Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cu Orice e posibil - dosar, dezvoltări, linii de producţie (1)


Bogdan Ghiu

08.12.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Nu există receptare, aşa cum nu există consum, cum nu există pasivitate (sau inactivitate, lene). Nu există decît producţie, şi aceasta e colectivă.
 
Recent, revista online Paragraf, animată de doamna Dana Pătrănoiu, mi-a adresat cîteva întrebări pornind de la cartea pe care am lansat-o la Gaudeamus, plus (deocamdată) la Cărtureşti "Verona" (împreună cu Svetlana Cârstean, Elena Vlădăreanu, Alexandra Turcu, Constantin Vică), "Tipografia", Braşov (împreună cu Svetlana Cârstean, Elena Vlădăreanu, Adrian Lăcătuş, Robert Gabriel Elekes), "La Două Bufniţe", Timişoara (împreună cu Elena Vlădăreanu, Adriana Babeţi), şi Humanitas "Constantin Noica", Sibiu (împreună cu Ştefan Baghiu, Radu Vancu), întrebări atît de fine, de pătrunzătoare, de pertinente în observaţiile de la care porneau încît m-au obligat la nişte răspunsuri care să încerce să ducă mai departe, deznodînd şi reînnodând ce-am legat şi am dezlegat în această carte, sub acest titlu-enunţ (statement).
 
Dedic, aproape magisterial, rîndurile de mai jos tînărului artist Traian Cherecheş, aflat pe cale (să).
 
1. Volumul Cu Orice e posibil pare scris fragmentar, dar grupajele de gînduri (instanţe poetice) alcătuiesc, prin aluvionare, un flux continuu. Ne puteţi spune cîte ceva despre procesul creator care a însoţit acest volum?

Am lăsat/făcut timpul să scrie, după care, acum, cînd am "făcut" eu cartea, cînd m-am decis (sau m-am lăsat convins) să o reunesc, cînd am "înrămat" materia scrisă de timp ca şi cum ar fi vorba de un ready-made (şi chiar este: ce urme textuale produci prins în timp fiind, adică aşa cum sîntem cu toţii tot timpul, care ne obiectivează şi ne obiectualizează, ca urme, pe toţi), cînd (mi-)am strigat (din nou) adunarea-logos, am încercat să descopăr logica imanentă a acestei timp-scrieri, a acestei istorii-gîndire, şi s-o scot în evidenţă, s-o arăt, dar nu prin cuvinte, ci "mut", s-o expun vizual, să expun ce îmi arăta ea fără a o enunţa propriu-zis textual. Totul e la vedere, trebuie doar să te uiţi, să priveşti, o carte e un stop-cadru şi un pas înapoi - pe marginea hăului, deja în abis. Sînt "eu", obiectivat de existenţa în timp, de "interacţiunea" cu timpul, este vorba de texte-timp (timpul este producţia noastră, creaţia-viaţă) prin care ne facem timp şi rămînem în/ca timp.
 
2. Plec de la cartea dumneavoastră de referinţă, Totul trebuie tradus. Şi v-aş întreba, parafrazîndu-vă, în legătură cu acest volum de versuri, dacă totul trebuie scris?
 
Totul oricum se scrie, viaţa e scris în totalitatea ei, în sensul că viul este ceea ce produce urme (urme-timp, dîre şi drum), altfel spus scriere, în cel mai radical sens al arhi-scrierii propuse şi discutate de Jacques Derrida, maestrul meu (dacă ar fi acceptat să i se spună aşa). Scriitorul, şi mai cu seamă poetul, este cel care (re)trezeşte conştiinţa, sau măcar senzaţia acestei arhi-scrieri, încercînd să scrie în scris, să "trans"-scrie, să supra-scrie, să sub-scrie, să de-scrie - să "meta"-scrie. Poate de asta am şi fost eu definit "critic" ca "meta"-poet. Ca scriitor, nu poţi scrie direct, viaţa scrie direct (vedem asta acum, în epoca meta-datelor, cînd viaţa noastră, în permanenţa ei, este direct exploatată semiotico-matematic ca producţie de capital), noi nu putem decît să scriem despre scris(ul-viaţă), relevînd tocmai faptul că totul se scrie.
 
3. "Scriu versuri vechi / Le scriu mai bine / Pentru că le scriu iar" şi "Reiau munca exact de unde am lăsat-o / Este aceeaşi / Nu s-a schimbat nimic / Trebuie doar repetată / Respectată / Continuată fără oprire la nesfîrşit / Ca însuşi actul vieţii" (p. 36). Cu Orice e posibil se concentrează, într-o mare măsură, asupra actului (re)scrierii, faptului (re)scrierii. Ce reprezintă scrisul/rescrisul despre care scrieţi?
 
Mă bucur mult, vă sînt recunoscător şi vă felicit că aţi sesizat asta, este într-adevăr important, dacă nu de-a dreptul fundamental pentru această carte. Dar nu pot explica despre ce este vorba, sau pot să spun doar, pe urmele unor mari inspiratori, că doar repetarea, repetiţia, pentru că e imposibilă, e şansă de nou, de clinamen: hazardul generator trebuie neîncetat relansat. În plus, aşa cum, în lectura-lansare de la "Tipografia" din Braşov, perspicace şi profund a observat Adrian Lăcătuş, în această carte eu îi las/fac să vorbească pe corifeii generaţiei mele, marea Generaţie 80, în special pe cei care nu mai sînt (sînt atîţia...). Şi tot în plus, revenirea la poezie este, pentru mine, la 30 de ani de la Revoluţie, un fel de revenire la ceea ce făceam înainte de Revoluţie, în aşa-zisul comunism, care era "comunismul lor", nu "al nostru", în care cu toţii ne-am înjghebat propriile micro-contra-comunisme (contra-, adică alternative, nu anti-, sau doar aşa anti-; micro- anti-macro, comunisme anti-comunism: conceptul de micro-contra-comunism mă aşteaptă de mult), cînd, dat fiind că era vorba de o ficţiune (adică de o utopie considerată, hybris suprem, "în curs de" înfăptuire), era foarte important să fii artist, mai cu seamă poet. Azi nu mai înseamnă (aproape) nimic, se spune că asta e situaţia "normală", deci să ne bucurăm că am dispărut, că nu sîntem, după ce fuseserăm umflaţi cu pompa ca să devenit ţinte grase, umflate, uşor de doborît sau, măcar, de ţinut sub supraveghere. Să ne bucurăm deci de viaţă, să lăsăm viaţa să scrie, s-o facem să scrie frumos, şi să-i culegem, să-i "edităm" din cînd în cînd, scrierile, recolta, făcînd "eu" din istorie. Istoria e deja "eu", depinde al cui. Deci aspectul acesta al re-scrierii este esenţial, misterios, inepuizabil.
 
4. Putem vorbi despre o artă poetică, o artă estetică, o artă de a gîndi-trăi în acest volum? Poemele dumneavoastră sînt o fiinţare prin/întru scris ("Să scrim / Ca să fim")?
 
Aţi citat un mic fragment ironic, în care, distrîndu-mă în taină scriind "să scrim" ca să rimeze cu "fim", am citat, chicotind, o greşeală destul de frecventă de conjugare a verbului a scrie a unora mai puţin obişnuiţi cu "citi-scrisul" sau "scri-cititul", arătînd, "mostrînd" în felul acesta, dacă vreţi să-mi duc delirul demonstrativ pînă la capăt, că "rima" - adică repetarea, ecoul în timp: timpul, istoria produce, fals ciclic, rime, iar acestea, la fel ca şi traducerile, care tot nişte "rime" sînt, nu pot fi, în ciuda sforţărilor poeziei clasice, decît imperfecte, aproximative, simple ecouri şi aluzii, nişte "revenanţi", nişte fantome, adică nişte păreri de viaţă - presupune greşeala, stîlcirea, forţarea, poate chiar siluirea... Dar da, viaţă = scris.
 
5. Cu Orice e posibil abundă în referinţe culturale, sociale, politice, împletite în multitudinea de (alte) gînduri - şi astfel totul pare să se lege cu totul. M-aş opri asupra unui fragment poetic care creează, poate mai mult decît altele, o punte de legătură între gîndurile generate de un subiect social şi cele care privesc poezia - "Şi or să vină refugiaţii / Toată lumea absolut toţi oamenii / Or să vrea să vină aici / Să fie unde eşti tu / Este singurul loc de pe pămînt / Aici e pămîntul / Li se spune refugiaţi / Dar poate sînt versuri" - şi v-aş invita să comentaţi acest pasaj, această corelaţie surprinzătoare şi emoţionantă.
 
O corelaţie înainte de toate poetico-politică, scrisul e politic în sine, ca fiinţa... Este vorba de venire, în general, de ceea ce va să vină sau stă să vină (poate încă stă, dar ca să vină), adică (tot pe urmele unor gînduri ale lui Jacques Derrida) de eveniment, sau poate mai exact de "veniment": (e)venimentul e ceea ce vine, tot ceea ce vine neaşteptat, adică degeaba aşteptat, căci imprevizibil, de aici toate delirurile inutile ale oamenilor de a prevedea, de a fi "predictibili", tocmai iluzia şi forţarea "predictibilităţii" înmulţind deseori, ca "externalităţi negative", "impredictibilul", adică tocmai evenimentul. Or, evenimentul nu trebuie scris cu iniţială majusculă, poate chiar fără prima literă, aşa cum sugerez, cum arăt, poetic, aici, evenimentul e timpul însuşi, timpul vine, se produce, apare ca eveniment în sine (altfel spus, ca iluzie). Da, tot ce vine e eveniment: refugiaţi, versuri, boli, mîntuire - istorie. Neaşteptatul este singurul la care, realist, trebuie să ne aşteptăm. Or, încercînd să blocăm venirea evenimentului - adică timpul însuşi, ca istorie -, baricadîndu-ne la venire şi trecere, noi ne expunem cu atît mai dramatic, mai neaşteptat, mai "impredictibilului", venirilor şi mai ales revenirilor, "revenanţilor" de tot soiul. Or, fără deschidere, fără ruperea auto-blocadei de sine, încercînd să "oprim timpul" ca venire evenimenţial (ca "avenire"), nu se poate scrie, căci, spuneam, re-marcam, timpul scrie. Dacă nu îl lăsăm să vină şi să treacă nu scriem - adică nu trăim. Or, venirea poate fi - sau chiar este - urmare a unei deplasări, a unei dislocări, a unei deportări - o refugiere. Refugierea este istoria, declanşarea timpului. Mă identific, scriind, cu istoria, care este istorie a fiinţei. Dar, făcînd asta, mă dez-indentific ca individ. Mă divid şi mă înmulţesc.
 
6. Scrieţi despre apă şi pămînt, despre cotele apelor Dunării, despre fluviul care se varsă sau nu în marea sărată. Spuneţi-ne mai multe despre acest Mare Fluviu sau Fluviu turmă...
 
Mă fascinează fluviile, adică amestecul, "hibridarea", "refugierea" fertilizatoare apă-pămînt (a apei în pămînt, a pămîntului în/ca apă, unele în altele, fiecare fuge de ceva şi se refugiază, "vine" în/ca altceva), apa care antrenează, deplasează, "refugiază" pămîntul în altă parte, producînd mîlul regenerator şi re-generativ. Într-un anumit mod al meu de a scrie mă simt profund "fluvial", chiar dacă nu scriu texte-"fluviu". Diviziunea istorie-geografie nu există, e falsă, geografia nu e statică şi definitivă, ci dintotdeauna şi în permanenţă istorică. Asta dovedeşte noua epocă în care am intrat, Antropocenul. Sîntem amestecaţi, noroioşi şi mîloşi, plini unii de alţii, de "păduchi", de "viermi" şi de "morţi", adică vii şi mulţi, în creştere şi deplasare; puţim şi putem. Fobia moral-fizică de "noroi" şi de "mîl" a unor oameni pretins superiori este o boală deopotrivă mortală şi ucigătoare: de purism se moare, puritatea ucide (germenii vieţii, enzimele disoluţiei în/ca altceva). Sîntem turme şi lăsăm urme. Şi, apoi, este vorba de fascinaţia faţă de marele delir geografic al marilor creatori care visează altfel Planeta însăşi, în cazul de faţă de intuiţiile geo-poetice ale marelui poet-traducător Hölderlin, care spune că Istrul curge de fapt invers, că un fluviu profund european, care altfel spus urmează calea şi fibra de formare - prin migrare şi refugiere, prin depuneri, sedimentări şi dislocări, "împingeri" de "aluviuni" şi "îngrăşăminte" umane - a Europei, ar trebui să izvorască aşa cum îi spune numele, altfel de ce i-ar mai fi fost pus?... Adevărata geografie a omului nu este compusă, tranşant, bloc, masiv, din "continente" (mari depozite, antrepozite, închisori, lagăre care să conţină, asemenea conceptelor şi categoriilor metafizice, omul-curgere, omul-aluviune, omul-istorie-mîl-refugiere), ci din fluvii şi insule, formaţiuni care par forme de gîndire, nişte cugetări ale Pămîntului însuşi, umanitatea este arhipelag, pămînt străbătut şi dizolvat, pus în mişcare de ape, mediu în acelaşi timp extern şi intern, sînge care nu lasă pămîntul să se facă praf şi pulbere, pustiu. Humanitate = Humus.
 
7. Volumul are o redactare atipică, o numerotare a fragmentelor poetice mereu reluată şi, nu în ultimul rînd, cuvinte (nu întotdeauna părţi de vorbire cu înţeles autonom) scrise cu majuscule în interiorul unui vers. "Ce idee Să bîrfeşti un fluviu Să te cerţi de pe mal [...]" (p. 34). Ce reprezintă această subliniere prin iniţiale-majuscule?
 
Redactarea şi numerotarea sînt ceea ca numeam mai sus logica imanentă a acestor scrieri pe care o arăt vizual, nu textual, semnele pe care mi le fac ele. Nu e nevoie de semne de punctuaţie, majusculele sînt de ajuns, poezia e punctuaţia vital-istorică însăşi. Scrisul e redundanţă, iar redundanţa e teamă: (ne) înmulţim ca să fim siguri că nu sîntem singuri. Umanitatea e redundanţă şi repetiţie care produce nou prin amestec aluvionar, prin "refugiere"-vers, poezie. Pe de altă parte, cîndva, în tinereţe, redusesem la un moment textul la semne de punctuaţie. Gîndirea e ortografică, ortoepică şi de punctuaţie, sintactică, e fără cuvinte, dar cu toate cuvintele, cu cît mai mult cuvinte puse să se refertilizeze. Ultimul text din volumul Opera poetică, din 2017, la Paralela 45, se intitulează Compostapocalipsa, şi face deci trecerea spre cartea de faţă. Aşa cum şi aceasta face trecerea spre unele următoare.
 
8. Cu Orice e posibil este o revenire la poezie după treisprezece ani, s-a spus la evenimentul de pre-lansare. Este un come-back pentru a rămîne în poezie, pentru a continua să scrieţi poezie?
 
În tot ce fac sînt poet, tot ce fac, umblătura, curiozitatea, mobilitatea mea perpetuă şi producţia permanentă, "fluvială", de texte în stiluri mai mult sau mai puţin "aluvionare", care se străduiesc să pună în mişcare, să deplaseze, să facă istorie, să "refugieze" mase cît mai mari de idei-umanitate, în încercarea mea constantă nu de a re-forma altfel continentele, plăcile tectonice, ci de a dizolva continentele în insule, Logosul în Arhipelogos, în existenţa mea metaforă, totul e poezie, fiinţare poetică, geo-poetică, poezie totală. Dar poezia "propriu-zisă", ca secţiune prin multiplicitatea de fluxuri vital-istorice, esta, aşa cum am spus, aşa cum tocmai cartea aceasta, odată publicată, mă ajută să înţeleg, poezia "propriu-zisă", aşadar, ca practică efectiv textuală, este primă şi ultimă: intuiţiile şi concluziile sînt, "textual", ca enunţuri, poetice. Ideile îmi vin poetic, sub formă de străfulgerări poetice, iar acestea sînt ipoteze, şantiere de cercetare, care la rîndul lor produc poezie, adică concluzii de lucru, adică tot ipoteze. Poezia e primă şi ultimă, reziduul suprem, ceea ce rămîne, reducţia ("fenomenologică") principală, "secţiunea de aur" prin mîl-umanitate.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer