29.12.2019
Pentru că m-am plimbat foarte mult în 2019, mai ales între Bucureşti şi Sibiu, dar uneori chiar între trei-patru oraşe pe săptămână şi pentru că sunt obsedat, ca orice over-achiever, de eficienţă şi productivitate, am descoperit o metodă prin care să reciclez sutele de ore pierdute pe drumuri şi am început să ascult muzică metodic. Pot să mă laud cu faptul că am ascultat 380 de albume, din care vreo 90 au fost muzică scoasă anul ăsta, deci dacă ar fi să fac un top pe 2019, cred că cel mai calificat aş fi să fac un top al muzicii. Se zice că a fost un an prost. O grămadă de morţi au scos albume şi, odată cu ei, o grămadă de trupe despre care nimeni nu mai ştia dacă nu sunt cumva şi ei morţi. Prietenii mei din Cluj care studiază black metal spun că nu prea ai ce alege. N-am cum să ştiu, pentru că nu m-a preocupat prea tare până acum problema, aşa că nu pot face o comparaţie cu alţi ani, dar printre ce chestii am ascultat au fost şi câteva pe care nu m-ar deranja să le mai aud măcar o dată. Ce ştiu sigur este că, de se va întâmpla vreodată să le ascult din nou în viaţa asta, poate că nici nu voi mai şti de ce, dar îmi vor aminti mereu de valea Oltului.

Deci iată topul:

10. Frank Carter & The Rattlesnakes - End of Suffering

Un fel de Arctic Monkeys îmbrăcaţi punk, nu rockabilly.

9. Finterfrost - Zerfall

Muzica din Diablo 2 meets Rammstein. Actorie foarte proastă din partea vocalului, dar un exemplu interesant de black metal pacifist.

8. Pixies - Beneath The Eyrie

Aceşti Timpuri Noi ai muzicii internaţionale.

7. Wilderun - Veil of Imagination

Disney black metal - foarte satisfăcător.

6. Mark Lanegan Band - Somebody's Knocking

Ăsta e tipul despre care cânta Lana del Rey.

5. Foals - Everything Not Saved Will be Lost Part 1&2

Muzica pe care am făcut o cădere nervoasă în februarie.

4. Billie Eilish - When we fall asleep, Where do we go?

În timp ce Lana îşi plângea de milă că să ai groupies e chiar mai nasol decât să fii o groupie, a apărut o nouă regină a Pop-ului satanist.

3. Borknagar - True North

Multe genuri despre care nu ştiam în black metal. Aici un fel de landscape metal despre râurile de smarald şi marea de argint a Norvegiei. O trupă din oraşul din care mi-am luat prima pereche de pantaloni de piele când aveam 14 ani.

2. Alcest - Spiritual Instinct

Metalul ăsta franţuzesc e printre cele mai frumoase chestii pe care le-am ascultat vreodată.

1. Devin Townsend - Empath

Priviţi ce face acest geniu.

N-am băgat aici albumele 2019 scoase de Leonard Cohen, Lana del Rey, Nick Cave, Korn, Rammstein sau Papa Roach din motive diferite pentru fiecare caz, dar numitorul comun ar fi că nu mi-a venit să le mai ascult a doua oară, aşa că am preferat să includ alte chestii.

În altă ordine de idei, două mari realizări în 2019 au fost faptul că am terminat cele 3.700 de pagini ale istoriei romane a lui Titus Livius şi campania de pe Attila: Total War în care am salvat Imperiul de Vest de la prăbuşire, prin tactica pământului pârjolit. Am abandonat toate provinciile romane în afară de cele italiene. Da, Europa a stat pustiită vreo cinci ani, dar în timpul ăsta am transformat Italia într-o fortăreaţă cu o economie puternică şi pustiurile Spaniei, Franţei şi ale Balcanilor de Vest mi-au folosit ca ziduri de apărare pe care nimeni nu mai avea vreun motiv să vrea să le cucerească, pentru că nu mai rămăsese nimic de cucerit. Apoi, încet încet, am început reconstrucţia, bucată cu bucată, iar în alţi cinci ani Imperiul era mai vast ca înainte, dar de data asta cu prosperitate, stabilitate şi bunăstare publică - o utopie liberală. Dacă n-aţi înţeles, este vorba despre un joc pe calculator. Nu încercaţi în realitate, nu cred că funcţionează.

După mai mult de un an în care am lucrat fără să îmi iau nici măcar o singură zi de pauză, au început să se defecteze nişte lucruri şi în timp ce repetam la Nu regret nimic, de Szekely Csaba, la Teatrul Act, cu Irina Antonie, Lucian Iftime şi Dan Rădulescu, am ajuns la spital cu nişte rinichi care mai funcţionau cam la 20%. Şi în timp ce stăteam cu klacidul în venă şi mă uitam la Cernobîl şi mi se umplea gura de gust de metal ca pompierilor din serial, mi-am dat seama că trăiesc una din cele mai importante experienţe din viaţa mea, pentru că ce nu te omoară, te pregăteşte pentru chestia care o să te omoare şi, în cuvintele prinţului Hamlet, "totul e să fii pregătit." Printre cele mai bune repetiţii pe care le-am avut pentru Nu regret nimic au fost cele de la spital, din vârful unui pat electric şi cu câteva tinere asistente ascultând de după uşă.

De departe cel mai important eveniment al anului meu a fost workshopul lui Grzegorz Jarzyna, organizat de Theodor-Cristian Popescu la Târgu Mureş, unde, în patru zile simt că întreg parcursul vieţii mele artistice a fost schimbat sau aşezat poate pe frecvenţa pe care trebuia să fie dintotdeauna, cum se spune că te simţi după ce îţi aşază toate oasele la locul lor un chiropractor bun. Pe moment n-am ştiut cum să aplic ce am învăţat acolo şi am rămas doar cu senzaţia că trebuie să fac lucrurile cu totul altfel decât le făcusem până atunci şi cu ideea unei responsabilităţi şi datoria unei responsabilizări a celor cu care lucrez. Apoi, după câteva luni, am început să lucrez cu studenţii de la masteratul de actorie de la Sibiu la un proiect care va avea premiera la sfârşitul lui martie 2020 şi care probabil nu întâmplător este reluarea textului cu care am început să lucrez ca regizor - Deşteptarea primăverii, de Frank Wedekind. Şi în întâlnirile pe care le-am avut cu ei au început să se cristalizeze şi să se formuleze toate ideile pe care le-am furat de la Jarzyna. Unul din planurile mele era să inventez o metodă de actorie pentru studenţi pe baza anime-urilor Naruto. Pot să spun acum că metoda a început să se clarifice şi combină tehnici ninja, exerciţii inventate de mine la repetiţii, citate din Jarzyna şi old-school Stanislavski şi rezultatele sunt spectaculoase.

Spre final supra-productivitatea se răzbună şi după un an în care am avut 100 de reprezentaţii cu 12 spectacole, în 12 oraşe, mi s-au întâmplat numai nenorociri. Curierul de la UberEats mi-a furat mâncarea, am intrat cu maşina în balizele de semnalizare pe autostradă, m-am mutat la Sibiu pentru două luni, dar mi-am luat cardul greşit, pe care aveam numai 46 de lei şi după ce mi-a pus colega mea Maria Nicola bani pe el, mi i-a luat a doua zi dimineaţă Facebook-ul pe toţi pentru reclame, iar la final am făcut ulcer. Nu pot să zic că recomand stilul ăsta de viaţă, dar aşa, ca încheiere, are farmecul lui.


*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2019 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2020. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus