treabă cu tine. Mă duc deci. Vorbesc cu cinci fantome la poartă, le invit în curte, ele refuză şi îşi văd de drum. Le urez drum bun mai departe, la fel face şi Copilul Mic şi plecam înapoi în casă.

E octombrie, soare mult şi frig convingător. Sunt în pijamale încă, deşi e 11 dimineaţa. Ciufulită. Am ieşit din nou din casă, să pregătesc la bucătăria de vară micul dejun pentru fete. Cu greu conving Copilul Mic să nu iasă iar după mine. Învârt cu lingura în borcanul cu dulceaţă, făcută în vara asta. Aud ciocănit la poartă. Nu e deschis? Este. Ies mirată şi mă uit spre drum. Văd capetele a doi bărbaţi înălţându-se deasupra porţii.
- E deschisă poarta, intraţi!
- Veniţi dumneavoastră, că avem o treabă.

Nu sunt fantome, sunt oameni. Şi pentru că sunt oameni, în drum spre ei mă gândesc că nu e cea mai potrivită ţinută pentru a primi o vizită. Din greşeală am plecat şi cu lingura de dulceaţă după mine. Ajung la poartă şi anunţ din mers:
- Tata nu e acasă, să ştiţi.

Nu mai am demult opt ani şi totuşi anunţ nişte străini care ciocănesc cu o piatră în poartă că tata nu e acasă. Zâmbesc singură când mă aud. Noi nu locuim aici, suntem acasă la părinţi, dar tata nu e acasă, vreau să adaug. Dar nu e nevoie. Unul din bărbaţi, un tânăr cu voce joasă şi pulovăr gri, îmi zice:
- Doamnă dragă, noi suntem doi voluntari de la Cluj.

S-au rătăcit şi vor să ştie unde e gara, mă gândesc. Le e foame. Vor bani pentru un caz.
- Am venit aici, în satul dumneavoastră frumos cu oameni gospodari, să vă întrebăm despre sensul vieţii. Care credeţi dumneavoastră că este cheia fericirii.

Îmi picură dulceaţă din lingură. Deci nu despre gară, hrană sau bani este vorba. Sunt în pijamale, nepieptănată şi deşi octombrie are soare, e frig. Alţii s-ar simţi străbătuţi de un fior de inteligenţă la temperatura asta, în faţa acestor întrebări. Eu nu. Îmi îndrept coloana şi răspund ca la dirigenţie, cu lingura în aer:
- Iubirea.
Şi zâmbesc.
- Iubirea. Mda. I-am întrebat şi pe consătenii dumneavoastră. Aţi răspuns bine. Unii au zis respectul. Este respectul cheia fericirii in familie? E respectul sensul vieţii?

Ezit. Cum să nu fie? Dar am zis deja iubirea. Mai pot să zic acum respectul? N-o să pară că renunţ la idee, dacă accept acum că şi respectul poate fi? Nu o să par nesigură pe conceptele mele?
- Evident, poate fi. Dar derivă din iubire, zic eu ferm şi îl încui ca la Fazan. Sau ca atunci când mă prinsesem că poţi salva impresia că eşti tâmpit dacă foloseşti un neologism.
- Respectul e important!

Acum îl văd si pe celălalt voluntar. E trecut de 45 de ani, e scund, grăsuţ şi îmbrăcat în gri. Aprobă din cap cu un fel de tristeţe tot ce spune voluntarul tânăr şi repeta ultimul lui cuvânt, ca şi cum ar apăsa pe o pedală.
- Se întâmplă să vă gândiţi la moarte? La ce înseamnă viaţa, rostul nostru pe pământ? Ce valori transmitem copiilor? Uite, avem aici un pliant, e important, ne vorbeşte despre respect, cheia fericirii, sensul vieţii.
- Sensul vieţii, pedalează şi voluntarul secund.

Îmi dau un pliant cu un desen: o mamă, un tată şi nişte copii, toţi veseli, cu gura deschisă. Probabil vorbesc. Pliantul seamănă cu reclama la medicamentul acela antidiareic pe care ni-l tot dădeau diverşi pe plajă astă vară, la mare.
- Când vreţi să vorbiţi de viaţa de dincolo, de valorile pe care le transmitem copiilor, de sensul vieţii, să sunaţi la numărul de pe pliant, zice tânărul voluntar.
- Sunaţi. Pentru sensul vieţii, face high-light-uri verbale voluntarul tomnatic.

Prin sat bate vântul. De pe treptele casei ne urmăreşte tanti F. Satului nu îi scapă nimic.
- Ce zice, mamă?

Voluntarii întorc capul, fără nicio modificare de expresie.
- Suntem doi voluntari de la Cluj şi am venit să vă întrebăm care credeţi dumneavoastră că este sensul vieţii, strigă ei peste gard.

Vântul e un mesager. Mesagerul poartă vorbele lor peste nuci, peste nuiele, pe spatele pisicii care traversează uliţa.
- Dar nu v-ar fi ruşine?! Spurcaţilor! N-aţi mai găsit sex de la Cluj până la noi? Sexul vieţii?? Auzi la ei! Perverşii! Taman la noi la Măgura s-au gândit ei să întrebe din poartă în poartă despre toate porcăriile. Spurcaţilor!

Strigătele ei antamează satul ca la uliu. Răsar capete mirate pe la alte case şi privirile se transformă în săgeţi indiene. Nu strigă nimeni hiaa-hiaa ca atunci când unuia i se pare că ulii mari ameninţă gospodăriile şi toţi oamenii ridică solidar capetele spre cer, alungând zgomotos nişte păsări invizibile. Dar gălăgie tot se face. Voluntarii nu se sperie, nu se apără. Pleacă pe uliţă în sus, cu un martiraj uscat pe chipuri, precum frigul de pe puloverele lor gri.

Cu lingura de dulceaţă în aer, închid poarta şi intru în bucătăria de vară. Mama învârte într-o supă fierbinte.
- Cine era? De ce-ai stat atâta la poartă? Mai erai şi în pijamale la ora asta!
- Unii de la Cluj, căutau sensul vieţii.
- Aaaa, martori lui Iehova! le-a pus ea diagnosticul, brusc enervată. Nişte nenorociţi! Ipocriţii naibii! Şi ce te uitai în gura lor, nu puteai să le spui că nu primim? Fir-ar ei să fie, n-am ştiut eu că ăia sunt, le ardeam un sensul vieţii pe spinare de plecau zburând!, zice mama cu polonicul în aer.

Mă uit la voluntari printre ţambrele gardului. Trec surzi şi serioşi pe uliţă în sus, martori ai lui Iehova, dar mai ales ai măgurenilor stârniţi. Dacă Mihai Eminescu (169 ani) s-ar fi aflat şi el în bucătăria noastră, amestecând cu o lingură în ceva, le-ar fi putut spune voluntarilor despre gospodarii satului nostru frumos că "ei nu cred nici Iehova, nici în Buddha-Sakya-Muni, nici în viaţă, nici în moarte, nici în stingere, ca unii". Şi voluntari n-ar lua-o în sus, spre deal, ci înapoi la gară şi s-ar întoarce la Cluj, încheindu-şi misiunea.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer