Născut în Ţinutul Secuiesc, Csaba Ciugulitu a absolvit cursurile Universităţii Hyperion din Bucureşti, secţia Arta actorului, şi este angajat al Naţionalului târgumureşean începând cu anul 2007. Pasiunea pentru teatru, carisma actoricească şi deschiderea pe care le manifestă faţă de public şi faţă de cunoscuţi i-au câştigat aprecierea.
De asemenea, în ultimii doi ani, Csaba a început să "ciugulească" tot mai multe roluri în film, astfel că până la finele acestui an publicul va avea ocazia să îl vadă în dramele Între chin şi amin (regia Toma Enache), Cardinalul (regia Nicolae Mărgineanu) şi thriller-ul Valan (regia Béla Bagota). Totodată, Csaba Ciugulitu va apărea şi în cel mai recent proiect al regizorului-scenarist Daniel Sandu (Un pas în urma serafimilor), un serial de şase episoade intitulat Bani negri (pentru zile albe), care va fi difuzat de HBO.
La Compania "Liviu Rebreanu", Csaba Ciugulitu poate fi văzut în spectacolele Campionatul de improvizaţie (antrenori Vlad Massaci şi Mihaela Sârbu), Ivanov (regia Claudiu Goga), Floor covering. Terminal (regia Sorin Militaru) şi Take, Ianke şi Cadâr (regia Nicu Mihoc).
Andrei Vornicu: Cum ai primit oferta de a juca în lungmetrajul Între chin şi amin?
Csaba Ciugulitu: La Între chin şi amin am dat un casting cu ceva timp în urmă. Ştiam foarte puţine despre film, dar regizorul Toma Enache m-a văzut mai demult şi era hotărât să mă ia. În 2018, când m-am dus la Bucureşti să facem un spot pentru programul 10 pentru Film din cadrul TIFF, am fost sunat de Toma şi invitat la o întâlnire, să mai vorbim. Ne-am întâlnit, am bătut palma şi am început apoi filmările. Era vară, dar când am terminat era deja septembrie, şi la scurt timp după aceea, am primit un telefon pentru Cardinalul. S-a filmat tot la Jilava. Ca o glumă, cânt intram la filmări, jandarmii şi poliţiştii de la poartă deja ne ştiau şi ne ziceau: "Salutare, să nu vă obişnuiţi!" (râde).
A.V.: În lungmetrajul Între chin şi amin joci rolul unui deţinut care este "reeducat" prin metodele specifice sistemului represiv comunist şi care îşi "reeducă" la rândul său colegii, devenind din torturat, torţionar. Erai familiarizat cu această temă înainte?
C.C.: Nu eram familiarizat. E vorba de Fenomenul Piteşti, despre care s-a scris mult. N-am fost pasionat să caut şi nu am avut nici cazuri în familie, dar am auzit foarte multe poveşti. De exemplu, Vali V. Popescu, care joacă rolul principal, a cunoscut oameni care au trecut prin asta şi mi-a spus că e ceva de neimaginat. Erau oameni care leşinau la primul pumn şi nu mai simţeau pe urmă ce se întâmpla, la nivel fizic şi psihic. Se trezeau din leşin şi îi dureau diverse porţiuni ale corpului, erau vineţi, umflaţi, însă ei aşa au rezistat. Dar mulţi alţii au murit, după cum bine ştim.
A.V.: Crezi că e un film necesar în contextul de faţă al României?
C.C.: Bineînţeles. E trecutul nostru şi nu avem de ce să ne ascundem. Haide să arătăm realitatea aşa cum a fost în perioada aia. Am înţeles că bunicul Kirei Hagi (care joacă rolul principal feminin, n.r.) a trecut printr-un moment de genul ăsta.
A.V.: A fost dificil să filmezi la această producţie?
C.C.: Nu, pentru că atmosfera era bună, dar tema a fost dureros de dus. Scenele sunt foarte dure, cu mult sânge. N-am participat la celelalte filmări, unde sunt scene de dragoste sau de evocare a unor momente luminoase din trecutul personajului principal, dar nu e un film doar cu acţiune, bătăi şi sânge, ci îmbină momentele şi cadrele frumoase cu cele dureroase.
Băiatului rău îi plac momentele comice
A.V.: Există vreo legătură între Cardinalul şi Între chin şi amin la nivelul rolurilor pe care le interpretezi?
C.C.: Pot să zic că sunt ceva legături, dar cele două filme sunt total diferite. Cardinalul e mult mai liniştit, iar temele sunt diferite.
A.V.: Valan e o coproducţie româno-maghiară?
C.C.: Da, este. În ceea ce mă priveşte, regizorul Béla Bagota voia un actor care să înţeleagă limba maghiară, dar să vorbească foarte bine limba română, personajul fiind un poliţist sub acoperire din Braşov. Am lucrat foarte mişto şi acolo, şi am filmat alături de doi colegi ai Companiei "Tompa Miklós" a Teatrului Naţional Târgu-Mureş, Meszesi Oszkár şi Tollas Gábor.
A.V.: Tu te-ai şi născut în zona în care au avut loc o parte din filmări.
C.C.: Da, sunt din Miercurea Ciuc, judeţul Harghita.
A.V.: Ce sentiment ai avut când ai filmat în zona ta natală?
C.C.: Am avut colegi de clasă din Bălan şi e puţin ciudat să vezi după atâţia ani cum se schimbă oraşul, mai ales că vorbim de un fost oraş minier. Eu am filmat puţin la Bălan, în schimb am filmat mai mult la Sfântu Gheorghe şi în Ungaria.
A.V.: Ţi-a fost dificil să treci de la programul de lucru specific teatrului la cel de pe platoul de filmare?
C.C.: Nu, pentru că e altceva şi curiozitatea mă făcea să stau acolo să văd ce se întâmplă, care e atmosfera şi cum trebuie să intri într-o stare în 3 secunde fiindcă n-ai timp să stai şi să te reculegi. E mişto. Mi-aduc aminte de un film american, Tyrant / Tiranul, un serial făcut la Budapesta. M-au luat pentru o zi de filmare, unde am avut o singură replică: "You have a visitor." Jucam rolul unui gardian. Nu mă văd decât din profil, când ies din cadru, şi mâna care trezeşte deţinutul respectiv. M-am mirat de ce m-au adus din Târgu Mureş până în Budapesta, ia avionul, du-te, fă.
A.V.: Şi care a fost răspunsul?
C.C.: M-au luat pentru faţă. Dar când m-am văzut în film doar din profil, când plecam... (râde) Însă experienţa pe care am trăit-o acolo a fost ceva deosebit. Americanii filmează altfel decât noi, europenii. E o linişte pe platoul de filmare, de n-ai văzut aşa ceva. Fiecare, chiar dacă are rol secundar sau dacă e figurant, are rulota lui, e tratat ca şi cum ar fi un movie star, are telefon de serviciu, nu mai vorbesc de diurnă şi de o listă A4 cu toate numerele de telefon ale echipei. Am fost trataţi foarte bine.
A.V.: Ce gen de roluri îţi propun cel mai frecvent regizorii? Au legătură cu aspectul fizic sau ce anume îi motivează să te distribuie în filmele lor?
C.C.: Normal, în primă fază e aspectul fizic. Roluri: om dur, om bătăuş, personaje negative în general. Pentru că, la faţa mea, n-o să joc niciodată Făt Frumos, asta-i clar (râde). Dar în Valan am avut şi scene comice. Îmi place când mi se dă această şansă. Chiar dacă eram un poliţist şi aveam acţiune, împuşcături, capse şi sânge, sunt scene unde se şi râde. Poliţiştii, după o scenă de acţiune, cum îi vedem şi în filmele americane, se duc şi ei la bar, beau o bere şi acolo se întâmplă nişte scene foarte comice.
"Nu-mi propun nimic, las lucrurile să vină de la sine"
A.V.: Să vorbim puţin şi despre Bani negri (pentru zile albe) de Daniel Sandu. Mi-ai spus că te-a atras foarte mult scenariul încă de la prima lectură. Va aduce ceva nou pe piaţa autohtonă de film? Care crezi că va fi reacţia publicului?
C.C.: Eu zic că o să aibă un impact puternic şi publicul o să îl guste cu drag. Nici nu a apărut încă primul sezon şi se pare că interesul e foarte mare.
A.V.: Ai participat în urmă cu un an la programul 10 pentru Film din cadrul TIFF şi se pare că a avut un efect benefic asupra carierei tale.
C.C.: Eu nu pot să spun că n-am avut deloc experienţă în film înainte de acest progra. Am avut, dar roluri atât de mici încât era normal să-mi doresc mai mult. După TIFF, unde au fost o şedinţă foto şi nişte videoclipuri de prezentare, dar mai ales toate workshopurile şi întâlnirile cu oamenii mulţi şi dragi de-acolo, să ştii că de multe ori pe platourile de filmare îmi aduc aminte de un moment când unul dintre ei vine şi îţi spune ceva, o experienţă de-a lui, şi tu o trăieşti ca pe un déjà vu.
A.V.: Daniel Sandu ţi-a oferit rolul după ce te-a văzut la 10 pentru Film?
C.C.: Da, mi-a zis-o şi în faţă, că m-a remarcat la TIFF. E adevărat, am dat o probă de casting foarte grea, m-am chinuit puţin, pentru că aşa era rolul. La casting, în prima fază ţi se dă o scenă şi nu prea ştii contextul general. Abia pe urmă am citit scenariul şi am zis: "Aaaa, deci el asta vrea de la mine!"
A.V.: 2019 a fost pentru tine un an foarte bun din punct de vedere cinematografic. Ce ţi-ai dori pe viitor?
C.C.: Nu-mi propun nimic. Fac şi eu ca sportivii, las lucrurile să vină de la sine. Eu la teatru mă simt foarte bine, muncesc, sunt distribuit, mi se şi dă voie să plec la filmări, ceea ce e OK. În 2018, într-adevăr, am muncit şi roadele se văd anul ăsta. Acum să vedem în 2020 câte premiere vor mai fi. Eu le aştept. Dacă vin, bine, dacă nu... Dar îmi aduc aminte de unde am pornit. Am venit în 2007 în Mureş şi prin 2010 aveam colegi care făceau ba o reclamă, ba un scurtmetraj, orice. Şi mi-am zis: pe mine de ce nu mă sună nimeni? Am avut o perioadă în care nu lucram la teatru într-un proiect şi m-am înscris la toate agenţiile de casting online: am trimis poze, am trimis CV-ul, când mai mergeam cu teatrul prin Bucureşti îi mai căutam şi personal, şi pe urmă au tot venit propunerile. Cred că asta ar trebui să facă un actor dacă vrea să nu stea: să se şi implice puţin.