Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Blestemată să fii, Else!


Virginia Burduja

30.11.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ochii mărunţi ai Bosului inventariază încăperea întunecoasă: ziduri umede, afumate, un jilţ de lemn sculptat, pe spătar încă se distinge o coroană, deasupra atârnă câteva flamuri zdrenţuite, cârpe brodate şi-atât, c-un fir de aur parcă, rumegă enervarea lui crescândă. Şi mai ce? Fereastra tăiată gotic, prin ea pătrunde cerul, burete îmbibat de-o ploaie fără de sfârşit, tavanul jos îi apasă creştetul pleşuv, fiinţa lui grăbit plămădită se revoltă încătuşată-n cuvinte. Cuvinte străine lui, lanţuri de cuvinte izvorăsc, se întind, cuprind, leagă, apucă, torturează... Ah, încetează odată, Else, cu păsăreasca ta germano-engleză, murmură el în barba rară, câteva fire sclipesc deja argintii.

Nu-l aude nimeni, toţi o ascultă pe Else, se lasă sufocaţi de şuvoiul lirico-informativ: "... oştenii veghează în spatele uşilor scunde, bătute-n fier, aşteptând arşi să sară la sunet de clopoţel, la glasul de tunet al Prea Luminatului Stăpân. Care, iată-l, descalecă, le-aruncă în braţe dolmanul bogat tivit cu blană de vidră. Paşii lui apăsaţi se opresc în faţa căminului. Limbile focului se înalţă voioase deasupra buturugilor uscate, prin ferestre înguste vântul intră năpraznic. Stăpânului îi place jocul vântului. Îi aminteşte de iubita lui Doamnă. La fel de năpraznică şi iute. Un serv, înecat în apele galopului întins, intră deodată, se prăbuşeşte într-o reverenţă, îi întinde Seniorului scrisoarea dorită şi îndelung aşteptată. Prea Frumoasa Domniţă îl iubeşte, soaţă-i va fi pe veci. Tresare când i se aduce cupa de vin pe tava de aramă argintată. Cu ochi pierduţi în jarul urcându-şi încă zglobiu limbile în negrul căminului, o bea încet. Să-i fie somnul lin şi adânc în noaptea lăsată peste Castel, peste lumea lui. Melci şi vipere lunecă pe pietre lustruite de vreme, broaşte sar prin ierburi umede. În depărtări sună tot mai stins cornul, sub pleoape se adună pacea somnului. Numai Comandantul gărzii îl alungă cu poveşti învăţate în iernile lungi: lupi cu şase capete aleargă fugăriţi de căprioare cu cinci picioare, băieţi cu şapte degete la mâini biciuie maimuţe înaripate, porci slabi ca ogarii, cu ochi de jăratec se tăvălesc în noroiul alb ca spuma laptelui şi îi întind Prea Frumoasei Domniţe trandafiri cu petale de-arzătoare nea...", recită Else surâzând amabil. Preocupată, încruntată uşor, Lucreţia traduce. În vocea-i nesupravegheată, nu vrea să greşească, răzbat tuşe arogante. Bosul refuză s-o mai asculte. Se întreabă, tot mai furios, când şi unde dracu' a greşit de şi-a falimentat vacanţa? Oare la Vama Borş?

Genunchiul Lucreţiei descoperit din bermudele zmeurii i-a umezit gulerul, bobiţe de sudoare îi curgeau din sprâncenele rare. A întins piciorul până i-a simţit pielea de mătase fremătând. Plăcerea divină din nopţile lor. Săgetat de o străină vinovăţie, Bosul îşi întoarse capul în spate unde Iola şi Gufi moţăiau sprijiniţi unul într-altul. Învinşi de căldură, de aşteptare. Mama lor de trântori, îşi revenise Bosul, ia să le dea deşteptarea: Paştele cui a născocit-o, mult mai stăm în parşiva asta de vamă? Tăcu la fel de brusc cum se dezlănţuise, scârbit de sine şi de ceilalţi, de absurda nevoie de Lucreţia, o are alături, i se topeşte în carne, în creier şi nu are voie s-o atingă! Ce căutau cei doi cerberi în maşina lui? Ce nevoie aveau ei de o nouă vacanţă? De viză turistică? De vest?, anafura mamii lor, în definitiv şi la urma urmelor de viaţă ciuntită. La mănăstiri nu i-a plimbat? Grătar şi week-end la pădure, săptămânal, nu le-a servit? Acum pretind distracţie elevată, intelectuale voiajuri, mama lor de ploşniţe picotitoare. "Să facă" Franţa, Spania, Thailanda, tot globul "să-l facă", cu monumente şi specific local cu tot. Dar cum? Pe seama trudei lui şi a Lucreţiei, pe mintea şi banii lor. La dracu' numai la zaiafeturi se gândesc. Da, da, nu-i nici o îndoială, şi el şi Lucreţia s-au lăsat duşi de val. Ce vacanţă? Ce vizită la o veche prietenă? Afaceri, dom'le, şi le tăia macaroana plimbăreaţă. Nu s-ar fi agăţat ei, scaiuri şi căpuşe ce sunt. Parcă ce, în Cluj sau în Constanţa, în Timişoara sau Bucureşti, unde rămân trei-patru zile, numai ei doi, Lucreţia şi Bosul, că aşa îi place ei să-i zică, nu de afaceri e vorba? În definitiv e meritul ei că a descoperit magia formulei optime utile et dulce. Au ei pretenţie la viaţă personală, la romantice evadări de vis şi poezie? Nici vorbă! Muncesc cât şapte amândoi. Între două trenuri şi semnarea unui contract avantajos pentru Firmă, o partidă de amor îi destinde ca un sejur petrecut pe litoralul însorit şi foarte românesc. E clar: Gufi şi Iola îi exploatează. Ce-ar mai da cu ei de pământ prin tribunale. Atunci să-i vadă, anafura şi paştele lor de melci, atunci când îi va zbura din Firmă.

Sprâncenele Bosului se adunară ameninţător deasupra nasului cărnos şi lătăreţ când o privi pe Iola în oglindă. Fără o vorbă, aceasta-i întinse un Kent deja aprins. Oftează abia auzit: ei, l-o fi enervat nemişcarea, să conduci atâţia kilometri nu-i o glumă, nu-i aşa? Sau poate e îngrijorat de plicul cu verzişori ascuns în sutienul ei, doar poartă numărul 5 C la cupă, nu-i tăblie ca mofturoasa asta de Lucreţia. Auzi ce idee la ea, să facă atâta amar de drum pentru o dubă, că fără Mercedes la cărat brânză şi cârnaţi moare, se duce de râpă magazinul lor alimentar. Mai bine ar fi să rămână cu cel textil, nu? Iola oftă din nou, Gufi se trezi şi el. Privi pe fereastră plictisit, nici un gând nu-i cutreiera faţa deja înecată într-un copios strat de grăsime. Întrebă somnoros: Oare ce mai face mama? Ce te interesează? E mama mea, nu a ta! Dă-o dracului, asta-i întrebare?... Se c.... şi se p...., asta face. Noi tremurăm aici şi tu... Bramburitule!

Faţa de marmoră a Lucreţiei, femeia cu piele de mătase proaspăt mângâiată, se îmbujoră brusc, ochii, mari, bulbucaţi, de un albastru nedefinit, aruncară scântei. Un netot Gufi ăsta, cum de l-a luat de bărbat tocmai pe el? Auzi întrebare la el: "Ce mai face mama?" A pus-o numai să-i sâcâie ei mulţumirea. Ce-ar putea face altceva bătrâna decât să moară încet îndobitocindu-i pe ei cu nesimţirea ei. Lucreţia nu putea să-şi recunoască fuga, da, da, de fapt fugise de chipul străveziu, de gura strâmbă, de mirosul de hoit răspândit în toată casa. Oricât o spală ameţita aia de nepoată, o ţărancă şi aia, duhneşte cumplit. De ce adică să nu rămână în spital? A plătit doi doctori s-o ţină până la sfârşit. Un sfârşit care se încăpăţânează să nu mai vină, care se lasă prea mult aşteptat. De ce ar fi vinovată ea, Lucreţia? A paralizat baba din cauza ei? Să fim serioşi! Numai din cauza proastei ei creşteri, a morbidei curiozităţi care a măcinat-o întreaga viaţă s-a întâmplat tragedia. De ce a ţinut neapărat să ştie de la cine a primit ea, Lucreţia, inelul cu diamante sau cerceii cu cruciuliţe bătute în rubine? Cum să-şi permită să-i ţină lecţii de morală după ce a silit-o să se mărite cu unul ca Gufi? Bun numai să repare nenorocitele alea de războaie de ţesut. Baba a fost pedepsită, asta e, nu-i vina ei, să fie clar! Ce, dacă ea, Lucreţia, a ameninţat-o că o va arunca în stradă, nu chiar de stradă era vorba, ci doar de azilul-spital, trebuia să paralizeze? Adică a paralizat din vina ei? Hai să fim serioşi, să judecăm matur lucrurile! Iar în privinţa mâncării, ce să mai vorbim, îi dădea puţină tocmai pentru a-i prelungi viaţa, că bătrânilor le place să mănânce mult, sunt lacomi şi de-asta se îmbolnăvesc. Pe fruntea netedă a tinerei femei apăru şanţul îndărătniciei. Şi-l masă cu neaşteptată delicateţe, apoi îşi acoperi ochii cu mâna. Niciodată nu s-a întrebat dacă o iubeşte pe femeia asta atât de sâcâitoare cu grija, cu dragostea ei, cu teama asta bolnăvicioasă de gura lumii, cu întreaga ei atenţie îndreptată asupra ei, o fiică nerecunoscătoare, mulţi o bârfesc, ştie prea bine. E adevărat, mereu i s-a împotrivit, mereu a rănit-o cu vorbe dure, special alese s-o doară într-atât încât s-o lase în pace. Dar nu, baba avea vocaţie de martir, se sacrifica, o iubea orbeşte, o sufoca cu dragostea ei. Ce-a mai fost şi cu kilogramul de grâu pe care i l-a dus la ultima aniversare. Stupizenia aia de nepoată ţărancă s-a minunat în gura mare: Ăsta-i cadou pentru o mamă bolnavă?! Atunci i-a trântit pe masă şi jumătatea de baton de ciocolată uitată în buzunarul sacoului. Ţăranca a amuţit. Se uita la ea ca o vacă, cu ochii cât cepele. Oare de ce nimeni nu vrea să înţeleagă, să accepte nevoia ei de a uita, de a scăpa din coşmarul dezlănţuit în casa ei frumoasă? Descoperindu-şi ochii brusc, Lucreţia îşi aminti de icoane: doamne, de nu le-ar descoperi graşii ăştia galonaţi. Un suspin prelungit cutremură tricoul mulat al femeii, lanţurile, lănţişoarele, cruciuliţele, medalioanele de aur turcesc atârnate devălmăşit gemură şi ele stins.

Bună seara, duse vameşul două degete la chipiu. Bosul se deşurubă din Dacia break, întinse paşapoartele fără o vorbă, îşi simţi palmele ude şi din nou îi urî de moarte pe Iola, pe Gufi, pe nemţoaica Else, stabilită acum la Viena. Dacă i-a cunoscut pe foarte tinerii căsătoriţi Lucreţia şi Gufi pe nisipul stropit de spuma mării la Mamaia trebuia să-i invite acum să-i vadă noua vilă cu piscină şi parc domnesc inclus? Cu Klausul ei, doctor în nu ştiu ce, paştele mamii lor de capitalişti care au jumulit Transilvania şi acum ni se uită în cap. În penumbra deasă, vameşul pipăi paşaportul pus deasupra celorlalte, cele zece bancnote roze îl umflaseră, şi zâmbi mulţumit: Sunt convins că la dumneavoastră totul e în ordine. Nu aveţi nimic de declarat, nu? Doar vă duceţi în vacanţă. Întrebările curseră vreo treizeci de secunde neîntrerupt, fără a lăsa loc vreunui răspuns şi încetară brusc în momentul înapoierii paşapoartelor ştampilate: Bună seara şi drum bun.

Bosul strânse volanul şi morcovia Dacie break ţâşni ca la raliu. Nu ştiam că vameşii sunt atât de binevoitori. Chiar politicoşi, observă Gufi însufleţit deodată. Parcă ce ştii tu?, ricană Bosul stăpânindu-şi cu greu râsul. Continuă cu voce rea: Dar că bunăvoinţa şi politeţea lui te-au costat zece roze ştii tu, Gufişoru' mamii? Voi ziceaţi că numai trei, se alintă Iola. Şi dacă v-am fi spus că e vorba de zece, aţi fi fost de acord, zgârciţilor? râse chiţcăit Lucreţia. Eclatantă femeie, mulţumeai cerului că te-ai născut s-o poţi privi, dar nu trebuia să o auzi râzând. Bosul schimbă caseta şi Khaled n'ssi n'ssi agrementă atmosfera oriental. De ce s-ar certa acum? Mai bine să fie fericiţi că străbat toţi patru drumurile Ungariei spre metropola valsului etern.

Cafea, comandă el sec Iolei, privind-o scurt pe Lucreţia. E obosită, frumoasa lui iubită, uite, iar a adormit, va şofa numai el. De acasă plecaseră altfel grupaţi: bărbaţii în faţă, femeile în spate. Bosul a condus până la Cluj nervos: netotul de Gufi trăncăneşte numai stupizenii. Apoi a şofat Lucreţia până la Oradea. Înainte de Vamă, a trecut el la volan, iar Gufi şi Iola au rămas în spate. Dacă nu învăţaseră nici până acum semnele de circulaţie?!

Bosul clipea des. Nu, în vamă nu se schimbase încă nimic. Atunci? Exact la 5 şi 46 s-au întâlnit cu Else, în Karlsplatz, habar nu mai avea cum ajunseseră acolo, îi era foame şi somn, de veselie nici vorbă nu mai putea fi. Îmbrăţişări, zâmbete, ah, câte zâmbete cheltuite, s-au suit iar în maşini şi au tot mers până la vila moştenită de Else în Penzing. Un mic dejun cu cereale şi iaurt, el ar fi devorat un purcel de lapte cu decoraţii cu tot. După un somn de cinci ore, auzi un susurat Mergem Liechtenstein de la o Else încântată de plan şi de româna ei.

Bosul înălţă sprâncene spelbe: asta-i nebună! Ce să caute ei la ora asta în Liechtenstein? Pentru asta i-a chemat? Să patruleze autostrăzile Europei? Auzi râsul chiţcăit al iubitei lui Lucreţii: Nu-ţi convine, Bosule, aşa-i? Nu te speria, dragă, nu-i statul pitic, înghesuit între Elveţia şi Austria. E un castel, ceva mai special, vezi tu, nu-i departe. Nu ronţăi nişte chipsuri?

Nu, nu ronţăie. E sadică dumneaei. Simte cu siguranţă cât de mult o doreşte, se răsfaţă pisică în dorinţa lui şi ea îi dă chipsuri! Şi bomboane Mozart! Şi şniţele cât farfuria gătite de nesuferita Else. Şi bere nealcoolizată. Şi peisaje urbane occidentale. Bosul accelerează, mereu încruntat, ăştia gonesc ca smintiţii, ies din stop parcă-s gloanţe, urmăreşte în traficul infernal pentru el BMW-ul lui Klaus. Neamţ şi ăsta. În sfârşit, intrară în Liechtensteinstrasse şi refuză să admită că se află încă în plin oraş: curbe de asfalt se ondulau străjuite de verdele compact al copacilor, într-o linişte de sfârşit de lume: frunzişul dantelat tace nu freamătă ca în versuri celebre, în parcare nimeni. Doar ei. Păi sigur, oamenii normali se distrează în Prater nu în pustietatea asta numai copaci şi piatră. Else şi Klaus o iau înainte, păşesc înlănţuiţi ca şi cum ar fi singuri, Bosul îi urăşte pentru a suta oară în doar şapte ore, pietrişul scârţâie sub tălpile adidaşilor, o boare umedă aureşte totul în ceas de apus. Turnul central al castelului răsare cu acoperişul lui de olane roşii, dispare iar. Merg şi merg, se văd ziduri, iată şi portiţa metalică uitată deschisă. Trec de cabina portarului, înaintează până la uşa grea de lemn ferecat în fier, Klaus o împinge şi o încăpere geroasă-i împresoară. În stânga, pe un panou imens, fotografiile perechii regale din statul L. Şi povestea castelului, bătută la maşină în limba germană pe o hârtie demult îngălbenită. Else se strecoară de sub braţul lui Klaus şi traduce, cu cât entuziasm şcolăresc, doamne, în engleză, Lucreţia reia în română, femeile astea îl agasează cumplit.

Şi ce-mi pasă mie că a fost construit după respingerea ultimului asediu al turcilor asupra Vienei? Bosul îşi maschează în surâs palid inoportuna întrebare şi continuă pe acelaşi ton: Poftim, ziduri înnegrite de fumul torţelor de răşină, halebarde, lănci, armuri complete, lăzi de zestre, scări înguste, culoare, ce dracu', ăsta-i alpinism curat. Urc şi cobor într-una. Punem pariu că dispar?

Curând, Else nu mai are cui să explice, fiecare a luat-o în altă direcţie. Se întâlnesc ba pe un palier strâmt şi întunecos, ba într-o sală cu tavan scund, unde podeaua de lemn scârţâie ameninţător, tresar şi râd hohotit "ce bucuroşi suntem şi ce ne mai distrăm". Părul Iolei, încă ţeapăn sub fixativul turnat de coafeză doar cu un ceas înaintea plecării, luceşte negru corb în lumina roşie intrată pe fereastra cât o scoică a sufrageriei. Ea atinge unul dintre cele şase scaune tapiţate cu piele maronie, încă de la o mie şase sute şaptezeci şi ceva. Urât şi murdar, îi şopteşte ea conspirativ lui Gufi. Taci tu, să nu te audă cineva. Aici e istorie, nu glumă! Iola îşi ridică dispreţuitoare umărul drept. De ce mai întârzie aici? Ce să vadă? O sobă cu coloane împlântată într-un colţ îi smulge un mic strigăt încântat: Aşa avea naşa în conacul transformat în sediu CAP de colectivişti. Curând însă se plictiseşte iar. Îngândurată, îşi îndreptă privirea spre fereastra îngustă. Simte oare vibraţia cerului la asfinţit? Cum risipeşte el misterul locului întunecat din jur? Cum aşază timpul în tipare potolindu-i curgerea? Iola are alte întrebări: unde s-au rătăcit iar cei doi, iubitul ei soţ de mai bine de douăzeci de ani, de când era student boboc la Textile şi ea vânzătoare la chioşcul alimentar de vis-à-vis, şi fosta lui studentă Lucreţia. Amintirea sărăciei îi accelerează pulsul: rău mai era! Acum e cu totul altceva: apartament ultracentral, utilat cu aparatură electrocasnică de ultimă generaţie, dulapuri şi debarale înţesate de lucruri, maşină, sediu propriu pentru societatea lor cu 27 de angajaţi. "Şef departament personal" scrie auriu pe plăcuţa neagră înfiptă pe uşa biroului ei, mic, e drept, dar numai al ei. O undă orgolioasă îi sumeţeşte umerii, în ochi îi sclipeşte o luminiţă batjocoritoare, o umbră sfidătoare se insinuează în cutele zâmbetului şi o uită pe Lucreţia. Lucreţia cea de acum, doar au mai fost şi altele. Numai ea, Iola, a rămas lângă Bos.

Pripită judecată, pentru că, în aceeaşi clipă de triumfal bilanţ matrimonial, fosta studentă şi actuala asociată se sufocă de-a dreptul în înfocata îmbrăţişare a Bosului, sus, în alcovul descoperit sub streaşina Castelului. Baldachinul de secole? Trapa în gratii, prin care dispăruseră vinovaţi şi nevinovaţi în adânc de nefiinţă? Idilicul balconaş deschis deasupra mării de verdeaţă împrospătată de ploaie? Oare ce anume îi înfiora iubita? Bosul se întreba naiv, nehotărât între beţia cărnii asmuţite şi pânda primejdiei. Văzuse neruşinata dezgolire din privirea Lucreţiei atunci când schimba câte o vorbă cu Klaus. În engleză, cea mai nesuferită limbă! Poate de aceea nu se miră când îi auzi glasul zimţat, străin cu totul de apriga lui îmbrăţişare: Când ajungem acasă le spunem! Să fie şi Elsa şi Klaus de faţă. Nu vor face scandal, le va fi ruşine. Poftim?!, îşi reveni cu greu bărbatul. Am luat cu mine o copie după actul de vânzare-cumpărare. Se vor lămuri că numai noi doi suntem proprietarii vilei de la Buşteni. Vor avea statut de invitaţi în cuibuşorul nostru de nebunii. Ah, te iubesc ca un nebun, gemu el, chinuindu-se să-şi exploreze tainica proprietate blondă. Crispată ca cea mai autentică frigidă. Ce dracu' se întâmplă totuşi? Bosul continuă cu glas răguşit: Porumbiţa mea dulce, vreau să se termine, nu mai suport mascarada asta. Ce căutăm noi aici? Şi Iola pune prea multe întrebări, nu o mai sufăr în preajmă. Când terminăm cu ei? Prostii, îl îndepărtă brusc Lucreţia netezindu-şi bluza. Cu ce gândeşti acum? Cât timp ai în hală războaie centenare, numai Gufi ţi le poate repara, ţi-e clară chestia asta? Iar Iola stăpâneşte perfect lucrătoarele, fără ea am fi dat zilnic anunţuri la "locuri de muncă". Afacerea merge, milioanele curg, noi ne distrăm de minune. Ce-ţi lipseşte?

Îl priveşte cu ochii imenşi în pomeţii înalţi, voluntari, dar nu-l mai vede: se gândeşte cum să se rătăcească, cum să rămână a doua zi singură la Schönbrunn cu Klaus. Sau cu celibatarul Helmut. Nu-l cunoştea încă, dar e prieten cu Klaus, nu-i destul? Are un magazin numai al lui în Naglergasse, în plin centru istoric, oho, ce de suveniruri îi va aduce ea din România, nici un turist nu va pleca cu mâna goală de la ea. Şi ce mai are Helmut? O casă cu două etaje, grădină şi restul. Îşi linge el rănile după o iubire pierdută dincolo de Atlantic? Colecţia de lanţuri, lănţişoare, cruciuliţe, medalioane susură pe pieptul femeii. Nici vorbă să rămână acum aici. Ar fi o de neiertat prostie. Le va arăta numai ce pierd ignorând o femeie ca ea. O vor ruga, o vor implora şi atunci, ei, atunci mai vorbim. Poate se va întoarce. Şi va rămâne, cum altfel? Va intra, sigură pe ea şi pe elegantul ei mantou, cumpărat într-unul din buticurile italiene de pe Kartnerstrasse în "Demel". Luminile candelabrelor seculare se vor răsfrânge în privirile admirative ale bărbaţilor. Se va îndopa, de loc complexată, cu două felii uriaşe de sachertorte. Saliva o îneacă, tuşeşte fără graţie. Bosul îi întinde batista impecabil călcată de Iola. Posomorât, cu sprâncene crâncen adunate deasupra nasului cărnos. Nu se mai oboseşte să-i zâmbească Elsei, apărută în pragul alcovului, roză toată de plăcerea regăsirii: Schonn, very nice, frumos, nu? Anafura ei de nemţoaică şi comunistă redegistă, cu Klausul ei, cu vila ei şi BMW-ul lui cu tot. De-ar ajunge mai repede acasă!

Mâine plecăm, scrâşni el în urechea Lucreţiei. Nu-i vezi? Ne fac program artistic. Ce-s la şcoala generală? Mi-e foame şi mi-e sete, vreau să cumpăr duba, să vând icoanele, unde mă-sa-i comerţul lor capitalist? Vindem, cumpărăm şi plecăm! Te-ai bramburit şi tu, Bosule. Dacă auzeam aşa ceva de la Gufi, hai, treacă-meargă, dar de la tine?? Ia-o de braţ pe Else, fii domn cum ai promis, şi coboară odată scăriţa,, să ieşim mai repede din hardughia asta mucegăită că explodez!

Ziua s-a pierdut în înserare. Metropola scânteie calm în parbrizul Daciei break de culoarea morcovului fiert, Liechtensteinul rămâne în urmă cu legendele sale, cu stăpânii aplecaţi peste şoaptele frunzelor, peste zvon de halebarde sau de buzdugane înfruntate sus în turnuri şi turnuleţe. Achtung!! Ce dracu?! Erai gata să-i smulgi bastonul doamnei cu pălărie tiroleză, ţipă dezlănţuit Lucreţia, trăgându-i Bosului o usturătoare palmă peste genunchi. Ce doamnă? Nu vezi că-i de vârsta maică-tii? Babă şi asta. Asta-i doamnă şi lasă prostiile! Vezi cum conduci! Voce seacă, ton poruncitor. Bosul a înţeles că trăieşte începutul sfârşitului, că prea frumoasa lui domniţă nu-i mai aparţine nici lui, nici Firmei de-acasă. Acceleră furios, ah, de-ar fi un Prea Luminat Stăpân, nu, un lup cu şapte capete să fie şi Klauşii căprioare, os nu ar mai rămâne pe strassele astea drepte. Mai bine un porc slab să fie Klaus..., doamne, înnebuneşte! Blestemată să fii, Else, comunistă redegistă ce eşti!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Infamous for 15 minutes (o piesă de 15 minute), Andrei Vornicu (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Timusul, Ana Tatu (4.5/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Swipe (o piesă de 10 minute), Selma Dragoş
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Un loc mai bun (o piesă de 10 minute), Andi Gherghe (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cum nu s-a făcut bunicul neamţ, Virginia Burduja (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Sticla cu cerneală
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer