Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Sticla cu cerneală

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Depinde de Greuceanu


Ana-Maria Androne-Bouman

21.11.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Greu de tot, greu de tot am făcut rost de un telefon mobil vechi, cu butoane, fără nicio legătură cu touchscreenul, aşa cum place unui moşneag. Nu l-am furat, deşi poate ar fi fost mai simplu. Mi l-a dat un prieten, care îl avea de la un unchi, care îl avea de la fiica lui. L-am luat în primire plină de emoţie, aşa cum primeşti un mesaj de la un prieten din altă epocă a vieţii tale. Însă n-a durat mult până am alunecat pe o coajă de disperare: cartela mea Orange nu mergea în greu obţinutul telefon. Acest mobil, elegant şi intangibil ca o damă, ca să nu mai vorbesc de mister, a refuzat manevra cu îngheţarea în congelator. Îmi spusese mie un hoţ în Olanda că e o metodă bună. La indicaţiile unui prieten român, m-am dus în piaţă. În România, aproximativ toate problemele se rezolvă în piaţă. În alte ţări nu e aşa. Mă duc deci cu încăpăţânatul în piaţă. Întreb un domn care dădea tentă comercială unor fermoare, unei pietre ponce şi unor ace de siguranţă pe o ladă de plastic: nu vă supăraţi, ştiţi unde pot decoda un telefon?

Domnul, cu tenul mediteraneean, mă priveşte cu înţeles, crezând că ştie modul în care am obţinut eu telefonul. Îmi zice să ies din piaţă şi să intru din nou, dar pe alt drum, că acolo e băiatul care repară de toate. Deja sună suspect acest talent generalizat într-un singur om, în cartierul meu, unde cel mai des se strică de toate, nu se repară mai nimic. Eram cu sateliţii mei obligatorii: Copilul mare, Copilul mic, o sacoşă mare cu nişte cumpărături şi o sacoşă neagră cu frunze de viţă de vie în saramură. Mirosea pe lângă noi aşa cum miros zeiţele când ies din spuma butoiului de varză, primăvara.

Urmez traseul secret indicat de Zorba, vânzătorul de fermoare. Ajung la castelul Băiatului Care Repară de Toate. Greuceanu locuieşte într-o tonetă mulată pe corp. E aşa de mică şi el aşa de mare, că bănuiesc că seara se ridică în picioare şi pleacă cu tonetă cu tot la metrou, ca într-o rochie de metal. În minicastelul lui este un fum să îl tai cu cuţitul. Greuceanu e enorm, gras până şi la urechi, ştirb, cu păr netuns şi şapcă soioasă şi nişte răni mari pe piele, ca un rapăn. Mă vede pe geamul aburind şi deschide fereastra tonetei.
- Ce vreţi?, zice el plin de solicitudine comersantă.
- Bună ziua. Puteţi decoda un telefon care probabil a avut abonament Vodafone şi eu i-am introdus o cartelă PrePay Orange?

Se uită doct, suge buzele şi zice: depinde.
Pauză. Nu mai zice nimic. Mă uit înăuntru şi văd că mai e un tip în tonetă, complet lipit de Greuceanu, ca într-o luptă epidermică. Nu mai e loc înăuntru nici măcar pentru un fluture.
Amândoi se uită tâmp la mine.
- Depinde de ce? îmi pierd eu răbdarea.
- Depinde de multe aspecte care nu stau eu aici să vă explic dumneavoastră. Aduceţi telefonul altă dată şi vedem.
- Nu se poate acum?
- Nu, nu se poate acum.
- Şi cât m-ar costa?
- Depinde.
- Desigur că depinde, dar daţi-mi nişte extreme ale lui depinde. Între cât şi cât?
- Păi depinde. Da' e sigur între 20 şi 70.

Şi total plictisit de acest intermezzo, închide geamlâcul şi mă izolează în lumea de afară, el rămânând regele supradimensionat al unui palat minuscul.

În drum spre casă mă întâlnesc cu Elena. Printre altele, îi spun Elenei de telefon şi cum o faptă bună nu vine niciodată singură, Elena îmi spune: aaa, păi Hamlet cu asta se ocupa când lucra la Connex! Dă-mi telefonul, insist chiar, nouă ne face o mare plăcere să te ajutam dacă se poate.
- Nu mai bine îl întrebi pe Hamlet?

Se execută şi îi dă sms lui Hamlet. Nici nu trec 20 de minute şi vine răspunsul shakespearianului: depinde.

Învăluită în aroma promisă a unor sarmale încă negătite, mă gândesc. Deci ce fac?

Elena insistă să îi dau mobilul totuşi, că Hamlet se descurcă. Că e o nimica toată, mare lucru, e chiar un fleac (gest cu mâna în aer).

Asta era acum 10 zile.

Între timp, micul şi nesăbuitul meu telefon a trecut prin următoarele: Hamlet nu a putut să-l decodeze, dar a dus telefonul la Unirii unde îl ştie pe unul Costi, însă Costi nu era în ziua aceea la birou şi i l-a dat lui Adi, care şi el e foarte priceput, dar lucrează doar vinerea şi costă 25 ron şi deci mai aşteptăm, dar Adi a venit joi şi s-a uitat la telefon, însă nu are softul de decodare şi deci i l-a dat înapoi lui Hamlet care l-a dus la altă piaţă, nu cea cu Greuceanu, la un Cristi şi Cristi a zis că s-ar putea să reuşească, dar nu pe loc, deci să se ducă Hamlet peste câteva zile să vadă dacă a reuşit şi costă 30 de ron.

În tot acest timp eu am făcut sarmale, nebănuind nimic de bogata viaţă socială si minunata călătorie a tăcutului Nokia prin Bucureşti. În timp ce zilele noastre curgeau în urcare, ca şirurile unui pulovăr îl lucru, eu am crezut că încăpăţânatul meu telefon e într-un lung proces de decodare, se va întoarce acasă şi funcţional şi fără riduri. Şi că Hamlet se ocupă de el. Rămăsesem la acel moment al povestii, unde Hamlet urma să decodeze mobilul el însuşi. Azi, când am sunat-o totuşi pe Elena, mi s-a dus la cunoştinţă toată călătoria mobilului prin Bucureştiul secolului 21.

Mâine va sosi acasă în sfârşit, ca un copil care a fugit din tabără, telefonul. Sper să fie spăşit şi să nu mai facă niciodată figuri.
- Păi cine te-a pus să îţi iei telefon de pe timpul dinozaurilor? Mi-e şi ruşine dacă te sună cineva şi eu sunt cu tine şi tu trebuie să răspunzi la telefonul ăsta şi eu mă întâlnesc brusc cu cineva care mă cunoaşte, mă încurajează ca de fiecare data Copilul Mare, făcând piruete cu degetul pe ecranul unui telefon touchscreen, alunecos ca un patinoar pentru balerine.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Despre Greuceanu - greul Pamantului
    Chechil, 08.01.2020, 15:24

    Simpatica poveste si cat se poate de adevarata . Banuiesc eu cam pentru cine ai luat acel telefon !
    E minunat cum iese o poveste din "condeiul" tau.Nu ma plictisesc niciodata. Interesul pentru deznodamantul intamplarii ramane treaz.

Spacer Spacer