Nu știu câți ani aveam, poate vreo 6, poate mai mult sau mai puțin, am încercat să găsesc un reper printre amintiri dar de fiecare dată când fac asta îmi dau seama cât de puține știu despre istoria familiei mele, gând pe care am început să-l evit, mă întristează, îmi dau seama că multe povești deja nu le mai știe nimeni, au dispărut odată cu oamenii care le știau, de ce nu le-or fi spus, ne ce n-om fi întrebat când încă mai aveam pe cine.
Eram la Dorohoi, în curtea bunicilor, într-o iarnă grea cu zăpadă mare și viscol. În bucătăria "de divale" mămaia cocea plăcintele ei și cozonacii și era cald și mirosea frumos. Mă ascundeam acolo de bandele de mascați care ajungeau uneori și pe vale și de care mi-a fost întotdeauna frică. Auzisem pe undeva că nu există Moș Crăciun și eram hotărâtă să nu dorm în acea noapte până nu le dovedesc asta și celorlalți, care insistau că nu e adevărat. S-a auzit zgomot la poartă și câinii lătrau și eu nu voiam să ies, nu se-auzea încă zgomotul de tobă și de tălăngi și bice dar știam că urmează. Greu m-am lăsat convinsă că e Moșu', chiar el era la poartă, și a-ntrebat dacă aici stă o fată pe care-o cheamă Monica și eu am zis că da și a urcat în curte. I-am deschis ușa de la verandă și l-am invitat în bucătăria "din casă, sus", s-a așezat pe scaunul lu' tataia, cel cu spătar, de lângă oglindă. I-am strigat pe toți să vină, i-am numărat să mă asigur că nu lipsește nimeni, i-am căutat din ochi pe tataia și pe Sandu să mă asigur că nu s-au îmbrăcat în moș să mă păcălească, erau amândoi în cameră, e singura amintire pe care o am cu ei doi împreună, tată și fiu, mereu în conflict, mereu pe drumuri diferite.
Pregătisem și cântec și poezie, chiar dacă auzisem că Moșu nu există. M-a certat că n-am ascultat-o pe mamaia cu două zile înainte când mi-a zis să nu ies din casă că e frig, iar eu fugisem cu Marius la pârâu, știe Moșul tot, dar mă iartă și-mi dă cadoul, o carte de colorat și-un măr verde frumos pe care l-am pus în brad și l-am mâncat abia la despodobitul bradului, când ambalajele erau goale și pomul era deja scuturat.
M-am bucurat că Moșu' a venit și anul ăsta, am fugit repede la Marius să-i povestesc și lui, mămaia se-ntorsese deja în bucătărie și tătaia își reluase locul pe scaunul cu spătar de lângă oglindă, am alergat pe stradă fără geacă și-am intrat la ei în casă. Lili, tatăl lor, își dădea jos costumul, iar Sandu îl îmbrăca, făceau schimb de roluri. Am stat cu ei cât a trecut Moșu' și pe-acolo, înțelesesem cum mă păcăliseră dar nu i-am zis lui Marius, am stat acolo și ne-am bucurat cu toții, așa-i acasă de sărbători, cu bucurie.
Uitându-mă-n urmă mă-ntreb dacă toate astea chiar s-au întâmplat sau mi le-am închipuit sau le-am visat sau cineva mi le-a povestit cândva, poate chiar Sandu, lui îi plăceau poveștile și țuica și plăcintele calde făcute de mămaia de care mi-e atât de dor. Și dac-a fost doar o poveste, ce bine că înainte să plece cineva mi-a spus-o.
*
Așteptăm poveștile voastre de și despre Crăciun în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 26 decembrie 2019. Mai multe detalii despre poveștile pe care ni le puteți trimite aici. (Redacția LiterNet)