Alioşa, de la Karamazovi. Sandy, de la Tataia. Fiecăruia cum îi vine. Prietenii din copilărie, colegii de şcoală, Ducu. Se pare că la botez Tataia Alexandru, Mama Radu. Nici aici nu s-au înţeles. Compromis funcţional, Alexăndrucu-Răducu, Ducu.
Tataia însă întotdeauna Al, pronunţat englezeşte. Sunt încă în burta Mamei când îmi recită sonetele lui Shakespeare. Mai apoi pentru el doar Al, îmi vorbeşte în engleză, înţeleg tot, dar răspund numai în română. Nu-mi amintesc cum îmi spune Mama, sunt prea mic, apoi nu îmi mai spune. Toţi ceilalţi Ducu.
În facultate şi mai apoi, fiecare cum crede. Alexandru, Sandu, Alex, uneori Andi, sau chiar Radu. Ca şi cum n-aş fi o singură persoană. Uneori când îmi aud numele parcă n-ar fi vorba despre mine, ci despre altcineva.
Chiar aşa, cine sunt? Ducu, Alioşa, Sandy? Al?
(Bucureşti, decembrie 2019)