Marşarier

Întotdeauna e bine să existe un şofer de rezervă în casă. De asta am insistat cât am putut de mult ca Rada să facă şi ea şcoala de şoferi. Mi-a luat ceva timp până am convins-o, dar până la urmă a făcut-o. Pe Dacia 1300, deşi noi aveam Trabant. Dar şi eu făcusem şcoala tot pe Dacia, şi mă obişnuisem imediat cu comenzile Rosinantei, cum ne alintam noi Trabant-ul. Cel mai greu a fost cu schimbătorul de viteze, care la Trabant e la volan.

Inteligentă şi îndemânatică, Rada a trecut examenul fără efort, din prima - întâi testul psihologic, apoi sala, poligonul, şi la sfârşit traseul. Problema a fost că după ce şi-a luat carnetul, n-a vrut deloc să conducă. Găsea tot felul de motive, ba că una, ba că alta, că în Bucureşti se circulă periculos, că acum e obosită, că poate altădată.

Îi tot spuneam că dacă nu exersează uită şi puţinul pe care-l ştie, dar a trecut multă vreme fără să se atingă de volan.

Până când într-un an, când eram pe teren, şi locuiam în gazdă într-un sat de munte, o întreb dacă nu vrea să conducă puţin, să-şi aducă aminte cum e la volan. Era perioada când la sfârşit de săptămână se circula alternativ, o duminică da alta nu, după cum numerele de înmatriculare ale maşinii se terminau cu cifră pară sau impară. În duminica aceea circulau imparele, deci şi Rosinanta. Şoseaua era complet goală. "Hai să conduci şi tu puţin, de aducere aminte", i-am spus Radei. Cum nu avea nimic altceva mai bun de făcut, a acceptat. Am scos eu maşina din curte, şi am condus până la ieşirea din sat, unde am tras pe dreapta într-o parcare. Acolo a trecut ea la volan. Am fost foarte mândru de felul cum a semnalizat, s-a asigurat în oglindă, apoi întorcând capul, după care a demarat lin, schimbând vitezele la momentul potrivit, ca la carte, până într-a patra. Ţinea bine şoseaua, care, e drept, era şi complet goală, şi fără curbe grele. După un kilometru sau doi am prins o barieră lăsată. A frânat uşor, a oprit motorul, şi a aşteptat să treacă trenul. Am lăudat-o, am încurajat-o. I-am propus să mai facem câţiva kilometri, apoi să întoarcem. În timp ce vorbeam, în spatele nostru a oprit o altă maşină, o Dacia 1300. Nici o altă maşină pe întreaga şosea.

Curând s-a ridicat bariera. Rada a pornit motorul, a băgat în viteză, şi a pornit. Eram atât de relaxat, de încrezător în calităţile ei de şofer, încât am fost luat complet pe nepregătite. Trabant-ul s-a smucit înapoi, şi s-a proptit cu un zgomot de metal lovit în Dacia din spate.
"Am greşit, am băgat în marşarier", a spus Rada, scurt. A fost ultima dată când a mai ţinut volanul.

(Bucureşti, noiembrie 2019)