O carte ca un pumn în stomac - Pe Pământ suntem strălucitori o clipă

 Citiţi un fragment din această carte.



Editura Storia Books a publicat în 2019 în colecţia Storia Plus romanul de debut al poetului american Ocean Vuong. Pe pământ suntem strălucitori o clipă este una dintre cele mai poetice, inteligente şi provocatoare cărţi citite în ultima vreme. Scriitorul cu origini vietnameze pune în cartea aceasta toată suferinţa, durerea şi dezintegrarea produse de război, traumă, descoperirea şi acceptarea propriei identităţii sexuale. Citim, aşadar, un fel de autobiografie cu rădăcini înfipte adânc în cărţi devenite deja clasice printre care se numără Spre far a Virginiei Wolf, Preaiubita de Toni Morrison şi Close to the knives: A memoir of disintegration considerată de autorul vietnamez o adevărată Biblie a identităţii queer. Ceea ce rezultă nu este o carte uşor digerabilă pentru că este uneori violentă, alteori scandaloasă (pentru unii), dar în acelaşi timp rezultă una dintre acele cărţi la care îţi promiţi să revii tocmai pentru că te face să ieşi din zona de confort, îţi oferă o altă perspectivă asupra lumii exterioare şi interioare şi îţi lasă în minte imagini vii, colorate. Este o carte cu pasaje atât de reuşit scrise, încât simţi nevoia permanent de a-ţi lua notiţe.

Fascinată de modul unic în care Vuong reuşeşte să picteze emoţii, i-am căutat şi volumul de poezii cu care a debutat - The sky with exit wounds - care s-a dovedit a fi o altă mică bijuterie. În roman, de altfel, se reiau o mare parte dintre temele poemelor, dar acest lucru nu îi scade valoarea, ci dimpotrivă. Romanul devine astfel mai şlefuit, cuvintele se simt a fi cu atenţie alese şi sunt gândite pentru a se transfera din memoria afectivă a scriitorului în cea a cititorului. Romanul are, de asemenea, o construcţie atent şi minuţios realizată. Într-un interviu, Ocean Vuong spune că, atunci când şi-a gândit romanul, a avut în minte o structură specifică poeziei chineze sau benzilor desenate manga. Aceasta este numită Kishōtenketsu (se pronunţă "kee-shu-ten-ketsu"), o naraţiune fără intrigă, şi cuprinde, în mod tradiţional, patru părţi. În primele două părţi este construit contextul, cunoaştem personajele, mediul în care acestea se mişcă şi interacţionează. A treia parte introduce un element nou, neaşteptat şi de multe ori provocator. Ultima parte reconciliază primele două părţi cu cea de-a treia reconstruind astfel echilibrul. În acest tip de construcţie, violenţa devine realitate şi nu are rolul de a duce spre un moment culminant al naraţiunii. Este o prezenţă continuă care planează peste întreaga poveste. Pe pământ suntem strălucitori o clipă are trei părţi în loc de patru, această formă condensată pliindu-se mai bine pe intenţia autorului de a-şi zgudui aproape la fiecare pagină cititorul.

Romanul lui Ocean Vuong este construit sub forma unei scrisori pe care Little Dog o trimite mamei sale care nu ştie să citească. În prima parte a cărţii facem cunoştinţă cu mama şi cu bunica lui, pătrundem în intimitatea unei familii formate din două femei şi un copil asupra căreia planează permanent ororile trăite în timpul războiului din Vietnam. Mai mult, scrie Little Dog, mama lui este un "produs direct al războiului din Vietnam" la fel cum este şi Tiger Woods, celebrul jucător de golf. Şi acest lucru a fost posibil pentru că bunicul naratorului, un băiat de la o fermă din Michigan şi care voia să fie ca Miles Davis, a ales să se înroleze în marina americană, singurul mod în care putea încerca să-şi îndeplinească visul. Ajuns în Saigon în timpul războiului, se îndrăgosteşte de Lan, o tânără vietnameză nevoită să se prostitueze pentru a se putea întreţine. Cei doi se vor căsători ceea ce îi va oferi tinerei, la un moment dat posibilitatea emigrării în Statele Unite împreună cu fiica ei. Urmele războiului nu sunt doar psihice, ci afectează şi corpul fizic. Bunica Lan este atât de cocoşat, încât privită din spate nu i se vede decât cocul. Între Lan tânără, nevoită să se prostitueze, şi Lan bătrână se cască prăpastia războiului, dar duritatea acestuia nu o opreşte să-şi dorească să fie din nou Lan cea cu rochie mov. Pentru că, nu-i aşa, oricât de crude ar fi timpurile în care ne trăim tinereţea, odată ajunşi la bătrâneţe, acei ani se identifică cu cele mai frumoase clipe ale vieţii noastre.

Bunica Lan este cea care îi dă numele de Little Dog pentru că "să iubeşti ceva, aşadar, înseamnă să-i pui numele după ceva atât de lipsit de valoare, încât să rămână neatins - şi viu. Un nume, subţire ca aerul, poate fi şi el un scut. Un scut Little Dog."

Relaţia dintre copilul Little Dog şi mama lui se construieşte din momente care se aşază unele lângă altele asemenea unor piese de puzzle: momentul primei palme, momentul primei cărţi iubite, momentul când mama, lucrătoare la un salon de pedichiură, încearcă să consoleze o clientă pentru pierderea suferită. Violenţa, umorul şi tandreţea se împletesc într-un mod rafinat. Adultul Little Dog încearcă, dacă nu să scuze, cel puţin să înţeleagă cauzele palmelor primite. Scrie, astfel, la un moment dat că mamele care suferă de şoc posttraumatic sunt mult mai predispuse să-şi bată copiii. Şi atunci, "poate că a-ţi lovi copilul înseamnă să-l pregăteşti de război". Mamă este pentru copil monstru, mamă sau ambele.

Talentul lui Ocean Vuong este de necontestat atunci când construieşte în doar câteva paragrafe momente de o intensitate emoţională deosebită. Mie mi-au rămas în minte două dintre ele. Primul este momentul zborului cu turbulenţe spre California, când mama îi spune copilului speriat că "la înălţimea asta, norii se transformă în bolovani - pietre tari - asta simţi tu acum." Cel de-al doilea moment este construit din frânturi şi reuşeşte să-şi bântuie cititorul la mult timp după citirea lui iniţială. Este legat de soarta macacilor în timpul războiului, de utilizarea pe care le-o dau soldaţii, dar o să vă las să-l descoperiţi singuri. Sunt sigură că vă va impresiona.

Deşi traumele războiului şi-au lăsat amprenta asupra lor, cele două femei îl iubesc pe Little Dog şi încearcă să-i ofere o viaţă mai bună în America, în micul oraş provincial Hartford, acelaşi Hartford revendicat anterior de Mark Twain şi Harriet Beecher Stowe. Relaţiile de familie sunt complicate în majoritatea familiilor, dar capătă valenţe noi atunci când familia netradiţională este formată din două femei cu un bagaj emoţional complex şi de un copil care descoperă că îi plac băieţii şi nu fetele. În plus, este vietnamez, adică galben, într-o lume în care culoarea contează.

Povestea de iubire dintre Little Dog şi Trevor completează portretul fiului care îi scrie mamei lui. Toate momentele de îndoială, de disperare, nevoia de a se înţelege şi de se plasa în lume sunt descrise foarte bine, ceea ce mă face să cred că autorul vorbeşte, de fapt, despre sine. Recunoaşterea propriei orientări sexuale constituie elementul nou din naraţiune. Little Dog îi aminteşte mamei momentul în care i-a spus pentru prima oară că este queer. Ca răspuns, mama i-a făcut la rândul ei o confesiune, aşadar "făceam schimb de adevăruri, am înţeles, altfel spus, ne tăiam unul pe celălalt."

Acceptarea propriei sexualităţi pare a urma etapele psihologice ale doliului. Relaţia lui Little Dog cu Trevor se dovedeşte providenţială pentru că îl ajută să facă faţă realităţii şi să aibă curajul de a fi el însuşi. Scenele de sex ar putea părea unor cititori deranjante, dar să nu uităm că toţi ne descoperim pe noi în adolescenţă şi prin intermediul experienţelor sexuale. De altfel, autorul recunoaşte că a vrut să povestească cât de dificilă şi ruşinoasă este de cele mai multe ori prima experienţă a unui queer. Ocean Vuong se declară queer, dar nu în sensul peiorativ al cuvântului, ci în sensul unei persoane care se acceptă aşa cum este şi înţelege că este diferit, celebrându-şi propria unicitate.

După cum spuneam, romanul nu este o lectură facilă şi relaxantă. Este o carte care vorbeşte şi despre droguri, despre eşecul visului american, despre viaţa emigrantului care nu cunoaşte limba ţării de adopţie şi este nevoit să accepte servicii prost plătite, umilitoare şi care-i pun în pericol sănătatea. Vuong taie în carne vie, tablourile create de el - pentru că asta reuşeşte să facă uneori: să creeze adevărate tablouri din cuvinte care sunt teribile şi în acelaşi timp extraordinare. Proza are valenţe poetice care reuşesc să atingă acele corzi care rareori pot fi atinse în proză. Meritul revine cu certitudine şi traducătoarei, Ioana-Miruna Voiculescu pe care o bănuiesc de multe nopţi nedormite şi obsesii născute din această carte. Pentru că acest lucru mi s-a întâmplat şi mie, cititorul obişnuit al cărţii.

Referinţe:
https://www.theguardian.com/books/2017/oct/03/ocean-vuong-forward-prize-vietnam-war-saigon-night-sky-with-exit-wounds
http://www.nicolewlee.com/features/2014/7/18/essay-on-kishtenketsu